Emotional Freedom Technique (EFT)

De la auto-agresiune la auto-iubire Incredere in propriile puteri Spune ”NU” celorlalti si ”DA” tie Sa traim fara drame sau conflicte De la durere la calm interior Provocarea schimbarii Claritate si liniste interioara Eliberarea energiei negative Recunostinta somn odihnitor Procesul de invatare si EFT
Trecerea de la auto-agresiune la auto-iubire

Trecerea de la auto-agresiune la auto-iubire

Ce perioadă interesantă traversăm în prezent!

Energiile sunt mai fluide, schimbătoare și mutabile ca niciodată!

M-am trezit de multe ori în ultimele zile ”în afara timpului”: nu știam ce zi a săptămânii este (aveam senzația de sâmbătă sau duminică, deși era marți, sau senzația de luni, deși era miercuri și tot așa) și nu știam ce zi a anului este (am avut senzație amestecată de iarnă, primăvară, toamnă – chiar și în cursul unei zile – acum mă simțeam că sunt în plină primăvară, cu soare pe cer și chef de a planta bulbi de zambile în grădită și peste câteva ore mă simțeam în plină iarnă, înfrigurată și dornică să-mi pun mănuși și fular).

Nu doar senzațiile și percepțiile au fost extrem de ”mutabile” și schimbătoare, ci și stările interioare: emoțiile și mai ales, gândurile.

Am trecut de la stări de încredere, focalizare și centrare incredibile, în care știam exact ce am de făcut și ce urmează să se întâmple (de parcă dictam Universului sau Universul îmi dicta ”scenariul”) și perioade în care m-am simțit pierdută, confuză și fără nicio direcție și sens.

Iar fizic, am trecut de la stări de energie, chef și dorință de a face multe activități fizice (plimbare, sport sau altele) și stări de lipsă completă de energie și nevoie de a vegeta la propriu în pat.

Și toate aceste variații s-au întâmplat în cursul aceleași zile și de la o zi la alta, într-un ritm atât de amețitor încât realmente m-au zăpăcit complet.

Am observat toate aceste variații la toți cei din jurul meu, prinși în socialul zilnic și supuși presiunii colective.

Chiar și pensionarii, care n-au prea ieșit din case, datorită vremii reci, au perceput evoluția schimbătoare a acestei energii.

Astfel de perioade ”fluide” (care se întâlnesc adesea la trecerile dintre anotimpuri) pot fi dificile, dar în același timp, pot fi reale oportunități de a iniția schimbări sau de a vedea mai bine probleme cu care ne confruntăm de mult timp. Și de a lua măsuri de echilibrare.

Cu cât vezi mai bine și înțelegi mai bine cu ce problemă te confrunți, cu atât reușești să găsești soluții mai interesante, pentru a o echilibra.

Doresc să vă propun pentru perioada care urmează o tehnică interesantă, pe care vreau să o repet și învăț odată cu voi, o tehnică de echilibrare interioară care folosește atât puterea cuvintelor și afirmațiilor, cât și implicarea corpului fizic, prin folosirea unor puncte de presopunctură.

Cunoscută și sub numele de Tehnica de Eliberare Emoțională (EFT) – eu am botezat-o jucăuș ”Ciocănirea terapeutică” (în limba engleză se mai numește ”tapping”) pentru că vom folosi câteva mișcări de ”ciocănire” cu vârfurile degetelor a unor zone din corpul nostru, în timp ce vom rosti cu voce tare niște afirmații Acest lucru va determina modificări evidente în starea noastră interioară (emoțională, mentală), dar și fizică.

Vă propun să exersăm în perioada care urmează câteva serii de ”Ciocăniri terapeutice” menite să ne ajute să creștem încrederea în propriile noastre puteri și în abilitățile noastre interioare.

Pentru că exteriorul în care ne aflăm este atât de ”fluid” și schimbător, vă propun să ne întărim ”ancora interioară” reprezentată de PUTEREA INTERIOARĂ a fiecăruia dintre noi.

Să identificăm ce ne împiedică să fim în orice moment versiunea cea mai bună a noastră înșine și să îndepărtăm aceste ”obstacole” artificiale (și iluzorii) puse acolo doar de mintea noastră și multele dificultăți cu care ne-am confruntat în viață.

”Ciocănirile terapeutice” folosesc câteva puncte din corpul nostru, pe care le vom ”ciocăni” ușor cu vârfurile degetelor de la mâini.

Putem face exercițiile cu o singură mână sau cu ambele mâini în același timp (cum simțiți că este mai confortabil).

Am să vă descriu la început locurile din corp pe care le vom atinge ușor prin ciocănituri – iar apoi, în cursul exercițiilor, le voi descrie pe scurt, ca să aveți idee în ce ordine să faceți exercițiil.

Puteți să accesați resurse de pe Internet pentru mai multe explicații și pentru a înțelege exact ce voi descrie în continuare, doar în cuvinte.

www.eliberareemotionala.ro

 

Imagine preluată de pe eftforyou.ro

Lateral palmă = este o partea din interior a palmei, din continuarea degetului mic (cea folosită în loviturile de karate). Cu palma dreaptă se ciocănește ușor în palma stângă, în timp ce se rostesc cuvintele

Sprâncene (Sp) – este un punct situat în partea interioară a sprâncenelor, înspre baza nasului (se ciocănește cu vârful a 2-3 degete)

Lateral ochi (LatO) – este un punct situat la colțul exterior al ochilor, chiar pe os

Sub ochi (SubO) – este un punct situat pe osul obrazului, chiar sub ochi

Sub nas (SubN) – este un punct situat exact sub nas

Bărbie (B) – este un punct situat în mijlocul bărbiei

Clavicule (C) – sunt puncte situate sub clavicule (oasele ce merg la umeri, dinspre stern) – și pot fi ciocănite ambele în același timp, cu vârfurile degetelor, sau doar unul dintre ele

Sub axile (A) – sunt puncte situate sub axile (subțioară, subbraț) și pot fi ciocănite cu vârfurile degetelor ambele sau doar unul dintre ele

Vârful capului (Vc) – este un punct situat chiar în creștetul capului și poate fi ciocănit cu vârfurile degetelor de la ambele mâini, în același timp, sau doar cu o singură mână.

Nu există ”tehnică corectă” sau ”greșită” de ciocănire – fiecare persoană își va găsi modalitatea cu care se va simți mai confortabil și care o va face să poată accesa ușor toate punctele.

Nu la toate exercițiile se folosesc toate punctele. Veți descoperi că la unele exerciții se folosesc doar unele dintre puncte, la altele – toate punctele.

Întâi familiarizați-vă cu toate punctele, înainte de a vă îmbarca să faceți exercițiul propus.

Și apoi, începeți să faceți exercițiul.

Întotdeauna, înainte de un exercițiu, ne propunem ”să rezolvăm” o temă care ne trece prin minte.

Ne gândim la ”problemă”, la tema de rezolvat și observăm care este senzația pe care o avem în corp și unde o resimțim.

Chiar putem să-i dăm o ”notă” pe o scară de la 1 la 10 (1 – nu o resimțim prea tare, 10 – o resimțit foarte tare și intens în corp).

De exemplu, un atac de panică – care este de scara 10.

Și începem să-l ”lucrăm” prin acest exercițiu, trecând prin etapele propuse (vom propune, la un moment dat și exerciții pentru atacurile de panică, rămâneți alături de noi!).

La final, evaluăm întotdeauna ”nota” – intensitatea la care resimțim în corpul nostru modificările.

Este foarte util să putem ”cuantifica” ce am lucrat. Și este foarte motivant.

Nu voi sta în acest articol să vă explic ”mecanismul de acțiune” al EFT (Ciocănirii terapeutice), pentru că există prea multe materiale pe Internet pentru asta.

Ci mai degrabă, vreau să vă propun exerciții practice, pe care să le facem împreună următoarea perioadă – de început de Martie – până la luna plină de pe 12 martie – care iar ne va zgudui destul de tare energiile.

Acesta este și scopul pentru care voi deveni foarte ”practică” în tot ce vă propun pentru următoarea perioadă.

Avem cu toții nevoie de ”susținere” emoțională și fizică foarte importantă.

Așadar, să începem cu prezentarea exercițiului de EFT (sau Tehnică de eliberare emoțională) sau Ciocănire terapeutică propus de Margaret Lynch (coach in SUA), care ne va ajuta să înțelegem mai bine cum să depășit următoarea situație:

Amintiți-vă o situație din viața voastră, în care ați făcut o boacănă mare.

O situație în care ați luat o decizie greșită sau ați acționat prostește și a ieșit rău.

Respirați adânc și căutați în trecutul vostru apropiat sau îndepărtat un episod în care ați făcut ceva care nu a ieșit bine, și de atunci tot vă spuneți ”ar fi trebuit să fii știut mai bine, ar fi trebuit să fii acționat mai bine, ar fi trebuit să fii făcut asta sau aia…..cum am putut să fiu atât de proastă și să nu văd?”

Acordați-vă la acest eveniment (dureros emoțional) și încercați să simțiți UNDE în corpul vostru percepeți suferința (tensiunea, durerea sau orice).

Pe o scară de la 1 la 10 – care este intensitatea acestui episod în interiorul vostru, în corpul vostru fizic?

Acordați-vă bine la acest eveniment și să începem să aplicăm exercițiul de ”Ciocănire terapeutică”.

Runda 1 (sau ”ar fi trebuit să fac asta”)

(Sprâncene) Adevărul este că ar fi trebuit să știu mai bine

(LateralOchi) Ar fi trebuit să acționez mai bine

(SubOchi) Asta este adevărul! Și sunt 100% sigur de asta.

(SubNas) Ar fi trebuit să fiu mai bună

(Bărbie) Ar fi trebuit să-mi dau seama

(Clavicule) Ar fi trebuit să fiu mai inteligentă

(Vârf cap) Ar fi trebuit să fiu mai puternică

(Sp) Ar fi trebuit să fii știut mai bine

(LatO) Și pentru că nu am știut, am trăit atâta suferință

(SubO) Sunt pe drept dezamăgită de mine însămi

(SubN) Și ar trebui să fiu

(B) Și nu voi lăsa acest lucru să treacă așa ușor,

(C) M-a costat prea mult, este ridicol

(Vc) Și am plătit prea scump pentru tot. ȘI chiar ar fi trebuit să fi făcut mai bine.

Respirați adânc!

Închideți ochii și observați-vă în perioada acelui eveniment. Ce ați spune dacă altcineva, nu voi, ați fi făcut greșeala respectivă. Ce-ați fi spus REALMENTE, pe ”bune”, despre cineva care ar fi trebuit să fi fost mai puternic, să fii știut mai bine, să fii fost mai inteligent și nu a fost?

Runda 2 sau ”răutatea și auto-agresiunea ascunsă”

(Sp) Adevărul este că am fost o proastă

(LatO) Am făcut efectiv o prostie

(SubO) Am fost slabă și fără putere

(SubN) Și ăsta este adevărul

(B) Ar fi trebuit să fii știut mai bine

(C) Și nu voi lăsa acest lucru să treacă așa ușor. Am nevoie să mă pedepsesc, să mă judec și critic

(Vc) Uită-te la mine, ce proastă am putut fii!

(Sp) Nu-mi place să retrăiesc această întâmplare, este jenant

(LatO) Mi-e rușine, sunt oribilă

(SubO) Ar fi trebuit să-mi fii dat seama, ce idioată am putut fii!

(SubN) N-am fost suficient de puternică și nici prea inteligentă

(B) Și nu mă pot ierta pentru asta. Este inaceptabil

(C) Nu mă pot ierta

(Vc) Și nu voi lăsa acest lucru să treacă așa ușor. Este jenant, mi-e rușine și este inacceptabil ce prostie am făcut.

Respirați adânc!

Observați că se întâmplă ceva.

Apare…..TRISTEȚEA! De foarte multe ori. Și poate lacrimi.

Pentru că toate aceste cuvinte de ne-acceptare, de ne-iertare, de judecată – ne aduc lacrimi în ochi – pentru că noi NI le spunem mereu în cap, dar când le auzi cu voce tare, realizezi cât de urât te tratezi la orice acțiune pe care o percepi ca fiind greșită.

Simți de parcă îți frângi singur inima!

Asta se întâmplă când în fiecare zi te pedepsești singur în acest mod (în interiorul capului tău).

Imaginați-vă că un băiețel / fetiță de 6-7 ani primește un telefon mobil și de cum deschide aparatul, pe ecran apare un mesaj:

Iar ai greșit! Ce prost ești!

Și toată ziua, apare iar și iar același text:

Ești un idiot, Nu ești destul de inteligent. Nu ești destul de bun. Nu ești destul de puternic.

Și până seara, la culcare, când copilul pune capul pe pernă – vin aceste mesaje.

Iar ultimul mesaj pe care îl vede, înainte de culcare este:

Și astăzi ai făcut-o lată! Și azi ai greșit!

Și asta ne facem nouă înșine într-un mod ”ascuns” sub afirmațiile tip ”aș fi putut să o fac mai bine!”

Când cineva ne face un compliment și noi spunem: ”mulțumesc, dar nu este așa” (de exemplu – ”Ce bluză frumoasă ai!” și noi răspundem: ”Ce, vechitura asta?” sau ”Ce bine arăți astăzi!” Și noi răspundem cu jumătate de gură: ”Mulțumesc”, iar în minte gândim: ”Pe naiba, azi arăt îngrozitor, nu vezi tu bine!”) exact asta gândim ”Aș fi putut să o fii făcut mai bine, să fii fost mai bine, să fii arătat mai bine” etc.

Să continuăm exercițiul cu cea de-a treia rundă de ciocănituri:

Runda 3 – ”sunt om”

(Sp) Chiar dacă sunt doar un om și am toate defectele

(LatO) Sunt în același timp nemaipomenită

(SubO) Și sunt deschisă să mă simt în regulă fiind nemaipomenită

(SubN) Adevărul este că uneori pot fi cam proastă, dar sunt în același timp foarte inteligentă și isteață, și este în regulă!

(B) Uneori sunt slabă și egoistă. Bineînțeles că sunt așa, doar sunt om!

(C) Și în același timp, sunt incredibil de iubitoare, generoasă și puternică. Sunt toate la un loc. Și întotdeauna voi fi.

(Vc) Pentru că sunt om. Și mă plac așa cum sunt. A fi perfect este chiar plictisitor.

