Despre oboseală, suprarenale și sistemul școlar

Despre oboseală, suprarenale și sistemul școlar.

Multe persoane mă întreabă:
Ce se întâmplă cu atâta lume cu suprarenalele obosite, cu sindromul de oboseală cronică evident de la vârsta liceului sau mai mică, ce se întâmplă cu atâtea atacuri de panică, cu tulburările de tiroidă, cu bolile auto-imune și cu toată starea de sănătate precară a oamenilor din jurul nostru?
De unde apare slăbiciunea suprarenalelor? (care reprezintă ”boala secolului” – provocarea cu care se confruntă 99,9% dintre oamenii moderni).

Și am ales să răspund la întrebarea de mai sus, prezentându-vă comentarii la o carte extraordinară publicată de Editura Herald în 2013, scrisă de psihologul și antropologul Peter Gray și intitulată – ”LIBER SĂ ÎNVEȚI”

Capitolul I al cărții se intitulează ”Ce am făcut din copilăria lor?”
Chiar, ce facem cu copilăria copiilor noștri?
Cum îi ”dresăm” pretinzând că-i educăm, într-o societate care promovează competiția, agresivitatea, frica, furia și segregarea?

Peter Gray spune ”Prin însuși natura lor, copiii sunt meniți să se joace și să exploreze lumea cu propriile lor forțe, în mod independent de adulți. Ei au nevoie de libertate pentru a se dezvolta; când sunt lipsiți de libertate, ei suferă. Imboldul de a se juca fără să fie îngrădiți este un imbold fundamental biologic. Lipsa jocului liber se poate să nu ucidă corpul fizic, așa cum se poate întâmpla cu lipsa hranei, a aerului sau apei, dar poate să ucidă spiritul și să oprească dezvoltarea mentală. Jocul liber este mijlocul prin care copiii învață să lege prietenii, să își invingă fricile, să rezolve propriile lor probleme, și în general, să preia controlul asupra propriei lor existențe. Acesta este totodată principalul mijloc prin care copiii își exercită și dobândesc aptitudinile fizice și intelectuale care sunt esențiale pentru a atinge succesul în cultura în care se dezvoltă. Nimic din ceea ce facem, oricât de mare ar fi numărul jucăriilor pe care le cumpărăm sau oricât de mult ”timp de calitate” sau educație specială am oferi copiilor noștri, nu poate compensa pentru libertatea de care îii lipsim. Lucrurile pe care copiii le învață prin inițiativele proprii pe care le iau în timpul jocului liber nu pot fi predate în alte moduri”.

Copiii nu mai au timp să se joace. Nu mai au libertatea de a se juca între ei, fără intervenția adulților. Nu mai au libertatea să crească și să învețe cu propriile puteri.
Acest lucru le slăbește masiv suprarenalele (glandele de stres).

Capitolul III – al cărții lui Peter Gray este intitulat: De ce școlile sunt ceea ce sunt: o scurtă istorie a educației.
Este cel mai ”cutremurător” capitol al cărții – și dacă ați alege să-l citiți doar pe acesta din întreaga carte și tot v-ar pune pe gânduri.
Școlile sunt instrumente de ”înregimentare” socială, care privează de libertate copiii și adulții, deopotrivă. Sunt adevărate ”închisori” în planul fizic (este o eroare biologică să silești un copil să stea pe un scaun ore în șir și să fie atent la lecții plictisitoare, pe care le poate găsi mai atractiv prezentate pe Internet!) și în planul spiritului.
Peter Gray spune: ”Educația a ajuns un sinonim pentru antrenarea supunerii. Liberul arbitru și spiritul de libertate trebuiau să fie înfrânte, astfel încât oamenii să devină buni servitori”….”în clasa de studiu, jocul era inamicul învățării. Învățarea era înțeleasă ca muncă plină de efort, nu ca joc”

Copiii nu se mai joacă!
Copiii ”muncesc” la școala, la vârste din ce în ce mai fragede (și la grădiniță sunt puși ”la muncă”).
Adulții sunt deja atât de acriți de muncă (un prieten de-al meu spunea continuu că el merge la ”scârbici” – referindu-se la serviciul zilnic!), încât au uitat de mult valoarea și plăcerea jocului liber, făcut de dragul jocului, și fără a avea un scop ”definit” sau un profit.

Peter Gray spune: ”am uitat că, copiii sunt proiectați de natură să învețe prin joc și prin explorarea autodirecționată, și astfel, îi lipsim tot mai mult de libertatea de a învăța, supunându-i în schimb unor metode de învățare anoste și cumplit de lente, proiectate de cei care gestionează școlile”.

Sistemul de învățământ – așa cum este organizat în prezent – este complet deficitar și nefuncțional – și contribuie major la slăbiciunea suprarenalelor, oboseala fizică și mentală a copiilor – și îmbolnăvirea lor constantă.
Văd zilnic la cabinet copiii de diferite vârste – epuizați de sarcinile (absurde) ale sistemului școlar, cu cearcăne și suprarenale/rinichi slăbite, cu o stare de epuizare și lehamite greu de tratat.
Sunt uimită de modul în care părinții acceptă sistemul ”oficial” de învățământ, fără proteste și fără să încerce să-și apere copiii de principalul factor de îmbolnăvire fizică și emoțională.