(Sp) Așa că mă deschid să fiu așa cum sunt

(LatO) Sunt încântată să fiu eu însămi

(SubO) Sunt încântată cu mine însămi

(SubN) Mă simt nemaipomenită

(B) Cum este să mă simt și să fiu EU

(C) Și pe măsură ce mă simt și sunt încântată de mine însămi

(Vc) Mă deschid să împart asta cu ceilalți

(Sp) Mă deschid să fac ce este nevoie

(LatO) Cu entuziasm, ca ”mine însămi”

(SubO) Sunt deschisă să mă joc ”de-a mine”

(SubN) EU-l meu real

(B) Cu energie și entuziasm

(C) Pentru că, dacă a fi perfectă este plictisitor, a fi real este nemaipomenit

(Vc) Și este distractiv să fiu nemaipomenită!

Respirați adânc!

Acordați-vă din nou la evenimentul inițial, la senzația de la care ați pornit.

Și încercați din nou să-i acordați o notă de la 1 la 10.

Este diferit acum?

Este altceva decât a fost până acum?

Puteți să faceți acest exercițiu de mai multe ori, până simțiți că importanța pe care ați acordat-o în mintea voastră (și în corpul vostru) acestui eveniment s-a dizolvat complet, a devenit 1 sau 0.

Cum vă simțiți acum?

Care este starea interioară?

Este excepțional să ne acordăm permisiune să FIM OAMENI.

Este excepțional să ne acceptăm așa cum suntem.

Este nemaipomenit să ne împuternicim, să ne întărim înăuntrul nostru și să știm că indiferent ce facem, indiferent ce se întâmplă, acolo, în interior, rămânem ceea ce am fost dintotdeauna: NOI ÎNȘINE.

Cadoul reconectării la AUTENTICITATEA interioară este cel mai frumos mărțișor pe care pot să-l dăruiesc tuturor, la începutul primăverii.

Vă invit să mă însoțiți în perioada care urmează prin intermediul exercițiilor de ”Ciocănire terapeutică”, pentru a ne ”antrena” și exersa puterea interioară și pentru a ne ancora în AUTENTICITATE și PUTEREA INTERIOARĂ.

În acest fel, indiferent de cât de ”mutabile” și schimbătoare vor fi energiile din jurul nostru, pentru noi totul va fi distractiv și o aventură pe cinste!

 

Să avem cu toții o lună a lui Mărțișor excelentă,

Cu recunoștință profundă VIEȚII,

Sorina

Intarirea increderii in propriile puteri

Intarirea increderii in propriile puteri

Vă propun să continuăm cu seria de Exerciții de ”Ciocănire terapeutică” (Tehnica EFT – Tehnica de Eliberare Emoțională) folosind ca și temă de lucru ”încrederea în propriile puteri”.

Din mica mea experiență de până acum cu această tehnică atât de simplă, dar atât de profundă și eficientă, este că ea reușește să ”prelucreze” trei nivele în același timp: nivelul fizic (prin presopunctura aplicată), nivelul emoțional (prin relaxarea interioară indusă) și nivelul mental (prin afirmațiile rostite, care realizează doar o ”vocalizare” cu voce tare a dialogului interior mental, pe care îl purtăm cu toții în minte).

Toți avem în mintea noastră două voci contradictorii, mereu aflate într-un dialog obositor și amețitor.

Când le auzim cu voce tare, când le ascultăm punctele de vedere – dar cu relaxare și în stare de acordare și centrare interioară – descoperim câte ”povești” ne spunem, bazate pe experiențe trecute (multe din copilărie) și cum suntem efectiv blocați în poveștile noastre.

Această conștientizare este O REVELAȚIE – O TREZIRE și în același timp o realizare că putem să ne detașăm de aceste povești și să devenim varianta noastră mult mai puternică și echilibrată.

 

ETF este realmente o tehnică extraordinar de eficientă și foarte simplă, în același timp.

Vă invit să continuăm exersarea ”Ciocănirii terapeutice” împreună, cu un nou exercițiu propus de Jessica Ortner, ce are drept temă:

 

Despre încredere

 

Gândiți-vă la o circumstanță din viața voastră, de care vă legați pentru a vă condiționa încrederea (nu pot avea încredere în mine, până când……nu am mai mulți bani, nu am mai mult timp, nu am mai multă cunoaștere, am serviciul dorit, am partenerul dorit, casa dorită etc etc) .

Alegeți doar o singură situație.

Și concentrați-vă pe ea, în mod deosebit.

Și observați UNDE și CUM simțiți această stare, când rostiți cuvintele respective (la nivelul spatelui, la nivelul umerilor, în altă parte a corpului?)

Ce senzație este? (de apăsare, de greutate, de strângere etc?)

 

Respirați de 3 ori profund

 

Și să începem să facem mișcările de ciocănire:

 

Prima rundă = ”povestea pe care mi-o spun”

 

(Lateral palmă) Chiar dacă nu pot să am încredere în mine până când …….(ex. voi avea bani, îmi voi găsi partenerul, voi avea un serviciu bun, voi avea o casă frumoasă etc etc) mă iubesc și mă accept

(Lp) Chiar dacă nu pot avea încredere în mine până când nu se schimbă ceva, mă iubesc și mă accept

(Lp) Chiar dacă o parte din mine simte că mi-am pierdut încrederea în mine, mă iubesc și mă accept

 

(Sp) Știu că dacă aș avea mai multă încredere în mine

(LatO) Viața mea ar fi mai ușoară

(SubO) Chiar vreau să mă simt mai încrezătoare

(SubN) Dar pur și simplu, nu reușesc.

(B) Într-o zi voi avea mai multă încredere în mine

(C) Dar nu astăzi

(A) Nu până când se schimbă ceva

(Vc) Povestea pe care mi-o tot spun

 

(Sp) O parte din mine vrea să mă simt mai încrezătoare

(LatO) Și o parte din mine nu se simte pregătită

(SubO) Sunt atât de bună la a observa tot ce doresc să schimb la mine

(SubN) Și este greu să-mi văd darurile unice

(B) Pentru că am avut de-a face cu atâtea dezamăgiri

(C) Sper că într-o zi voi avea încredere în mine

(A) Dar acea zi nu este astăzi

(Vc) Mi-am pus încrederea în mine deoparte

 

(Sp) Aștept ca ceva să se schimbe

(LatO) Aștept ca cineva să-mi permită

(SubO) Și sunt atât de obosită să tot aștept

(SubN) Visez să am mai multă încredere în mine

(B) ȘI încă aștept

(C) Aștept ca lucrurile să se schimbe

(A) Pentru că nu pot avea încredere în mine

(Vc) Când mă tot confrunt cu atâtea dezamăgiri. Asta este povestea pe care mi-o tot spun mie însămi.

 

Respirați profund. Puneți mâinile pe inimă.

Citiți textul de mai jos.

 

Celor de la Beatles li s-a spus cândva că nu au niciun viitor în lumea artistică

Oprah a fost concediată din prima slujbă după 6 luni

Michael Jordan a fost dat afară din echipa de baschet a liceului

Profesoara lui Thomas Edison i-a spus că era prea prostănac să poată învăța ceva

Au experimentat ei dezamăgire și suferință?

Desigur.

Dar ei găsit încrederea să continue.

Au crezut în ei înșiși, chiar dacă au avut toate motivele să nu creadă.

 

Să continuăm ”Ciocănirea terapeutică”:

 

A doua rundă – ”Noua mea poveste”

 

(Sp) Exact precum ei, am fost dezamăgită de multe ori

(LatO) Oamenii mi-au aruncat vorbe care m-au pus la pământ

(SubO) Datorită acestor evenimente nu pot să mai am încredere în mine

(SubN) Și tot aștept ca lucrurile să fie perfecte, înainte să mă simt bine cu mine însămi

(B) Mi-am lăsat încrederea în mine deoparte

(C) Dar îmi dau permisiunea să mă simt bine ACUM

(A) Sunt deschisă la ideea că pot avea încredere în mine înainte ca ceva să se schimbe

(Vc) Încrederea vine din credința în mine însămi

 

(Sp) Îmi permit să mă simt încrezătoare

(LatO) Pentru că indiferent ce se întâmplă

(SubO) Știu că pot să mă sprijin pe mine însămi

(SubN) Indiferent ce se întâmplă

(B) Îmi voi găsi drumul

(C) Îmi permit să mă simt încrezătoare ACUM

(A) Îmi dau voie să ascult acea voce

(Vc) Care îmi spune că am ceva special de dăruit acestei lumi

 

(Sp) Îmi dau voie să ascult acea voce

(LatO) Acea voce care îmi spune că sunt exact acolo unde sunt menită să fiu

(SubO) Acea voce care îmi spune că în viitorul meu urmează lucrurile mărețe

(SubN) Acea voce care îmi spune că sunt unic și special

(B) Mi-am lăsat încrederea deoparte

(C) ȘI acum îmi dau voie să mă simt bine

(A) Nu am nevoie de permisiunea nimănui pentru a avea încredere în mine

(Vc) Nu este nevoie să se întâmple nimic pentru mă simți încrezătoare

 

(Sp) Încep să-mi recunosc puterea ACUM

(LatO) Chiar înainte care orice să se schimbe

(SubO) Pot să mă simt încrezătoare

(SubN) Mă încred în mine și în călătoria mea

(B) Orice pași în urmă sau dezamăgiri

(C) Sunt doar un mic capitol dintr-o poveste măreață

(A) Mă simt încrezătoare ACUM

(Vc) AM ÎNCREDERE ÎN MINE ÎNSĂMI ȘI ÎN VIAȚĂ.

 

Respirați profund. Și după ce expirați, observați ce simte corpul.

Amintiți-vă despre credința voastră: Nu pot avea încederea în mine până când….

Și vedeți ce simțiți în acest moment.

Încrederea înseamnă să crezi în tine însăți. NU este o voce zgomotoasă – ci doar ceva tăcut – care te ajută să ai încredere în tine.

 

Ascultați acea voce care este încrezătoare, puternică, care vă dă speranță și vă spune că indiferent ce se întâmplă în viața voastră, TOTUL VA FI BINE.

 

Să aveți zile minunate de Mărțișor, în continuare,

Cu iubire,

Sorina

Sa spui ”NU” celorlalti  ca sa-ti poți spune ”DA” tie

Sa spui ”NU” celorlalti ca sa-ti poți spune ”DA” tie

Pentru a face față mai bine dramelor din viața noastră, este nevoie să comunicăm mai bine care sunt nevoile și dorințele noastre. De aceea, este nevoie să stăpânim atât abilitatea de a spune ”DA”, când este nevoie, dar și ”NU” atunci când dorim realmente să spunem ”NU” (am scris mai multe articole despre ”asertivitate” pe care le puteți descoperi pe site-ul nostru www.centrulnatura.ro – în arhiva de articole).

 

Există o frică de dramă, există o frică de conflicte, există o teamă imensă de a nu-i face pe ceilalți să sufere sau a nu-i dezamăgi și de aceea mereu ne sacrificăm propriile nevoi și dorințe, pentru a le face pe plac celorlalți.

 

Pentru a spune ”DA” unei vieți mai bune pentru noi înșine, va trebui să învățăm să spunem ”NU” celorlalți.

 

Nu neapărat să spunem mereu ”NU”, precum copii de 2-3 ani, care-și exersează puterea Ego-ului proaspăt descoperit, ci să putem să spunem ”NU” atunci când vrem să spunem ”NU”.

 

Să folosim tehnica de ”Ciocănire terapeutică” și să trecem împreună printr-un exercițiu de ”reprogramare” mentală / emoțională și fizică.

 

Exercițiu EFT propus de Jessica Ortner

 

Gândiți-vă la o situație din viața voastră în care nu ați putut spune ”NU”, eventual la o persoană căreia nu-i puteți spune ”NU”.

Acordați-vă la imaginea interioară și încercați să fiți atenți la starea corpului.

Ce senzație apare în corp?

Unde este localizată?

Care este senzația? (greutate, sufocare, amorțeală, neliniște, strângere etc etc)

Dați-i o notă pe o scală de la 1 la 10.

 

Respirați profund de trei ori și să începem exercițiul, ciocănind cu vârful degetelor punctele indicate în paranteză (pentru detalii despre poziția punctelor, vă rog sa reluați primul articol din seria articolelor despre EFT):

 

(LateralPalmă) Chiar dacă mi-e atât de frică să nu-i dezamăgesc pe ceilalți, mă accept pe mine și ce simt

Chiar dacă mi-e atât de frică să spun ”NU”, mă accept și onorez modul în care mă simt

Chiar dacă atunci când spun ”NU” apare o stare de anxietate în corpul meu, mă iubesc și mă accept.

 

(Sp) Nu pot spune ”NU

(LatO) Ei au nevoie de mine
(SubO) Și nu-i pot dezamăgi
(SubN) Nu pot să spun ”NU

(B) Numai gândul că spun ”NU

(C) Îmi creează o stare de tensiune și frică în corp
(A) Toată această frică imensă….
(Vc) Vreau doar să-i fac pe toți fericiți

 

(Sp) Am fost învățată să fiu o fetiță cuminte și bună

(LatO) Vreau doar să fac ce este bine pentru toți
(SubO) Și când îi văd pe alții suferind
(SubN) Îmi iau drept sarcină să-i ajut și repar

(B) Unei părți din mine îi place asta

(C) Dar altă parte din mine începe să-și dea seama
(A) Că mi-am luat asupra mea greutățile lumii
(Vc) Am încercat să am drept misiune să-i fac pe toți fericiți

 

(Sp) Și este epuizant

(LatO) Și nu funcționează!
(SubO) Am spus ”DA” atunci când vroiam să spun ”NU
(SubN) Am simțit că nu am de ales

(B) Și mi-a provocat o senzație de amărăciune interioară

(C) Îmi onorez dorința de a-i ajuta pe ceilalți
(A) Și admit și accept toată această amărăciune
(Vc) Am încercat doar să fac ceea ce am crezut că este bine.

 

(Sp) Chiar vreau ca ceilalți să mă placă

(LatO) Nu vreau să produc conflicte de vreun fel
(SubO) Așa că o parte din mine se teme să spună ”NU
(SubN) Dar dacă POT să spun ”NU”?

(B) Dintr-o stare de liniște interioară

(C) Ceilalți din jur mi-au spus de multe ori ”NU
(A) Și am acceptat asta
(Vc) Dar eu nu mi-am permis mie să spun ”NU

 

(Sp) Mă agăț de aceste credințe de atâta timp

(LatO) Încep să le pun la îndoială
(SubO) Și încep să experimentez
(SubN) Poate POT să spun ”NU”!

(B) Sau pur și simplu ”Lasă-mă să mă gândesc la asta!”

(C) Toată această anxietate din corpul meu
(A) Este în regulă să o eliberez
(Vc) Chiar dacă spun ”DA” sau ”NU

 

(Sp) Rămân un om bun

(LatO) Și dacă ei nu-și pot da seama de asta
(SubO) Nu este vina mea
(SubN) Admit și accept presiunea la care m-am supus

(B) Am resimțit-o atât de intens

(C) Încep să o eliberez acum
(A) Pentru că indiferent dacă spun ”DA
(Vc) Sau dacă spun ”NU

 

(Sp) Rămân tot omul bun care sunt

(LatO) Când spun ”NU” celorlalți
(SubO) Încep să-mi spun ”DA” vieții mele
(SubN) Pe măsură ce spun ”NU” celorlalți

(B) Ei încep să-mi respecte timpul

(C) Poate totul este mai ușor și mai simplu decât credeam
(A) Onorez orice anxietate care mai este în corp și o eliberez
(Vc) Este în regulă să le spun ”NU” celorlalți și ”DA” mie însămi.

 

Respirați profund și puneți mâinile pe inimă, repetând rar și răspicat următoarele cuvinte:

 

CONTEAZĂ CEEA CE GÂNDESC

CONTEAZĂ CEEA CE SIMT

CONTEAZĂ TIMPUL MEU

ȘI ALEG ACUM SĂ ONOREZ ȘI SĂ RESPECT DORINȚELE INIMII MELE.

 

Respirați profund și verificați nivelul de anxietate de la începutul exercițiului și starea corpului, dinainte să faceți tehnica.

 

Puteți trece prin exercițiul de mai sus de câte ori simțiți nevoia.

De fiecare dată, veți simți impactul cuvintelor și ciocăniturilor de presopunctură din ce în ce mai puternic.

Faptul că puneți într-o formă clară, evidentă, concretă și logică dialogul interior haotic pe care îl aveți în minte și faptul că îl transformați din încărcătura negătivă și greoaie pe care o are inițial, în varianta ușoară și eliberată din final se va resimți în întreaga vibrație a corpului vostru.

 

Vă doresc să vă bucurați la maxim de acest exercițiu puternic și să-l folosiți ca un instrument de împuternicire.

Și veți descoperi cum viața voastră se schimbă miraculos, pentru că frecvența voastră interioară se va schimba miraculos!

 

Și ați făcut asta SINGURI, cu propriile voastre puteri și o tehnică foarte simplă!

 

Vă doresc o practică inspirată și să ne re-auzim cu bine, la următorul exercițiu. Perseverați și puneți în practică, împreună reușim să schimbăm vibrația colectivă!

 

Cu recunoștință,

Sorina

Sa traim fara telenovele, drame sau conflicte

Sa traim fara telenovele, drame sau conflicte

Putem să scăpăm de dramele, conflictele sau telenovelele din viața noastră, pe care le-am creat de multe ori chiar noi înșine, în mod inconștient și prin ignoranța noastră?

 

Ne putem detașa de influențele energetice ale conflictelor?

Cu siguranță!

 

Conflictele sunt părți normale din experiența umană. Ele există pentru că trăim în corpul fizic și avem o parte emoțională reactivă în structura noastră.

 

Diferența între un conflict și o dramă / telenovelă este legată de intensitatea trăirilor și a energiei.

Telenovela sau chiar drama sunt situațiile în care simțim că nu avem niciun control, în care ne simțim neputincioși, simțim că totul ne depășește și aici este nevoie să lucrăm pe împuternicire interioară. Drama este o escaladare a conflictului, ce devine extrem de intens emoțional.

 

Putem să avem un conflict și să ne contrazicem cu persoana respectivă, fără să existe implicarea emoțională și să fie creată o întreagă dramă (cu așteptări, dezamăgiri, învinovățiri și diferite alte stări interioare), fără ca lucrurile să se amplifice și să devină din rele, în și mai rele.

Sau putem să ne lăsăm să alunecăm ”în dramă”, acceptând să participăm la creșterea exponențială a tensiunii nervoase ce se acumulează.

 

Aici intervine ceea ce facem împreună, prin aceste materiale educative, ce prezintă tehnica de Ciocănire terapeutică (EFT).

ÎMPUTERNICIREA DE SINE.

 

De ce să lucrăm pe noi înșine?

Pentru că în telenovelele pe care le trăim cu toții, singura parte constantă este PREZENȚA NOASTRĂ.

EU sunt singura ”constantă” din toate telenovelele vieții mele (că ele se petrec acasă, la serviciu, pe stradă sau în concediu).

 

Așa că dacă EU pot schimba modul în care PERCEP și REACȚIONEZ la conflictele și problemele ce apar în telenovela în care mă aflu, îmi pot transforma complet situația, sau cel puțin, modul în care sunt EU afectat de această situație.

 

Astfel, pot avea mai multă energie, mai mult timp și mai mult ”loc liber” în viața mea, pe care să-l folosesc pentru activități și lucruri care să-mi facă bine, să-mi sprijine evoluția, să mă facă să mă simt confortabil și să-mi împlinesc visele.

 

În telenovelele și dramele din viața noastră se află blocată foarte mult din energia noastră (când ne gândim la ele, când ne facem griji, când pierdem nopțile și zillele sunt neliniștite și agitate). De aceea are mult sens lucrul pe eliberarea acestei energii captive în stări de tensiune și încordare a corpului fizic.

 

Care este scopul nostru prin EFT?
Să ne uităm la ”modelele” repetitive ce există în viața noastră și determină reacțiile noastre ”automate” în situațiile de conflict și în telenovele.

Pentru că în afară de relația cu ceilalți oameni, fiecare dintre noi are o relație cu drama, cu conflictul, propriu-zis.

 

Când ascultăm cu atenție modul în care reacționăm la conflicte / drame, vom descoperi că există trei posibilități majore în care ne raportăm la ele:

1) căutând drama (conflictul) cu orice preț

2) negând și fugind de drame (conflicte)

3) ”reparând” dramele (conflictele) atunci când există

 

Este nevoie de mult curaj și onestitate să recunoaștem ”modelele” de reacție în care acționăm.

Dacă ne recunoaștem că suntem ”căutători” de drame / conflicte, este nevoie să acceptăm acest model, să avem compasiune pentru noi înșine (și toți ceilalți care manifestă același model).

 

Scopul este să recunoaștem mecanismele noastre proprii, modelele noastre repetitive interioare și să începem să eliberăm cu ajutorul tehnicii de Ciocănire terapeutică (EFT) anxietatea și stresul din corpul fizic.

 

Astfel, putem crea noi modele de reacție și putem să facem față conflictelor dintr-o poziție interioară de centrare și încredere în propriile puteri (în loc să simțim că rulăm automat modele de comportament inconștiente învățate în copilărie).

 

Să discutăm puțin mai mult despre cele trei posibilități de ”modele” de reacție la dramă:

 

1) ”Căutătorii” de drame / conflicte

(Victimele ”de profesie”)

Acest model de a ”căuta cu orice preț” un conflict sau o dramă este modelul cel mai ușor de văzut la ceilalți și chiar la noi înșine.

 

Caracteristici / credințe ale acestor persoane:

credință că drama este stresantă, dar și palpitantă (de exemplu, persoane care într-o relație amoroasă, au nevoie de tensiune, de conflict, de ceva ceartă, pentru a-și manifesta și exprima iubirea, simt că doar atunci primesc atenție);

trebuie să testez iubirea prin intermediul conflictului (să văd dacă ceilalți rezistă, dacă rămân loiali, dacă în ciuda durerii, încă mă mai iubesc) – asta fac în mod inconștient, foarte mulți copii și adolescenți.

mă simt o victimă, drama sau conflictul pur și simplu mi se întâmplă mie (este o mentalitate de victimă)

mă plictisesc ușor dacă nu-i niciun conflict / dramă (așa că mă apuc să creez eu unul)

valoarea mea depinde de cât de mult stres și conflict pot să duc (mă laud tuturor, ”voi credeți că viața voastră este grea și dură – să vedeți ce am EU de îndurat în viața mea); persoanele folosesc această dramă din viață pentru a se conecta la ceilalți (povestesc tuturor ce probleme au ei, ce situație dificilă au ei, este singurul lor subiect de conversație în social).

nu au nevoie de o soluție și nu ascultă deloc sfaturile celorlalți (vorbesc mereu despre conflict și dramă, dar nici măcar nu iau în seamă posibile soluții)

– repetă tuturor cu care se întâlnește aceeași poveste (poate spune de 20-30 de ori aceeași întâmplare, tuturor celor cu care se întâlnește)

 

Puteți să recunoașteți cu ușurință toate aceste caracteristici în voi înșivă sau în cei din jur, odată ce le aveți definite clare și bine expuse, ca aici mai sus.

 

Aceste persoane au nevoie de dramă / conflict, pentru a nu se confrunta cu anumite senzații, emoții, stări interioare, pe care încearcă din răsputeri să le evite: senzația de singurătate, de inadecvare, de neputință etc etc

 

Aceste persoane nu vor să fie rezolvat conflictul, drama, pentru că devine neplăcut; lipsa dramei / conflictului le face să se confrunte cu ceva din interior care îi înfricoșează.

Drama este folosită în viața lor ca o ascunzătoare și ca o falsă protecție.

 

EFT (Ciocănirea terapeutică) pentru aceste persoane ar putea să folosească afirmații de genul:

”Chiar dacă simt că am nevoie de acest conflict, altfel ar trebui să mă confrunt cu toată această durere, mă iubesc și mă accept”

 

Doar punând în cuvinte adevărurile interioare și persoana se poate împuternici enorm, devenind conștientă de ”modelul interior” la care recurge în mod automat.

 

Cumva, fiecare dintre noi, într-un anumit moment al vieții poate să recurgă la acest mecanism de ”căutarea a conflictului / dramei”, într-o anumită parte a vieții (serviciu, familie, hobby-uri etc etc).

Folosim acest mecanism când în interior este multă durere și suferință.

Ca și copil, de multe ori primim atenție doar când urlăm, țipăm, protestăm, creăm o dramă (un conflict)

Ca și adult, vom folosi același ”model”, pentru că a funcționat în trecut!

 

Când cineva apare în viața noastră și folosește acest model (inițiază un conflict sau o dramă), putem să alegem să cooperăm cu persoana respectivă, să ne prindem în modelul oferit sau să-l observăm drept ceea ce este și să ne dăm un pas înapoi, fără să ne prindem în el.

 

Când vă întâlniți cu o persoană care are acest model de reacție – întrebați-vă mereu, după ce vă despărțiți de ea: ”mă simt epuizat? sau mă simt energizat? simt că am multă energie după discuția cu el? sau simt că mi-a luat și din puținul pe care îl aveam?„

Când avem o conversație onestă cu cineva care doar solicită ajutorul și sprijinul pentru rezolvarea unui conflict, după terminarea ei ne simțim amândoi împuterniciți și plini de energie.

Pe când, dacă ne prindem în ”telenovela” căutătorului de drame, ne vom trezi epuzați și dezenergizați, dacă ne-am lăsat prinși în model și am reacționat la ”pilot automat”.

 

2) Persoanele care neagă și minimizează dramele

(Cei care nu pot spune ”NU”)

Sunt persoane care încearcă să evite cu orice preț orice conflict (având o frică exagerată de orice înseamnă conflict).

Nu ripostează, nu încearcă să-și împlinească visele, sunt prea speriați de conflicte.

Credințele acestei persoane:

”Trebuie să spun ”DA” altfel ceilalți nu mă vor mai place”

”Dacă nu mă bag și nu reacționez, nu voi dezamăgi pe nimeni”

”Sentimentele celorlalți sunt mai importante decât ale mele”

”Trebuie să-mi sacrific propria fericire pentru ca ceilalți să mă placă”

 

Ei vor să fie acceptați în mod constant de toată lumea.

Ei nu vor ca ceilalți să se simtă rău, nici măcar ”căutătorii” de drame , cu care sunt ”cei mai buni prieteni”.

Îi ascultă, nu spun nimic și îi lasă pe căutătorii de drame să-și descarce toată telenovela în energia lor.

Au de multe ori prieteni pe care nici măcar nu-i plac, dar nu vor să-i dezamăgească sau să-i părăsească.

 

Aproape că nu au deloc ”hotare”, limite, granițe bine stabilitate la propria lor personalitate.

 

Nu pot spune ”NU” din frica uriașă de conflicte și spunând mereu ”DA” ajung să se umple de amărăciune.

 

Haideți să fim cu toții onești.

Nimeni nu vrea să-i dezamăgească pe ceilalți sau să-i rănească intenționat pe alții.

Dar sunt momente în viața noastră în care binele și interesul nostru este mai presus decât al celorlalți, avem nevoie de energie și timp pentru noi înșine.

Nu-i nevoie să ne bucurăm că-i refuzăm pe ceilalți – ne vom simți doar neutri când spunem ”NU”, pentru că știm că este ceva ce avem nevoie să facem pentru noi înșine.

 

Persoanele acestea, despre care vorbeam, nu acceptă și nu recunosc că și ele au nevoie de atenție, de energie și de grijă, la fel de mult ca și ceilalți din jur.

 

Haideți în acest moment să facem un exercițiu practic deEFT (Ciocănire terapeutică) legat de frica de a dezămăgi pe ceilalți.

 

Gândiți-vă la o decizie pe care o aveți de luat.

Ați vrea să spuneți ”DA” sau ”NU” dar vă este teamă că altcineva va fi dezamăgit, sau nu va reacționa prea bine.

Gândiți-vă cum este să spui ”NU” cuiva sau la ceva care nu vă place și observați tensiunea / încordarea ce apare în corpul vostru.

Dați-i o notă de la 1 la 10.
Și să începem exercițiul de ciocănire terapeutică

 

(LateralPalmă) Chiar dacă mi-e atât de frică să spun ”NU” mă accept pe mine și cum mă simt

Chiar dacă nu vreau să dezamăgesc pe nimeni, mă accept pe mine și cum mă simt

Chiar dacă eu cred că sentimentele celorlalți sunt mai importante decât ale mele, mă accept pe mine și cum mă simt

 

(Sp) Nu pot spune ”NU

(LatO) Urăsc conflictul
(SubO) Vreau ca toți să fie fericiți
(SubN) Este acest lucru atât de rău?

(B) Unei părți din mine îi place să evite dramele

(C) Pentru că realmente urăsc dramele
(A) Vreau ca toți să fie fericiți
(Vc) Așa că sacrific modul în care mă simt

 

(Sp) O parte din mine vrea să evite drama

(LatO) Pentru că urăsc conflictul
(SubO) Și este în regulă
(SubN) Această frică de conflict

(B) Această frică de dramă

(C) O parte din mine crede
(A) Că eu trebuie să mențin pacea
(Vc) Dar am obosit atât de tare

 

(Sp) Este atât de dificil să eviți conflictul

(LatO) Pentru că tot continui să mă sacrific pe mine însămi
(SubO) Poate că aș putea să mă confrunct cu conflictul
(SubN) Dintr-o stare de liniște interioară

(B) Poate aș putea să mă simt centrat

(C) În mijlocul conflictului
(A) Poate aș putea spune ”NU” și nu ar fi nimic rău în asta
(Vc) Ce cred eu contează

 

(Sp) Pot spune ”NU” cu blândețe

(LatO) Timpul meu este valoros
(SubO) Și aleg oamenii cu care îmi petrec timpul
(SubN) Sunt peste 7 miliarde de oameni pe planeta asta

(B) Și nu toți trebuie să fie de acord cu mine

(C) Este în regulă ca cineva să nu fie de acord cu mine
(A) Este în regulă să-mi urmez inima
(Vc) Ceea ce cred eu contează

 

Respirați profund.