Sistemul de învățământ actual, cu întregul sistem de evaluare cu note/clasificări și competiție continuă distruge orice posibilitate de colaborare între oameni și de manifestări de bunătate.
Noi învățăm copiii acasă să se ajute între ei, să fie buni cu ceilalți, să-i sprijine la nevoie, iar dacă o fac la școală, la rezolvarea unei teme – se cheamă ”copiat”.
La școală, copiii învață să se concureze între ei, de multe ori neloial (notele sunt mai importante decât cunoștințele) – și uită că în echipă, prin colaborare, se învață și mai repede și mai mult.
Școlile sprijină minciuna și ipocrizia.
Toată lumea știe că la școli se copie, se trișează, se ia ”mită” și se fac meditații particulare, pentru ” a ne pune bine cu profesorii”. Dar se acceptă toate aceste ”dedesubturi” – ”pentru că toată lumea o face”.
Școlile mențin un stil de viață bazat pe corupție – și toți părinții participă la menținerea acestui sistem, prin acceptarea înscrierii copiilor în sistem.
Ne mai întrebăm apoi, de ce atâta corupție la toate nivelele societății noastre?
Pentru că se învață din școală, clar!

Sistemul comunist a putut fi menținut zeci de ani de zile prin îndoctrinarea zilnică, în școală – a copiilor și părinților lor.
Cu suprarenalele epuizate, lipsiți de puterea propriilor decizii, lipsiți de asertivitate (de puterea de a spune NU), copiii comuniști au acceptat zeci de ani absurditatea unui regim politic ilogic.
Copiii prezentului nu sunt cu mult diferiți de ”copiii comuniști”.
Ei sunt îndoctrinați la fel cum erau copiii comuniști – cu ideile competiției, agresivității, urii și segregării (noi suntem mai buni ca voi!). Asta fac ”olimpiadele” și toate concursurile – care epuizează inutil sănătatea fizică, emoțională și mentală a copiilor – pentru lauda și ”onorurile” date profesorilor – ce-i împing nemilos la performanțe, precum dresorii – animalele dresate.
Competițiile sportive din școli sunt printre cele mai ”crude” în cultivarea segregării (”Omoară-i! Atacă-i!” Se aude zilnic de pe băncile suporterilor oricărei echipe din orice sport).
Unde este colaborarea, unde este prietenia, unde este bunătatea, unde este iubirea?
Nu se regăsește nicăieri în școli, în programa oficială!
Aici – doar competiție, agresivitate și segregare.

Copiii din prezent sunt din ce în ce mai slăbiți și mai bolnavi.
Văd zilnic la cabinet cazuri care îmi fac inima să sângereze.
Copiii abuzați la școală și acasă, pentru că sunt diferiți de ceilalți, că au un pic de putere pentru a se împotrivi sistemului absurd de școlarizare și social. Copiii presați de părinți și profesori (mai mulți adulți pe capul unui biet copil!) pentru că nu ”performează” după așteptările lor.
Copii fără timp liber de joacă, fără libertate de a sta cu prietenii, de a alerga după o mingie sau de a-și inventa propriile jocuri (mai știu copiii să inventeze jocuri?).
La școală, copiii sunt alimentați prost, cu toate deșeurile alimentare – în chioșcurile școlare sau prin programe guvernamentale (”cornul cu laptele” este un adevărat atentat la sănătatea copiilor! – prin zahărul și făina albă care slăbesc organismul copiilor).
Școala îi privează de statul în aer liber, de jocurile cu copiii de toate vârstele – segregarea pe ”clase” este o absurditate – Peter Gray discută în cartea lui foarte mult despre acest subiect.

Slăbiciunea suprarenalelor începe în școli, în sistemul opresiv de educație – pe care îl voi denumi continuu ”dresaj” – pentru că acesta este, de fapt.
Un dresaj să se obțină oameni supuși, care știu regulie, știu să le ”încalce” elegant și să nu fie prinși (cine o face, este fraier!).
Și principala sursă de boală a copiilor.

Citiți cartea lui Peter Gray.
Este o carte care vă va pune pe gânduri.
Și dacă mai mulți părinți aleg să reacționeze, să-și salveze copiii de presiunea sistemului inutil care îi îmbolnăvește – să găsească alte soluții alternative pentru educația copiilor, cu menținerea sănătății lor cât mai mult timp – poate nu vom mai avea atâția adulți bolnavi și cu suprarenalele slăbite.

Și dacă vă iubiți copiii și vă amintiți de propria copilărie, lăsați-i să se joace mai mult!
Lăsați-i cât mai mult în aer liber – și aveți încredere în instinctele lor naturale de a se descurca singuri cu micile lor probleme.
Fiți protectori, dar nu fiți limitatori ai libertății copiilor.
Apărați-i de abuzul sistemelor care îi tranformă în clienții medicilor și sistemelor sociale.