 

Și evaluați starea interioară, față de începerea exercițiului.

 

Așa cum ați observat, exercițiul de sus a fost ceva mai general.

Dar este posibil ca în timpul exercițiului să vă fi venit în minte un anumit conflict, legat de relația cu o anumită persoană. Așa încât, puteți să reluați exercițiu, cumva făcându-l mai specific, legat de o anumită situație sau conflict.

 

Observați ce apare în spatele eliberării conflictului? Ce frică apare? De ce vă temeți dacă veți spune ”NU”?

 

EFT vă ajută să calmați fricile și anxietățile, pentru ca treptat, încetul cu încetul, să vă îmbunătățiți calitatea comunicării cu ceilalți.

Nu se va întâmpla peste noapte să deveniți ceea ce n-ați fost o viață.

Dar perseverând și zi de zi, confruntându-vă modelele mentale limitative, veți reuși să le schimbați cu altele mai funcționale și mai eficiente.

 

Prima etapă când cineva vă va ruga ceva, nu spuneți ”DA” sau ”NU”, ci spuneți-i persoanei ”Lăsați-mă să mă gândesc la asta și vă voi contacta mai târziu”.

 

Este cea mai împuternicitoare evoluție pentru cei care nu reușesc să spună ”NU” să capete un pic de ”spațiu”, de loc, în care să aibă posibilitatea să se contacteze la propria stare interioară, la nevoile inimii, la fricile interioare și să înceapă să le folosească.

 

Una dintre fricile cele mai mari ale celor care nu pot spune ”NU” este frica de judecata celorlalți, frica de critică.

 

Nimănui nu-i place să fie criticat.

Primim multe laude, și când există o singură critică, un singur comentariu depreciativ, imediat reacționăm emoțional.

Și acest lucru se întâmplă pentru că suntem condiționați, interior, să fim atenți la pericole, la atacuri, la agresiuni.

Biologic, suntem ”dresați” să reacționăm instinctiv când ne simțim ”atacați”.

 

Dar putem să folosim Ciocănirea terapeutică și să comunicăm inimii și corpului nostru că acea persoană ce ne critică și nu este de acord cu noi nici măcar nu există în viața noastră, nu face parte din ea. Că este absolut în regulă ca multă lume să NU fie de acord cu noi și să NU ne placă. Asta nu înseamnă că este ceva în neregulă cu noi sau cu ei. Ci că fiecare are dreptul la propria opinie.

 

Putem să avem compasiune pentru orice reacție și orice apare în viața noastră și pe măsură ce acceptăm, procesul devine din ce în ce mai ușor, aproape natural.

Ne re-echilibrăm biologia interioară!

Iar tehnica EFT devine un instrument extrem de puternic în această ”recalibrare” biologică!

 

3) Cei care ”repară” mereu dramele/ conflictele

(”Salvatorul” tuturor, sindromul ”salvatorului”)

 

Aceste persoane se implică profund în dramele altor persoane, cu dorința de a repara vieților acestora.

 

Poate fi vorba adesea de un copil foarte sensibil, ce a decis să devină prea devreme un adult și care a simțit că sarcina lui era să repare defectele familiei în care s-a trezit și să mențină pacea cu orice preț.

 

El are câteva credințe mentale și anume:

”Eu sunt responsabil să repar nefericirea oamenilor”

”Eu știu mai bine ce este bine pentru ceilalți”

”Nu mă voi opri din muncă până când nu voi face fericiți pe toți cei implicați”

”Nu voi putea să fiu fericit până când toată lumea este fericită”

”Dacă n-aș fi eu, nu s-ar face nimic. Dacă n-aș fi eu, totul s-ar duce de râpă”.

 

Sunt persoane care încearcă să repare și rezolve totul pentru toți, ceea ce îi descurajează și dezîmputernicește pe toți cei din jur.

 

Aceste persoane își asumă responsabilitatea personală pentru suferințele celorlalți.

”Chinurile lor reprezintă eșecul meu de a-i ajuta, de a-i sprijini, de a face ceva pentru ei”.

 

Când un prieten vine la ei cu o problemă, ei caută imediat cea mai bună soluție și aproape că o impun asupra lui.

 

Provocarea lor mare este să se poată detașa de nevoia de ”a-i salva” pe ceilalți, de ”a fi de folos” celorlalți și pur și simplu, să încerce să fie acolo, cu compasiune, pentru prietenii lor.

 

Majoritatea oamenilor care îmi cer și mie sfaturi la cabinet, mă tot întreabă: cum pot să-l ajut pe soțul meu, cum pot să-mi ajut copii, cum pot să-mi ajut părinții, prietenii, colegii etc etc?

Majoritatea oamenilor au în ei acest ”tipar de reacție” tip ”reparatorul de conflicte / drame” pentru ceilalți. Sindomul Salvatorului.

 

Și care este răspunsul corespunzător pentru ei?

Cum poți să-i ajuți mai bine pe ceilalți?
LUCREAZĂ MAI MULT CU TINE ȘI PENTRU TINE!

 

Este foarte dificil când realmente iubești pe cineva și-l vezi cum se chinuie, cum suferă. Este foarte dificil să nu ai tendința să vrei să-i alini durerea, chiar să o preiei tu, dacă ai putea (aici este valabilă în special relația părinții – copii, sau relația de cuplu, dar nu numai).

Dar ceea ce se întâmplă când facem acest lucru NU AJUTĂ DELOC PERSOANA.

DIMPOTRIVĂ!

 

Încercând noi să rezolvăm problema cu care se confruntă celălalt, realmente ÎL DEZÎMPUTERNICIM – îi luăm posibilitatea evolutivă pe care suferința o aduce în viața lui!

 

De aceea, de multe ori creăm și mai mult conflict, pentru că oamenii simt că ”am intrat peste ei”, le-am depășit ”granițele” energetice personale.

Persoana pe care încercăm să o ajutăm, rezolvându-i noi drama și conflictul, simte în interior: ”uite că nu are încredere în mine, nu crede în puterea mea de a face față în situația asta”.

 

Este important să accepți suferința cuiva iubit și să ai credință în propria sa evoluție, în propriul proces prin care trece.

 

Antidotul pe care este nevoie să-l conștientizăm, noi toți care suntem ”salvatori” de carieră și încercăm să-i reparăm pe cei ”cu probleme” este CREDINȚA în destinul fiecărei persoane.

Destinul că fiecare primește EXACT CE ARE NEVOIE pentru a se ”antrena” și pentru a se ”împuternici” într-o anumită parte a vieții.

Este importantă CREDINȚA că o persoană are nevoie să ajungă uneori pe ”fundul gropii”, pentru a putea să structureze fundația pe care urmează să crească și să se dezvolte.

 

Asta nu înseamnă să NU mai ajutăm oamenii!

Dimpotrivă!

 

Important este să conștientizăm când încercăm să rezolvăm conflicte și drame, ce nu au absolut nimic de-a face cu noi înșine.

Și dacă dorim să ”mediem” vreun conflict sau dramă este important să realizăm din ce loc interior participăm: din stare de liniște interioară, sau din sentimente de frică, de lipsuri, de griji.

Dacă nu reușim să o facem din locul de liniște interioară, riscăm să complicăm lucrurile mai tare decât ele sunt deja – pentru că fără liniște interioară nu gândim clar și nu suntem suficient de detașați.

 

Uneori devine mai clar în timp cât este de important să fim alături de familia și prietenii noștri, când trec prin perioade dificile.

Dar când începem să ne asumăm responsabilitatea pentru eșecurile altora, atunci începem să ne confruntăm cu stări interioare distructive.

 

Noi putem să fim alături de cei dragi, dar dacă ei decid să facă lucruri ce le fac rău, să se implice în acțiuni cu care nu suntem de acord, dacă vom considera acest lucru ca fiind vina noastră, acesta un semn că suntem un ”salvator” și ”rezolvitor de drame”.

Și nu merităm asta!

Nu ajută situația și nu este drept față de noi înșine și corpul nostru.

 

Există această convingere mentală: ”dacă eu sufăr la fel de mult ca el, îi voi prelua ceva din suferința lui”. Și este o convingere falsă.

Pentru că nu doar nu rezolvăm suferința celeilalte persoane, ci doar adăugăm și mai multă suferință la drama care deja se desfășoară.

 

Fiți conștienți de ce puteți aduce în relația cu cealaltă persoană.

Dacă puteți aduce iubire și stare de liniște – asta este excelent.

 

Vă propunem un exercițiu de EFT (Ciocănire terapeutică) pentru a vă ajuta, atunci când sunteți implicat într-o astfel de relație tip ”salvator” cu cineva drag și apropiat – și doriți să faceți exercițiul pentru a ajuta persoana respectivă.

 

Dacă faci exercițiul cu tine, îl poți influența și pe celălalt, pentru că toți suntem conectați între noi.

Dar ideea principală a exercițiului este să ne relaxăm și să aducem mai multă liniște și pace în interiorul nostru, pentru a fi mai clari cu privire la situația respectivă.

Drama și conflictul sunt situații complicate, dificile, amestecate. Și dacă reușim să ne relaxăm, să ajungem într-o stare de liniște interioară, vedem mai limpede detalii pe care le-am neglija, în stare de agitație și confuzie.

 

Din locul acela, de iubire și pace, putem să luăm decizii mult mai bune. Decizii precum să nu facem nimic, sau să încercăm un alt abord, ori o soluție mai creativă.

 

Să începem exercițiul de EFT:

Gândiți-vă la o situație, un conflict din viața voastră, pe care efectiv vă doriți din suflet ”să-l reparați”, să-l faceți să dispară.

Sau poate simțiți că aveți responsabilitatea să-i reparați problema unei alte persoane.

Și observați unde resimțiți acest lucru în corpul vostru. Posibil să resimțiți o stare de tensiune și încordare.

Acordați o notă de la 1 la 10 acestei stări.

 

Să începem Ciocănirea terapeutică, cu punctele cunoscute:

 

(LateralPalmă) Chiar dacă nu mă pot relaxa până când nu rezolv problema, mă accept pe mine și cum mă simt

Chiar dacă suferința celuilalt este responsabilitatea mea să o rezolv, mă iubesc și mă accept

Chiar dacă vreau să repar toate problemele persoanei, mă accept pe mine și cum mă simt.

 

(Sp) Sunt un reparator de drame

(LatO) Și unei părți din mine îi place asta
(SubO) Pentru că am o inimă largă
(SubN) Și chiar doresc să-i ajut pe ceilalți

(B) Ei chiar suferă

(C) Și simt acea suferință în corpul meu
(A) Și vreau să o repar
(Vc) Vreau ca ei să fie fericiți

 

(Sp) Și știu ce ar trebui să facă

(LatO) Vreau să repar asta
(SubO) Realmente vreau să repar asta
(SubN) Pentru că știu atât de multe

(B) Am învățat atât de multe

(C) Și vreau să dau tuturor această informație
(A) Și vreau să repar pe toată lumea
(Vc) Pentru că întotdeauna am simțit că asta este sarcina mea

 

(Sp) Pentru că întotdeauna am simțit când cineva suferă

(LatO) Și mi-aș dori să poată să se simtă ușurați și eliberați de suferință
(SubO) Îmi onorez bunele intenții
(SubN) Am făcut cât de bine am putut

(B) Dar acum încep să văd

(C) Cât sunt de obosit
(A) Sunt atât de obosit
(Vc) Și mă simt înfrânt

 

(Sp) Pentru că dacă ceilalți nu sunt fericiți

(LatO) Consider că este vina mea
(SubO) Nu este de mirare că sunt atât de obosit
(SubN) Este tare dificil

(B) Nu pot câștiga în situația asta

(C) Îmi onorez bunele intenții
(A) ȘI mă deschid către o nouă modalitate
(Vc) Chiar dacă acest conflict nu se rezolvă

 

(Sp) Îmi permit să mă simt calm

(LatO) Chiar dacă ceilalți suferă
(SubO) Aleg să simt în interior o stare de pace
(SubN) Pentru a putea împărtăși această pace cu ceilalți

(B) Am încercat să controlez totul

(C) Am încercat să controlez orice rezultat
(A) Și mă simt obosit și înfrânt
(Vc) Așa că încep să am CREDINȚĂ.

 

(Sp) Chiar dacă observ toate aceste conflicte

(LatO) Aleg să am CREDINȚĂ
(SubO) Că din acest loc
(SubN) Va veni mult bine

(B) Aleg să am CREDINȚĂ

(C) Că există o binecuvântare ascunsă
(A) Și rămân deschisă la acea binecuvântare
(Vc) Chiar dacă inima mă doare

 

(Sp) Pentru că aș dori ca acest conflict să se încheie

(LatO) Pot încep să mă îngrijesc de mine
(SubO) Chiar acum și aici
(SubN) Pot începe să simt iubire și speranță în inima mea

(B) Și îmi permit să mă eliberez, să mă relaxez

(C) Am CREDINȚĂ în ceva mai mare decât mine însămi
(A) Cred că ceva bun va apare
(Vc) Am CREDINȚĂ în propria călătorie spirituală a celorlalți și am încredere în propria mea călătorie spirituală

 

Respirați adânc

 

Observați starea interioară, starea de liniște, starea de relaxare după terminarea exercițiului, din care să ne putem uita detașați la situația existentă.

 

Cei care încearcă să-i salveze pe ceilalți, să rezolve dramele celorlalți obosesc, se simt epuizați, se simt lipsiți de energie.

Antidotul este CREDINȚA, încrederea în ceva mai mare decât noi înșine.

 

Fiecare dintre noi avem câteva ceva din cele 3 modele în viețile noastre, și ele mereu se schimbă, funcție de situațiile prin care trecem.

Este util să observați modelele în care intrați, să le vedeți ”la lucru” – și SĂ SĂRBĂTORIȚI observația. Nu vă blamați, nu vă criticați, nu vă judecați.

Doar observați modelul.

 

DA! Asta fac!

Da! Am simțit asta la mine.”

 

Să nu ne simțim vinovați că descoperim ”modelul” de reacție.

Ci să începem să lucrăm pe el, pentru schimbarea lui.

 

Să avem mai multă COMPASIUNE pentru noi înșine și pentru toți ceilalți din jurul nostru, în care cu siguranță vom vedea cele trei modele mult mai bine!

Compasiunea deschide ușile către vindecare!

 

Să fim compasiune, liniște, pace și vindecare,

Cu recunoștință, tuturor,

Sorina

De la durere la stare de calm interior

De la durere la stare de calm interior

Dintr-un interviu cu Nick Ortner, un specialist EFT american, am preluat multe idei utile despre modul în care această tehnică a Ciocănirii terapeutice ne poate ajuta să facem față DURERII FIZICE cu care ne confruntam în multe circumstanțe (oricare ar fi sediul, oricare ar fi cauza și oricare ar fi intensitatea).

 

Când apare durerea fizică în corpul nostru (ca și în cazul durerii emoționale din suflet), tot ce facem fiecare dintre noi este să reacționăm în toate modurile negative cu putință:

– să negăm durerea și să o diminuăm (”eu rezist, durerea nu este atât de importantă)

– să amorțim durerea (ne grăbim să luăm pastile, să bem alcool, să mâncăm sau să căutăm orice altă substanță care să ne ajute să nu mai resimțim durerea)

– ne luptăm cu durerea (ne complacem în stări de iritare, nervozitate și chiar furie, provocate de prezența durerii).

 

Suntem în stare să facem ”orice” (vorba pacienților mei, care declară cu patos și fals convingător ”aș face orice să scap de durere”), mai puțin singura acțiune realmente utilă și folositoare pentru noi înșine: SĂ NE ÎNȚELEGEM DUREREA.

 

Durerea este un semnal de comunicare al corpului – care încearcă să ne indice faptul că se află într-o stare de disconfort.

Durerea este doar un ”beculeț” roșu ce se aprinde la bordul mașinii corpului nostru biologic, și care ne spune că este ceva în neregulă la motor.

 

Darul durerii este faptul că ne oprește din ceea ce facem (și-i face, evident rău corpului) și ne pune pe gânduri.

Unde am greșit?

Ce lege biologică am încălcat?

Am exagerat cu ceva anume sau am neglijat ceva în viața noastră?

 

În loc să negăm durerea, să o amorțim sau să ne luptăm cu ea, mai bine admitem existența durerii și încercăm să ne ”acordăm” la ea, pentru a înțelege ce dorește să comunice corpul nostru.

 

Tehnica EFT (Ciocănirea terapeutică – sau Tehnica de Eliberare Emoțională) ne poate asista în mod semnificativ la înțelegerea mesajului ascuns al durerii, pentru că ne va sprijin în starea de relaxare interioară și de acordare mai precisă la semnalele corpului nostru.

 

Exercițiu de EFT propus de Nick Ortner – pentru echilibrarea durerii

 

Respirați profund, împământați-vă bine (cu ambele tălpi pe pământ) și încercați să identificați în corpul vostru un loc în care resimțiți durere fizică (sau disconfort fizic, de orice fel). Dacă resimțiți durere în mai multe locuri, alegeți doar unul singur, cu care să lucrați în acest exercițiu (și puteți apoi să treceți iar și iar, prin exercițiu, folosind și alte dureri existente în corp).

 

Încercați să vă conectați la această durere pe care o resimțiți și să o evaluați pe o scară de la 1 la 10 (1 – foarte mică, 10 – destul de intensă).

Și conectați-vă și cu câteva dintre emoțiile care vin alături de durerea pe care o simțiți: frustrare, furie, neliniște, tristețe, stare de copleșire.

Gândiți-vă la durere ca la un monstru uriaș – care vă copleșește.
Ați încercat atâtea ”leacuri” și nimic n-a mers. Durerea nu a dispărut.

Toate gândurile legate de durere – încercați să le simți la nivelul corpului. Și dați-le și acestora o notă, pe o scală de la 1 la 10 (1 intensitate mică, 10 intensitate foarte mare).

 

Avem astfel două note: una fizică, pentru intensitatea durerii și una emoțională, pentru stările interioare asociate durerii.

 

Să începem exercițiul de Ciocănire terapeutic

(LateralPalmă): Chiar dacă durerea pe care o am mă frustrează atât de tare, mă iubesc, mă accept și mă iert.
Chiar dacă sunt atât de frustrat de această durere, aleg să mă relaxez și să mă simt în siguranță, acum.

Chiar dacă sunt atât de stresat și frustrat de această durere, aleg să mă relaxez și să mă simt în siguranță, acum.

 

(Sp) toată durerea asta din corp

(LatO) sunt atât de frustrat

(SubO) de ce nu mai dispare odată?

(SubN) nimic nu pare să funcționeze din medicamente

(B) de ce corpul meu nu vrea să se vindece?

(C) tot stresul ăsta produs de durere

(A) tot stresul ăsta din corp

(Vc) m-am săturat până în gât de durerea asta

 

(Sp) m-am săturat să mă tot gândesc la ea

(LatO) să tot încerc să o rezolv

(SubO) și nimic nu funcționează

(SubN) tot stresul ăsta din corpul meu

(B) toată furia asta datorată durerii

(C) este în regulă să resimt această furie

(A) este în regulă să resimt toată frustrarea

(Vc) și este în regulă să le eliberez pe toate.

 

(Sp) toată furia asta din corpul meu

(LatO) să o resimt
(SubO) și să încep să o eliberez
(SubN) și dacă m-aș putea relaxa, în ciuda durerii?

(B) și dacă m-aș stresa mai puțin, totuși?

(C) dacă aș începe să-mi imaginez cum corpul meu se vindecă singur?

(A) m-aș simți atât de bine!

(Vc) deja resimt un pic de speranță!

 

(Sp) că organismul meu se poate vindeca singur

(LatO) că eu sunt în control

(SubO) că nu mă aflu la voia acestei dureri

(SubN) că nu durerea trebuie să mă controleze

(B) să eliberez durerea

(C) și tot stresul legat de ea

(A) este în regulă să eliberez această durere

(Vc) și să las corpul să se vindece singur

 

Respirație profundă de 2-3 ori.

Acum re-acordați-vă la senzația de durere și la emoțiile asociate acesteia.

Verificați intensitatea acestora, pe scala de la 1 la 10.

A rămas aceeași – s-a mai micșorat?

Observați ce s-a întâmplat.

Și vedeți ce alte gânduri, idei, amintiri au reapărut în mintea voastră.

Vedeți la ce v-ați gândit în timpul exercițiului de Ciocănire terapeutică.

 

Componenta emoțională a durerii este uneori mai importantă decât cea fizică, de aceea ne vom adresa acesteia în mod deosebit, propunându-vă și un al doilea foarte mic exercițiu de echilibrare a durerii / stării emoționale asociate cu această durere, care poate să încheie / finalizeze exercițiul de mai sus.

 

Închideți ochii și respirați profund și întoarceți-vă la senzația de durere și stați acolo cu ea, stați cu durerea, în durerea – vedeți dacă s-a modificat în exercițiul anterior – și dacă nu, vedeți ce gânduri aveți despre această durere.

 

Puneți-vă următoarea întrebare, din nou: dacă ar fi o emoție asociată acestei dureri, care ar fi?

Furie, frustrare, neliniște, frică, tristețe, disperare, iritare, jale, nerăbdare, dezamăgire etc etc

 

Să exersăm:

(LateralPalmă): Chiar dacă emoția aceasta este blocată în durerea mea, aleg să mă relaxez și să mă simt în siguranță, acum

Chiar dacă simt această emoție, o simt în corpul meu, și îmi este greu să o eliberez, aleg să mă relaxez și să mă simt în siguranță, acum

Chiar dacă încă mă agăț de această furie, sau tristețe, sau jale, sau frustrare, sau dezamăgire, o fac pentru că mă face să mă simt în siguranță, este reală pentru mine și nu știu cum să o eliberez și elimin, dar aleg să admit și conștientizez existența ei și să mă iubesc, să mă accept și să mă iert – cu această emoție

 

(Sp) Această emoție legată de durerea mea

(LatO) Este în regulă să o resimt

(SubO) Mi-a fost frică să resimt această emoție

(SubN) Pentru că m-am simțit copleșită

(B) Dar este în regulă să o resimt acum

(C) Este în regulă să-i dau drumul

(A) Și să resimt această emoție

(Vc) Toată această furie din durerea mea.

 

(Sp) toată această tristețe din durerea mea

(LatO) toată această jale din durerea mea

(SubO) toată frustrarea din durerea mea
(SubN) tot stresul din durerea mea

(B) este în regulă să le resimt

(C) și este în regulă să mă relaxez

(A) este în regulă să eliberez durerea din corpul meu

(Vc) și toate emoțiile care sunt împreună cu ea

 

(Sp) mă agăț de ea de atâta timp

(LatO) că m-am obișnuit să o tot resimt

(SubO) știu cum să resimt această emoție

(SubN) și știu cum să resimt această durere

(B) aștept această emoție în viața mea

(C) și aștept această durere în viața mea, de aceea ele apar iar și iar.

(A) dar dacă voi începe să schimb aceste lucruri?

(Vc) să aștept altceva de acum

 

(Sp) să resimt această emoție

(LatO) și să o eliberez

(SubO) să aștept o stare de pace și liniște în corp

(SubN) este timpul să-mi antrenez corpul

(B) că este în regulă să se relaxeze

(C) că este în regulă să se elibereze

(A) că sunt în siguranță

(Vc) mă simt în siguranță acum.

 

Respirați profund.

Acordați-vă încă odată la starea emoțională și durerea pe care ați prelucrat-o.

Dați-i o notă, de la 1 la 10. Ce s-a schimbat? ce s-a modificat?

Ce ați gândit? Ce informații v-au mai venit?

Ce revelații ați avut în timpul exericițiului?

 

Doar acordați-vă la toate informațiile care au apărut, puteți să le notați, și doar admiteți-le, acceptați-le și le veți prelucra în viitor, treptat, pe măsură ce apar.

Nu este nevoie să vă confruntați cu toate odată, cele care apar.

Este foarte util să procesați totul treptat, cu doze mici, zi de zi.

 

Consistența, perseverența și lucrul cu probleme mici, țintite și focalizate, reprezintă una dintre cheile succesului în lucrul cu tehnica de Ciocănire emoțională.

 

Sunt recunoscătoare că sunteți alături de mine în învățarea și aplicarea acestor exerciții fabuloase, de echilibrare interioară.

Facem pași importanța în ”recalibrarea” și ”resetarea” interioară – a programelor noastre profunde, imprimate acolo din copilarie!

 

Ne modificăm ”programarea” interioară!

Realizați profunzimea lucrului pe care îl facem, acum, împreună, în această lună martie, exact înainte de Echinocțiul de primăvară?

 

Succes tuturor și pe curând,

Cu iubire,

Sorina

Provocarea reprezentata de schimbare

Provocarea reprezentata de schimbare

Ființele umane doresc stabilitate și fundație ”solidă”.

Majoritatea oamenilor nu agreează schimbările, deși corpul lor fizic este în continuă schimbare și lumea în care trăiesc are schimbarea drept ”normal”.

 

Oamenii se agață în viața lor de tot ce pot, pentru a menține o aparență de constanță, de continuitate, de permanență.

 

Poate că frica de îmbătrânire și moarte stă la baza acestei aversiuni față de schimbare?

Poate că ideea propriei naturi muritoare penetrează din inconștient și împinge oamenii într-o căutare a stabilității și siguranței?

 

Ideea generală este că oamenii nu se simt confortabil cu schimbarea, indiferent că este pozitivă sau negativă.

Mulți doresc să facă schimbări benefice în viața lor, să se apuce de o dietă, de exerciții fizice, să învețe o limbă străină sau un instrument muzical, să schimbe serviciul sau locuința – sau chiar să schimbe relațiile.

 

Și majoritatea oamenilor au dificultăți în a face schimbările să devină realitate, pentru că, de fapt, ei se TEM foarte tare de schimbare și de ceea ce înseamnă pentru ei.

Poate de aceea și rezistența la schimbare și strădania de menținere a lucrurilor așa cum sunt (tradiționalismul, rigiditatea, conservatorismul) sunt atât de răspândite la adulți și stau la baza organizării unui social destul de fixist și încorsetat.

 

Psihologii spun că atunci când oamenii trec prin schimbări, chiar și schimbări pozitive (o promovare la serviciu, mutarea într-o casă nouă, căsătoria, apariția copiilor într-un cuplu etc etc) majoritatea oamenilor se stresează.

Iar stresul schimbării îi face pe oameni să regreseze într-o stare infantilă, într-o perioadă din viața lor caracterizată prin schimbări majore, căreia nu i-au făcut față (atunci, în copilărie).

 

Personal, am descoperit că atunci când mă confrunt cu o schimbare, regresez la vârsta de 6-7 ani.

Acea perioadă din viața mea a fost una dintre cele mai traumatice cu putință.

A fost perioada în care a început ”înregimentarea” mea: am mers la grădiniță (doar un singur an, la 6 ani) și apoi la școală.

A fost perioada în care am fost nevoită să abandonez copilăria liberă, de pe terenul viran din jurul blocului și să intru în programul de joacă ”controlat” impus și indus de social.

 

În aceeași perioadă a murit bunica mea, cea care m-a crescut de mică și întreaga ei suferință finală, ca și înmormântarea ei reprezintă alte momente traumatizante, pe care adulții nu m-au ajutat deloc să le procesez (fiind prea preocupați de propria lor stare de jale). Așa încât, n-am apucat să-mi iau rămas bun de la bunica, n-am apucat să procesez dispariția ei din viața noastră, din casa noastră, n-am apucat să procesez faptul că am fost ”avansată” pe post de soră mare, cu cheia de gât, care avea grijă de sora mai mică și nu am înțeles mai nimic din toate aceste schimbări, ce au venit, în avalanșă, într-o perioadă scurtă de timp.

Iar mecanismul meu de compensare, atunci, la 6-7 ani, era să fug și să mă ascund undeva, într-un loc sigur (sub pătură sau în dulap, închizând bine ușa după mine). Undeva unde să nu mă găsească nimeni, să nu văd pe nimeni și să nu mă vadă pe nimeni.

 

Ce am descoperit că fac în prezent la schimbare?

Același lucru. Același comportament.

Chiar și la schimbări pozitive.

Ce simt nevoia să fac? (primul impuls)

Să mă duc să mă ascund undeva. Să fug. Să nu mă găsească nimeni.

 

Și m-am trezit de multe ori că fac acest lucru. Că realmente fac acest lucru. Și la schimbări pozitive și la schimbări negative.

 

Conștientizarea acestui comportament este pentru mine o revelație URIAȘĂ.

 

Primul lucru ce am nevoie să mi-l amintesc atunci când se întâmplă o schimbare (chiar și una dezirabilă, precum trecerea unui examen, sau o reușită profesională) este CÂȚI ANI AM!

 

Când simt că-mi vine să fug undeva, să dispar, să mă ascund, încerc să-mi amintesc: ”acum, în acest moment, eu câți ani am?”

În acel moment, simt cum re-apare, ușor ușor adultul care sunt. Care reușește să potolească și să calmeze copilul interior, ce intră în panica de 6-7 ani și care dorește să facă ce făcea atunci: să fugă.

 

EFT (sau Ciocănirea terapeutică) este o procedura ce ne poate sprijini enorm în momentele de schimbare importantă în viețile noastre.

 

Așa cum v-am obișnuit deja până acum, vom folosi exercițiile de Ciocănire terapeutică să ne adresăm unui alt aspect subconștient, unei alte blocade interioare, în calea stării de relaxare și liniște.

 

V-am descris în articolele anterioare punctele pe care le folosim, și pe care le putem stimula prin ciocănirea ușoară cu vârfurile degetelor.

 

Vă propun să încercați fiecare dintre voi, să vi le reamintiți și să treceți din nou prin ele, pentru a putea identifica care dintre aceste puncte pot fi folosite în situații ”de urgență” – în situații în care schimbările se întâmplă brusc în viața voastră.

 

În aceaste situații de stres intens sau șoc, vom experimenta regresii rapide în stare infantilă și vom avea senzația că s-a terminat lumea, că nu vom putea face față, că nu vom fi în stare de nimic și că totul este pierdut pentru noi

Este atât de util să avem (și să antrenăm) un punct care ”ciocănit” poate să ne reamintească CINE SUNTEM, că suntem adultul și nu copilul înspăimântat și să ne amintească să respirăm și să ne reconectăm cu puterea interioară.

 

Așadar, haideți să trecem prin aceste puncte și vă rog să le ciocăniți și să vă alegeți UN SINGUR PUNCT (sau o pereche de puncte, pentru că puteți folosi ambele mâini, în același timp) pe care să le ”antrenăm” pentru ”atacurile de panică” (și orice alte simptome intense, ce apar la schimbările bruște).

 

(LateralPalmă) – punctele situate pe marginea palmei ce continuă degetul mic (marginea tip ”karate” a mâinii)

(Sp) Sprâncene – punctele din capătul sprâncenelor dinspre nas

(LatO) Lateral ochi – punctele din exteriorul orbitei ochilor, spre tâmple, dar situate chiar pe osul ce mărginește ochii

(SubO) Sub ochi – punctele situate la 1 cm sub ochi, chiar pe osul obrazului

(SubN) – Sub nas – punctul situat intre nas și buza de sus

(B) – Bărbie – punctul situat la mijlocul bărbiei, sub buza de jos

(C) – Clavicule – punctele situate imediat sub oasele claviculare, oasele ce leagă umerii de stern (osul din mijlocul pieptului)

(A) – Axile – punctele situate sub axile (subțiori)

(Vc) – Vârful capului – punctul situat chiar în vârful (creștetul) capului

 

După ce v-ați amintit de aceste puncte și le-ați stimulat prin ciocănituri ușoare – vă rog să vă alegeți care dintre punctele acestea să fie folosite în situații ”de urgență”, ce necesită intervenție rapidă.

Pot fi punctele de Clavicule (preferate de multă lume, întrucât ajută la recăpătarea rapidă a respirației, în atacurile de panică).

Dar pot fi și punctele de Axile – sau chiar marginea laterală a palmei – sau punctele de sub nas sau din bărbie.

 

După ce ați stabilit care puncte să le folosiți – începeți să le stimulați și repetați-vă de trei ori:

Chiar dacă mă comport ca un copil de……x ani (și încercați să vă amintiți din copilărie la care vârstă v-ați simțit cel mai traumatizat de schimbări), mă iubesc și mă accept complet

Chiar dacă mă comport ca o fetiță / băiețel de x ani, mă iubesc și mă accept complet

Chiar dacă sunt speriată ca o fetiță / băiețel de x ani, mă iubesc și mă accept complet.

 

Vom mai repeta acest exercițiu, pentru a întări legătura între ciocănirea terapeutică a acestor puncte și starea interioară.

ȘI în situații de urgență, fie vă ciocăniți rapid aceste puncte, fie rugați partenerul sau un copil sau oricine din jurul dv să o facă, la nevoie.

Să vă reamintească CINE SUNTEȚI, că sunteți adultul și NU copilul.

 

Pentru că în situații de stres UITĂM și efectiv, este nevoie ca cei din jur să ne reamintească (de multe ori).

 

Nu contează ce vârstă biologică avem, cât de iluminați suntem, cât de spirituali sau câte cărți am scris.

În situații de schimbări masive, vom reacționa tot precum fetița / băiețelul de câțiva ani, blocați în procesarea schimbărilor prin care au trecut, în acel moment al vieții

Vom trăi senzația că ”este prea mult”, că este ”copleșitor”, că nu vom face față.

 

Dar partea adultă din noi ȘTIE cum să gestioneze o schimbare.

Respirația profundă este foarte importantă când suntem speriați și în plin atac de panică.

Adultul știe că va trece șocul și viața va continua.

Dar copilul (fetița sau băiețelul) speriat din interior NU ȘTIE ACEST LUCRU.

 

De aceea este foarte util să avem instrumente cu care să ne ajutăm să permitem adultului să preia, blând, gestionarea situației, consolând și liniștând, în același timp, copilul interior speriat.

 

În cursul schimbărilor din viața noastră, majoritatea trecem printr-un proces descris în literatură drept: ”Călătoria eroului” ce are totdeauna trei capitole majore: 1) căderea -2) misterul – 3) reînălțarea

Dacă citiți o carte sau urmăriți un film, veți descoperi mereu aceste trei părți:

”Căderea” – sau perioada în care persoana pierde ceva important (sănătatea, slujba, o relație, un obiect etc etc).

Urmează suferința și o perioadă de mister și de ”nu știu ce voi face, nu știu ce se va întâmpla cu mine”. Este perioada dificilă și cea mai confuză – dar singura perioadă în care realmente persoana intră în contact cu Sinele său profund.

Și inevitabil, urmează re-înălțarea – în care apare o luminiță la capătul tunelului- o idee, o soluție, un proiect, o nouă relație, o altă slujbă, o altă casă, un alt obiect – ce inevitabil sunt mai bune, mai frumoase și mai potrivite pentru sine decât erau primele, care au fost pierdute.

 

În viața noastră, vom trece adesea prin această ”Călătorie a eroului” de mai multe ori. Mulți dintre noi se află chiar acum în diferitele sale etape:

– Căderea sau pierderea (poate ați pierdut o slujbă, o persoană, sănătatea, casa, bani, un proiect etc etc). Inevitabil, această perioadă se însoțește de multă jale, de multe plânsete, de ”bocirea” și îngroparea trecutului pierdut.

– Misterul sau confuzia: și acum, ce urmează? NU ȘTIU.

Acest ”nu știu” înspăimântă oamenii mai mult decât orice amenințare clară și concretă. Oamenii preferă un terorist, un diagnostic, o etichetă – ORICE – decât acest ”NU ȘTIU”, care efectiv îi îngrozește.

Deși în acest ”nu știu” este un cadou enorm din partea Universului.

”Nu știu” este POTENȚIALUL – este ce ar putea să fie – este posibilitatea – este locul originar al Creației.

– Reînălțarea sau resurecția – ieșirea spre lumină, găsirea soluției, găsirea unui drum nou și a unui joc nou, mult mai interesant și mai frumos decât cel vechi.

 

Tehnica de Eliberare Emoțională (EFT) ne poate ajuta enorm în oricare moment al ”Călătoriei eroului”, chiar și în perioadele de schimbări bruște, rapide, dificile.

Unul dintre darurile uriașe ale acestei tehnici simple, dar eficiente este ideea generală că dacă ne iubim și ne putem accepta pe noi înșine acolo unde suntem în fiecare moment, atunci ușile drumului nostru se vor deschide.

 

Indiferent de sentimentele neplăcute pe care le avem în timpul schimbărilor – EFT ne amintește că și dacă suntem în starea de ”nu știu”, de confuzie, de luptă a vocilor din capul nostru ce ne spun: ”ce se întâmplă cu mine? îmi pierd mințile? am înebunit? iar mă comport prostește? am greșit complet? ce să fac? încotro să o apuc?” etc etc – cu ajutorul EFT mă pot calma, pot să-mi amintesc că mă iubesc și mă accept și că pot să îmbrățișez necunoscutul ce dorește să vină în viața mea și toate procesele de învățare ce sosesc odată cu schimbarea.

 

Exercițiu EFT pentru a simți mai mult starea de pace și liniște, într-o perioadă de confuzie și neliniște

 

Închideți ochiii, respirați profund de 3 ori și gândiți-vă la o situație din viața voastră în care vă aflați într-o stare de neliniște (poate vă aflați undeva în ”Călătoria eroului”, în starea de cădere / pierdere sau în cea de mister / confuzie). Ceva legat de o schimbare în viața voastră acum pe care nu o resimțiți ca fiind confortabilă.

Încercați să vă acordați la această stare și să îi resimțiți intensitatea, pe o scară

de la 1 la 10, fiind acordat la starea în care corpul vostru se află în acest moment.

 

Să începem exercițiul EFT:

 

Runda 1 – ”Vocea neliniștii” (conexiunea cu partea dificilă din noi)

 

(LateralPalmă – zona karate) Chiar dacă resimt această stare de confuzie, iubesc și accept aceste emoții

(LateralPalmă) Chiar dacă am atât de multe întrebări, atâta frică, atâta anxietate, aleg să mă simt liniștită și calmă

(Lateral Palmă) Chiar dacă nu-mi place această perioadă de tranziție, pe care nu o resimt că este confortabilă, sunt prea agitată pentru că sunt prea multe necunoscute, aleg să mă simt liniștită și calmă

 

(Sp) Atâta neliniște în această perioadă

(LatO) Atâta frică legată de schimbare

(SubO) Nu-mi place să-mi fie teamă

(SubN) Nu-mi place schimbarea

(B) Urăsc perioadele de tranziție

(C) Tranzițiile mă fac să mă simt anxios

(A) Nu mă simt confortabil cu schimbările

(Vc) Schimbările mă fac să mă simt înfricoșată, schimbările mă fac să nu mă simt confortabil, tot pun la îndoială valoarea mea, nu sunt sigură că fac lucrurile așa cum trebuie

 

Respirație profundă

Observați gânduri, emoții, imagini, sentimente – ce apar

 

Runda 2 – Dialogul interior între vocea pozitivă și cea negativă

 

(Lateral palmă – karate) Chiar dacă schimbările nu sunt confortabile pentru mine, aleg să fiu deschisă la intuiție și înțelepciune

(Lateral palmă – karate) Chiar dacă această experiență de tranziție nu mă face să mă simt confortabil, aleg să mă simt liniștită și calmă

(Lateral palmă- karate) Chiar dacă n-am nici cea mai vagă idee ce se va întâmpla de acum înainte, aleg să am încredere în mine însămi, aleg să am încredere că voi face față la orice vine în drumul meu, aleg să permit adultului care sunt să conducă procesul,

 

(Sp) Sunt deschisă la intuiție și înțelepciune

(LatO) Nu, nu sunt

(SubO) Ba da, sunt deschisă la intuiție și înțelepciune

(SubN) Ba nu, urăsc schimbarea

(B) Iubesc să fiu deschisă la intuiție și înțelepciune

(C) Și dacă nu funcționează? Dacă nu sunt destul de înțeleaptă? Dacă nu am nicio intuiție? Dacă pierd legătura cu adultul care sunt?

(A) Aleg să mă simt liniștită și calmă.

(Vc) Invit partea de adult din mine să conducă procesul

 

(C) Sunt deschisă la intuiție și înțelepciune

(C) Iubesc copilul din mine, căruia îi este frică

(C) Accept necunoașterea,

(C) Cred în mine,

(C) Cred în abilitățile mele de a face față schimbării

(C) Iubesc și accept toate emoțiile mele.

(C) Totul este bine.

 

Respirați profund. ȘI încă o dată , acordați-vă la reacția corpului.

 

În exercițiile EFT rostim cu voce tare ceea ce se întâmplă în mintea noastră, cu dialogul interior din momentele de confuzie, de schimbare, de neliniște.

Cu ajutorul EFT realizăm o schimbare în energia din spatele acestui dialog.

 

Primul pas în orice schimbare este să admitem Adevărului, fără a trebui să facem nimic deocamdată. Doar să-l admitem că este.

Dacă ignorăm adevărul sau încercam să ne distragem atenția, nu doar nu ajungem să facem schimbările, dar reușim să creăm boli precum cancerul sau afecțiunile auto-imune.

 

Orice schimbări pozitive încep cu a rosti Adevărul.

Sa repetăm acest lucru.

Orice schimbări pozitive încep cu a rosti Adevărul.

 

Ezităm să rostim Adevărul, din teama că trebuie neapărat să facem ceva cu privire la asta, la problema existentă.

Dar de multe este doar nevoie să rostit adevărul și chiar nu este nevoie să facem imediat ceva, să întreprindem vreo acțiune rapidă. .

Dacă rostim Adevărul, cu privire la realitatea în care ne aflăm și pe care nu o mai suportăm – dăm la o parte o presiune uriașă interioară.

 

”Chiar dacă nu reușesc să mă las de fumat / de băut cafea etc etc – mă iubesc și mă accept profund”.

 

Adevărul doare.
Intotdeauna adevărul doare.

Schimbarea produce suferință

Dar durerea adevărului, durerea schimbării sunt doar valuri.

Totul în viața noastră vine ”în valuri” – vine și pleacă – precum valurile mării.

Tot ce aveți de făcut este să planați pe suprafața valului (să faceți ”surf”) și să-l lăsați să treacă.

 

Nu încercați să ”reparați” nimic, nu aveți nevoie de sfaturi de la nimeni, nici măcar de consolare de la altcineva.

Este doar propriul vostru proces de ”planat” la suprafața valului schimbării (și dacă cei de lângă voi pot sta alături și doar să fie alături, fără să încerce să vă sfătuiască, repare sau influențeze în vreun fel, ar fi minunat).

Să nu uitați de ”ciocănirea terapeutică” ce vă poate susține în acestă perioadă.

 

Este tot ce avem nevoie, atunci când ne confruntăm cu ”provocarea” reprezentată de schimbare,

 

Vă propun un exercițiu util pentru toți cei care trec prin schimbare, în care să repetăm trecerea de la afirmațiile negative și auto-agresive, la cele pozitive și de împuternicire.

Gândiți-vă din nou la o situație prin care treceți în prezent în viață și vă face să vă simțiți neconfortabil, o situație confuză, neclară și asupra căreia simțiți că nu aveți niciun fel de putere. Încercați să identificați emoționa principală pe care o produce (frică, anxietate, neliniște, furie, frustrare, tristețe) etc și evaluați-i intensitatea, pe o scală de la 1 la 10.

 

Respirați profund de 3 ori și să începem să ”ciocănim” punctele familiare.

 

(LateralPalmă) Chiar dacă mă simt blocată și mă tem să merg înainte, mă iubesc și mă accept complet

Chiar dacă mă simt blocată și nu pot pleca, pur și simplu, mă iubesc și mă accept complet

Chiar dacă simt că nu am nicio soluție, nicio cale de ieșire, mă iubesc și mă accept complet.

 

(Sp) Mi-aș dori claritate cu privire la ce aș putea face

(LatO) Dar nu înțeleg nimic acum
(SubO) Ce-ar trebui să fac? Să las totul baltă și să plec?
(SubN) Asta n-ar fi cu siguranță ceva înțelept de făcut.

(B) Toate gândurile și concluziile mele

(C) Despre ce este posibil și ce-ar trebui să fac
(A) Acestea îmi blochează inspirația
(Vc) Acestea nu-mi permit să merg înainte cu ușurință.

 

(Sp) Dar dacă aș putea fi mai răbdătoare cu mine însămi

(LatO) Să recunosc că există inspirație în ideea că trebuie să merg înainte
(SubO) Și să recunosc că sunt și speriată

(SubN) Și că am multe gânduri și idei, ce s-ar putea să nu-mi fie de folos

(B) Aș putea să fiu mai răbdătoare cu mine însămi

(C) Este în regulă că nu am toate piesele de joc în acest moment,

(A) Și este în regulă dacă o să dureze ceva timp,

(Vc) Pentru că dacă sunt blândă cu mine, când trec prin acest proces și am răbdare cu întregul proces,

 

(Sp) Acesta se va derula fluid și cu ușurință pentru mine

(LatO) Pe măsură ce mă voi expansiona spre noi posibilități
(SubO) Nu contează cât de mult timp va dura.

(SubN) Primesc și mă expansionez acum

(B) Îmi permit să trăiesc totul cu ușurință, pe măsură ce eliberez cu blândețe tot ce nu mă mai servește

(C) Și mă deschid la și mai multe posibilități

(A) Deja simt o senzația de ușurare în întregul meu corp

(Vc) Pentru că viața nu înseamnă o luptă, iar înțelepciunea corpului meu este conștientă de acest lucru și mă invită în ceva mult mai măreț

 

Respirați profund.

Și evaluați emoția pe care ați identificat-o la început.

A rămas la aceeași intensitate?

S-a schimbat ceva în exprimarea ei în corpul vostru?

Vă simțiți mai calmi, mai relaxați, mai centrați?

 

Puteți repeta aceste exercițiu de mai multe ori sau puteți să vă faceți propriul exercițiu, cu propriile cuvinte, fiind cât de specific reușiți să fiți, în a ”exprima” propriul dialog mental, cu voce tare.

Veți reuși să traversați grațios și blând o schimbare, având ajutorul acestei tehnici interesante, EFT.

 

Schimbarea reprezintă ARTA DE A TE SIMȚI CONFORTABIL CU O STARE DE DISCONFORT.

Când reușești să treci prin senzația de disconfort, știind că după aceea o să fie bine, poți accepta și integra schimbarea în viața ta.

Există ”dureri de creștere” – toți le-am experimentat și vom mai trece prin ele.

 

Ca tot acest disconfort să fie cât mai mic, faceți ca totul să fie O JOACĂ.

Faceți exact OPUSUL a ceea ce faceți în mod normal.

Jucați-vă cu EFT (Ciocănirea terapeutică) și ajutați-vă să treceți grațios prin disconfort.

Distrați-vă! Jucați-vă! Chiar și când treceți prin provocările schimbării și disconfortului. Asta este ideea despre viață – să vă simțiți bine!

 

Vă doresc tuturor să treceți ușor prin tot ce aveți de trecut, în viețile voastre și să folosiți / integrați instrumentul ”ciocănirii terapeutice” în paleta voastră de ”auto-ajutor” la nevoie.

 

Pe curand, cu iubire, tuturor,

Sorina

Claritate si liniste interioara în perioada de mari dificultati financiare

Claritate si liniste interioara în perioada de mari dificultati financiare

Am folosit un material de la Jessica Ortner, pe care l-am prelucrat, adăugit și adaptat pentru a vă prezenta una dintre cele mai practice aplicații utile ale Tehnicii de Eliberare Emoțională (EFT) sau ”Ciocănirea terapeutică”.

Este al 7-lea material pe această temă, dintr-o suită de 10 articole pe care intenționez să le încarc și să le las disponibile pe site-ul nostru www.centrulnatura.ro, pentru toți cei care doresc să lucreze cu o tehnică puternică ce le poate schimba viața.

 

Și ca orice tehnică puternică, EFT este de o simplitate dezarmantă.

Se poate învăța și stăpâni relativ rapid (în 10 zile deja se înțeleg foarte bine bazele și se pot realiza schimbări importante în corp).

 

Temele finanțelor, abundenței și prosperității sunt unele dintre temele cele mai dorite, dar și dificile, ce se ”prelucrează” și ”echilibreaza” în viețile noastre.

 

Banii sunt tot un alt echivalent al energiei, reprezintă o formă de ”schimb” a valorii și propriei noastre energii, cu care ne ”vindem” sau ”cumpărăm” în fiecare zi. Dificultățile financiare ne indică blocaje energetice la multe nivele ale vieții și ne indică erorile de gândire / trăire și faptul că Universul primește de la noi mesaje de ”nu merit”, ”nu sunt valoros” etc etc.

 

Cei mai mulți oameni se ”vând” foarte ieftin și abia reușesc să se descurce cu propria persoană, în lumea materialistă a civilizației moderne.

Dificultățile financiare se intensifică când este vorba de un cuplu sau o familie, mai ales dacă există o singură persoană care știe să procure bani și mai multe care îi cheltuie.

Când nu există un echilibru între fluxul care intră și cel care iese, dezechilibrele sunt regula.

 

În privința banilor, la fel ca în privința alimentației sau respirației, oamenii nu sunt învățați REGULILE FUNDAMENTALE:

– evaluarea nevoilor

– evaluarea resurselor

– potrivirea resurselor la nevoi, în mod continuu și flexibil

– solicitarea sprijinului Divin în mod continuu

– curgerea în fluxul Universului.

 

De aceea, perioadele de ”blocaje” și ”lipsuri” financiare și ale abundenței reprezintă cele mai puternice ”teste” ale familiilor și cuplurilor.

 

Dificultățile financiare din viețile unui cuplu pot cauza stres, tensiune și foarte multe conflicte.

Și cu cât există mai multă anxietate, panică și agitație, cu atât posibilitatea de a schimba situația, de a găsi soluții reale și fezabile se îndepărtează mai tare.

 

Doar dacă veți trăi o stare de liniște, de pace, de calm interior, veți putea să găsiți cele mai clare și bune idei, pentru a depăși dificultățile financiare.

Devenim mai inovativi când suntem relaxați, când ne jucăm, când suntem într-o stare detensionată.

 

Exercițiul de EFT (Ciocănire terapeutică) pe care vi-l propune în continuare, se adresează senzației interioare de ”lipsă” ce poate fi resimțită în perioadele de dificultăți financiare.

Depășirea acestei senzații de ”restriște”, de ”n-am”, de lipsă și gol, ne poate ajuta să ne îndreptăm către o conștiență a prosperității.

 

Exercițiul se va adresa unor cauze posibile ale menținerii stresului și panicii și ne va ajuta să ne deschidem către noi posibilități.

 

Gândiți-vă la situația voastră financiară curentă și observați dacă există stres sau panică.

Resimțiți o senzație de lipsă?

Observați emoțiile care sunt cele mai intense și găsiți-o pe cea mai puternică, căreia îi veți da o notă, de la 1 la 10.

Apoi verificați-vă senzația în corp și încercați să identificați la ce nivel se manifestă stresul și sub ce formă (o încordare în stomac, o stare de tensiune în umeri, o durere în altă parte a corpului?). Notați tot pe o scală de la 1 la 10 intensitatea senzației pe care o identificați.

 

Să începem exercițiul cu trei respirații profunde.

 

Și să ”ciocănim” punctele de EFT cunoscute (descrise în detaliu în primul articol de EFT, ”De la auto-agresiune la auto-iubire”).

În continuare, punctele vor fi descrise doar prin prescurtări, pentru a vă ajuta să vă orientați în aplicarea mai facilă a procedurii.

În timp ce faceți exercițiul, puteți să vă puneți o muzică blândă, de relaxare, în fundal (muzică instrumentală, care să nu aibă cuvinte), vă va ajuta la procesul de relaxare și eliberare a stărilor de tensiunile / încordare din interiorul corpului.

 

(LateralPalmă) Chiar dacă simt tot acest stres cu privire la situația mea financiară, mă accept pe mine și onorez ceea ce simt

Chiar dacă simt că am multe lipsuri în ceea ce privește finanțele, mă accept pe mine și onorez ceea ce simt

Chiar dacă simt toată tensiunea în corp când mă gândesc la bani, mă accept pe mine și cum mă simt.

 

(Sp) A fost atât de greu

(LatO) Să trăiesc această senzație de lipsă
(SubO) Întotdeauna am perceput această luptă
(SubN) Și mereu simt că n-am destul

(B) Și intru în panică
(C) Tot acest stres pe care îl resimt
(A) Toată această anxietate

(Vc) Toate aceste emoții pe care le resimt când mă gândesc la bani

 

(Sp) Sunt atât de obișnuită cu acest stres

(LatO) Că ar fi iresponsabil să nu-l simt
(SubO) Pentru că lucrurile chiar trebuie să se schimbe
(SubN) Așa că intru în starea asta de panică

(B) Pentru că nu știu ce altceva să fac
(C) O parte din mine simte că am nevoie de acest stres
(A) Simt că nu mă pot elibera de acest stres financiar

(Vc) Până când problema nu se rezolvă.

 

(Sp) Dar este greu să găsesc o soluție

(LatO) Atunci când sunt orbită de tot acest stres
(SubO) Este dificil să văd abundența din jurul meu
(SubN) Când senzația de lipsă este atât de reală pentru mine

(B) Onorez toată senzația de greutate pe care am resimțit-o atâta timp
(C) Am făcut și eu ce-am știut mai bine
(A) Cu ceea ce știam până acum

(Vc) Și pe măsură ce acum încep să mă relaxez

 

(Sp) Permit unor noi posibilități și cunoașteri să intre în mine

(LatO) Stresul și panica nu mi-au rezolvat problema
(SubO) Sunt deschisă acum la noi posibilități
(SubN) M-am deschis la ideea

(B) Că eu pot să mă simt abundentă
(C) Îmi dau permisiunea
(A) Să-mi văd viitorul în mod pozitiv

(Vc) Înainte de a se schimba orice altceva

 

(Sp) Pot să încep să mă simt bine ACUM

(LatO) Pot să încep să mă simt LIBERĂ
(SubO) Liberă să-mi imaginez posibilitățile
(SubN) Liberă să văd toate resursele pe care le am la dispoziție

(B) Pot să privesc calmă la situația mea actuală
(C) Știind că aceasta este doar un scurt capitol
(A) Dintr-o poveste mult mai măreață

(Vc) Încep să observ abundența din jurul meu

 

(Sp) Prosperitatea devine centrul atenției pentru mine

(LatO) Îmi ascult intuiția
(SubO) Este în regulă să inițiez acțiuni
(SubN) Indiferent de ceea ce se întâmplă

(B) Învăț în mod continuu
(C) Am curajul să încerc noi lucruri
(A) Mă simt liberă să percep abundența din jurul meu

(Vc) Sunt ABUNDENȚĂ

 

Respirați profund.

 

Verificați cum vă simțiți, observați senzația fizică și emoția asociată cu starea financiară.

Poate în timp ce realizați exercițiul de mai sus, v-a venit în minte ceva mai specific legat de finanțele voastre – ceva ce doriți să prelucrați prin intermediul exercițiilor EFT.

Puteți să continuați să faceți acest lucru.

Sau petreceți următoarele momente respirând profund și încercați să observați ce vine în minte, ce idei și senzații apar din intuiția voastră.

 

Și să nu uitați: chiar înainte să se schimbe orice în viața voastră, la nivel concret, vă puteți simți abundent, iar această senzație de abundență va duce la acțiuni ce vor schimba realmente starea reală a lucrurilor.

 

Abundența este o senzație interioară, iar pe baza ei, putem acționa și lua decizii inspirate, astfel încât să ne aducem prosperitatea în viață.

Prosperitatea este trăirea practică, în realitate materială, a senzației interioară de abundență.

 

Am observat la mine și la majoritatea oamenilor din jur (mai ales la cei din generațiile dinainte de Revoluție, crescute în mentalitatea comunistă al lui ”nu este destul pentru toți”, ”să se dea la toți doar câte puțin, să ajungă la toată lumea” sau ”nu am, nu se poate”) că problema ”abundenței” este una dintre cele mai dificil de echilibrat.

Relația cu banii, relații cu bunăstarea materială, relația cu obiectele și posesiile, relația dintre ”a avea” și ” a fi” sunt zone de ”lucru” de reparație / renovare intensivă pentru cei mai mulți dintre noi.

 

Am auzit întreaga copilărie lozinci de genul ”nu ne permitem”, ”nu este pentru noi”, ”nu-i de nasul nostru”, ”banii sunt murdari”, ”doar hoții și mincinoșii au bani mulți” etc etc așa încât, energia financiară a abundenței a fost toată viața învăluită în paradigme false și convingeri mentale limitative.

 

Nu este de mirare că și ca adult port aceste convingeri în mine și lucrez zilnic să le înlocuiesc cu altele, pozitive – gen ”am tot ce este nevoie pentru a fi împlinită, mulțumită și fericită”; ”corpul meu fizic, sufletul și mintea mea merită ce este mai bun, pentru a se simți confortabil și a exista într-o stare de sănătate și echilibru” etc etc

 

Mulți oameni au iluzia mentală că pentru a se simți abundenți, este nevoie să aibă ceva, să obțină (primească ceva) sau să posede ceva.

Și eu am considerat mult timp că ecuația reală este A AVEA pentru A FI

(am obiecte, bunuri, resurse – deci sunt proper și mă simt abundent).

 

În realitate, am observat că Universul funcționează exact invers.

Că primesc / obțin în măsura în care mă simt.

A FI-ul condiționează ”A AVEA”-ul (mă simt abundentă, prosperă și primesc, uneori chiar neașteptat, cadouri frumoase de la Univers).

 

Am învățat foarte multe despre propria mea relație cu abundența, în ultimii ani ai vieții. Dar și în fiecare zi, prin ”mesajele” clare sau subtile ale Universului – ce mă ghidează cu blândețe în propria mea călătorie de auto-descoperire.

 

De curând, chiar am primit o întâmplare / metaforă a propriului meu comportament vis-a-vis de abundență.

 

Am oprit mașina într-o parcare la un supermarket și când ne pregăteam să intrăm în magazin se apropie un cerșetor fără un picior, în cârje, care ne cere bani. Nu aveam mărunți și ne-am gândit să-i dăm la ieșire.

Așa că am intrat în magazin, ne-am făcut cumpărăturile, și la ieșire, pregătesc 2 lei din hârtie să-i dau omului.

Când am ieșit, cerșetorul era ceva mai departe de noi, întors cu spatele complet la noi și glumind cu cineva care tocmai îi oferea un chiștoc de țigară aprins.

M-am trezit că stăteam ca o idioată cu banii în mână și omul acela nici măcar nu era interesat să-i accepte!

 

Așa că am priceput într-o fracțiune de secundă modul în care reacționez și eu la abundența ce vine în viața mea (de multe ori).

Tot cer și tot cer și tot cer de la Univers ba una, ba alta (”Dă Doamne abundență, prosperitate, destul resurse să avem ce este nevoie în viețile noastre etc etc”) și când văd că Universul / Divinul nu-mi răspunde ATUNCI CÂND CER EU, ATUNCI CÂND VREAU EU, mă relaxez și încep să-mi fac de lucru cu fel și fel de tâmpenii și efectiv întorc spatele oricăror tentative ale Universului de a-mi oferi surprize și cadouri, CÂND CONSIDERĂ UNIVERSUL că mi le poate oferi.

 

Eu vreau să se facă VOIA MEA, nu VOIA LUI.

Cea mai mare capcană în care cad aproape zilnic.

NERĂBDAREA este totdeauna semnalul că VOIA MEA (EGO-ul meu) preia conducerea și vrea să-i fie satisfăcute pretențiile.

 

La multe dintre cererile și rugămințile noastre nu ne este răspuns IMEDIAT, așa cum dorește EGO-ul nostru (ce se simte ”centrul Universului”), ci după o anumită perioadă de timp (răbdarea ne este testată, dar și perseverența și persistența, și mai ales este testată realitatea următoare: CHIAR AVEM REALMENTE NEVOIE de ceea ce am cerut? CHIAR NE VA FI DE FOLOS, ceea ce am cerut?).

 

Întocmai precum cerșetorul din istorisirea mea, și eu m-am trezit că am stat cu spatele la darurile Universului, pe care le-am văzut abia după ce n-au mai fost.

Lipsa RĂBDĂRII și mai ales lipsa CREDINȚEI (că am deja tot ce este nevoie pentru a-mi împlini misiunea pe Pământ) au reprezentat principalele mele obstacole în calea DĂRNICIEI fără margini a Universului abundent în care trăim.

 

NU ȘTIU SĂ PRIMESC.

NU AM FOST ÎNVĂȚATĂ / obișnuită să primesc cu grație, cu recunoștință și cu mulțumire profundă.

Știu doar SĂ CER (știu FOARTE BINE, la perfecție, SĂ CER) și știu să dăruiesc (să dau) – uneori cu forța și fără să evaluez prea atent dacă persoana realmente are nevoie sau beneficiază de darul meu (și apoi, ”îi scot” și ochii, dacă nu apreciază darul!).

Adică știu să fac exact ce am văzut la adulții din jurul meu, întreaga viața.

CERȘIT și DĂRUIT ”forțat”.

 

Nu este de mirare că fluxul abundenței a avut multe sincope și gâtuituri, și nu a ”curs” fluid în viața mea, ani de zile.

Că a trebuit multă suferință, chinuială și experiențe neplăcute să învăț lecțiile și să accept să lucrez și pe această temă atât de importantă în lumea materială.

 

Trăind în acest loc material, în care relațiile noastre cu bunurile și cu ceilalți oameni sunt mediate prin intermediul banilor și bunăstării, avem nevoie să ne echilibrăm și această parte a vieții, la fel de mult ca și celelalte părți (legate de încrederea în sine, de exprimarea și rostirea adevărului, de definirea granițelor personale, de găsirea ocupației care să ne facă atât plăcere cât și să ne permită câștigarea traiului și de găsirea partenerului cu care să putem întemeia o familie sau avea copii).

 

În continuare, vă propun încă un exercițiu de ”Ciocănire terapeutică” în care să vă exersați / evaluați relația interioară ”lipsă” / restriște (”ceva lipsește”) versus relație de ”abundență / prosperitate” (am tot ce este nevoie în viața mea pentru a mă simți bine”).

 

Gândiți-vă la o LIPSĂ materială intensă pe care o resimțiți acut, în acest moment al vieții vostre: bani, bunuri, obiecte (casă, mașină, haine, computer, cărți, etc) și observați când evaluați această lipsă, ce emoție trăiți: furie, nemulțumire, frică, agitație, neliniște etc etc și unde în corpul fizic resimțiți această emoție (tensiune a umerilor, strângere a stomacului, nod în gât, senzație de plâns etc etc)

Evaluați atât intensitatea emoției, cât și intensitatea senzației fizice, pe o scală de la 1 la 10.

 

Să începem împreună exercițiul de EFT, ciocănind punctele cunoscute și rostind împreună afirmațiile de mai jos.

 

Exercițiu EFT despre abundență

 

(Lateral palmă) Chiar dacă simt că-mi lipsește în acest moment (timpul, banii, cunoașterea, relația, obiectul etc etc)……în viața mea, mă iubesc și mă accept profund și complet.

Chiar dacă simt că lipsește din viața mea acest aspect (timpul, banii, cunoașterea etc), mă iubesc și mă accept profund și complet.

Chiar dacă trăiesc o senzație de lipsă sau limitare în această parte a vieții mele, mă iubesc și mă accept profund și complet.

 

Prima rundă – ”declarațiile negative”

 

(Sp) Această senzație de lipsă

(LatO) Aceste senzații de limitare

(SubO) Această insuficiență pe care o simt

(SubN) Aceasta produce credința în viitoare lipsuri

(B) Dialogul meu din cap se referă la lipsuri

(C) În mintea mea văd doar limitări

(A) Senzațiile mele se intensifică

(Vc) Aceste senzații de insuficiență

 

(Sp) Senzațiile mele de limitare

(LatO) Orice experiență legată de lipsuri

(SubO) Orice insuficiență în care eu cred

(SubN) Îmi întărește credințele negative

(B) Credințe în viitoarele lipsuri

(C) Mă focalizez pe ceea ce nu am

(A) Imi imaginez limitările

(Vc) Și îmi creez sentimentele de insuficiență

 

A doua rundă – ”declarații pozitive”

 

(Sp) Aleg acum

(LatO) Aleg să fiu liber

(SubO) Liber de limitările auto-impuse

(SubN) Mă eliberez singur

(B) Sunt liber să experimentez abundența

(C) Liber să-mi văd viitorul pozitiv

(A) Gata să mă bucur de abundență

(Vc) Abundența este disponibilă pentru mine

 

(Sp) Abundența este starea mea naturală

(LatO) Conștientizarea prosperității mele

(SubO) Îmi dă acces acum

(SubN) În acest moment am acces la abundență

(B) Aleg să fiu prosper

(C) Deschid fluxul abundenței

(A) Creez viața pe care mi-o doresc cu adevărat

(Vc) Viața mea este abundentă în orice parte a ei.

 

Respirați profund.

Verificați din nou senzația interioară ”de lipsă”, intensitatea emoțiilor asociată cu aceasta și senzațiile fizice.

S-au mai atenuat?

S-a mai relaxat corpul?

S-a mai liniștit mintea?

 

Stați câteva minute în senzația de ”abundență” pe care ați indus-o în finalul acestui exercițiu și simțiți cu tot corpul CUM ESTE SĂ AI TOT CE AI NEVOIE pentru a fi bine, pentru a te simți COMPLET / ÎNTREG, fără nicio ”lipsă”.

 

”Am tot ce am nevoie să fiu fericit”.

Aceasta este ”mantra” abundenței – care întotdeauna vine ”la pachet” cu ”mantra” recunoștinței: ”sunt recunoscătoare că am tot ce am nevoie pentru a fi fericit”.

 

Să petreceți în continuare zile magice, alături de puternicele exerciții de EFT (Ciocănire terapeutică) care vă pot transforma viața, doar aplicându-le cu consecvență.
În 4-5 minute pe zi, dedicate acestor modificări energetice importante, facilitate de puternicele exerciții din materiale, puteți să vă construiți un alt viitor și un al drum, către o viață împlinită.

 

Vă mulțumesc tuturor celor care sunteți alături de mine în această aventură,

Cu iubire,

Sorina

Eliberarea energiei negative preluate de la ceilalti

Eliberarea energiei negative preluate de la ceilalti

În ultimul timp vorbim mult (și uneori exagerat) despre ”energii” și circulația acestora, dar realmente oamenii încep să-și reamintească din ce în ce mai mult de abilitatea lor de percepe dinamica Vieții.

Corpul nostru are posibilitatea să resimtă direct marele câmp electromagnetic al Vieții, care pune în mișcare totul pe această Planetă.

Acest câmp electromagnetic este resimțit de animale, de păsările migratoare, de insecte, de plante, de toate viețuitoarele pământului.

Omul poate și el să perceapă acest câmp, deși nu cu ajutorul simțurilor obișnuite (nu-l vede sau nu-l aude, nu-l miroase sau nu-l poate pipăi).

 

Când intrăm într-o casă în care locuiește o familie fericită, ce transmite mereu iubire și acceptare, corpul se relaxează în primele secunde, apare o senzație de siguranță și stare de bine și vizita respectivă ne face fericiți.

Opusul se întâmplă dacă mergem la o familie în care conflictele și certurile sunt normalul zilnic.

 

Ne simțim diferit lângă copii mici, plini de lumină și energia vieții și diferit lângă bătrâni bolnavi, care par să ne ia din propria noastră energie.

După modul în care ne simțim în locuri diferite, lângă persoane diferite, în perioade diferite ale zilei știm că putem să percepem câmpul de energie al lumii.

 

Trăim într-o perioadă de timp în care oamenii au uitat că sunt ființe de iubire. Este ușor să uiți cât de frumos ești pe interior, când te concentrezi ani de zile, la exterior doar pe aspectele urâte și neplăcute ale existenței materiale.

Din uitarea umanității a ce suntem și din toate fricile acumulate din copilărie se nasc mici monștri numiți: nervozitatea, iritabilitatea, nerăbdarea, așteptările, pretențiile, critica, auto-critica, nemulțumirea, frustrarea, furia, invidia, gelozia și mulți mulți alții.

 

Oamenii se agață de ei pentru că sunt familiari și sunt atât de cunoscuți. Și pentru că au uitat că pot exista și alte posibilități.

 

Când vorbim despre persoane cu energie ”negativă”, de fapt ne referim la cei care AU UITAT că sunt iubire și pot trăi in iubire. Și pentru că au uitat, aleg să trăiască și să exprime opusul iubirii: supărarea, fricile, depresia, nemulțumirea, dezamăgirea și multe altele.

Energiile ”negative” sunt doar energii ale lipsei iubirii și nu este nevoie să ne producă un stres mai mare decât deja ne producem singuri, prin propria lipsă de iubire. Nu este nevoie să exagerăm și să le îmbrăcăm în haine mai dramatice (cum se întâmplă în filme sau în predicile religioase, uneori).

Partea cu ”binele” și ”răul” este doar o variantă a filmului posibil pe Pământ, nu reprezintă SINGURA posibilitate de evoluție.

 

Și așa cum știm din alternanța zi / noapte – binele și răul sunt noțiuni relative și interschimbabile.

Binele de astăzi poate deveni răul de mâine, dacă doza este prea mare sau perioada de aplicare, prea lungă.

Orice iubire înfocată se transformă în opusul său, dacă partenerii nu au timp să respire și nu-și îngrijesc și nevoile individuale.

Orice ajutor se transformă într-o povară, dacă se prelungește prea mult și nu permite persoanei să-și regăsească puterea interioară (știm asta cu tratamentele medicale, care pot transforma, uneori, oamenii, în adevărați dependenți de pastile sau proceduri medicale).

 

Am întâlnit la cabinet foarte multe persoane care erau evident influențate de energia ”negativă” a membrilor familiei, prietenilor, colegilor de la serviciu sau altor persoane din jur.

Și am descoperit cum exercițiile de EFT (Ciocănire terapeutică) pot ajuta și susține echilibrarea interioară și centrarea unei persoane, astfel încât aceasta să-și reamintească cât este de puternică, ce forțe interioare are la dispoziție și cum iubirea din inima sa este cea mai utilă protecție.

 

Exercițiul pe care vi-l propun în continuare are drept scop să vă ajute să vă protejați energia personală, fizică sau emoțională, în diferitele interacțiuni cu persoane foarte încărcate negativ (aflate în mare suferință, fizică, emoțională sau mentală, sau în dificultate precum bolnavi în faze avansate, sau persoane cu handicap ori alte provocări individuale, dependenți de droguri, alcoolici etc).

 

Există cineva în viața voastră, în acest moment, care în fiecare interacțiune și fiecare conversație vă face să vă simțiți după aceea epuizat, golit de energie?

Să vă simțiți prins complet în drama sa ori în negativitatea cu care este încărcat?

 

Gândiți-vă la acea persoană și gândiți-vă la modul în care vă simțiți atunci când aveți nevoie să comunicați cu această persoană.

 

Resimțiți o anumită emoție care vă apare, când comunicați cu persoana respectivă?

Poate este frustrare, furie, sau o senzație de neputință ori iritabilitate.

Dacă observați o anumită emoție, dați-i o notă pentru intensitatea acesteia, de la 1 la 10, 1 fiind cea mai redusă și 10 cea mai intensă.

 

Sau poate vă confruntați mai degrabă cu o senzație fizică, un gol în stomac, o stare de strângere în gât sau în piept, o durere într-o anumită parte a corpului (umeri, omoplați, inimă sau oriunde altundeva).

Dacă există ceva senzații fizice atunci când vă gândiți că trebuie să interacționați cu acea persoană, notați intensitatea lor tot așa, pe o scală de la 1 la 10.

 

De asemenea, exercițiul va conține o ”generalizare” – in sensul că va vorbi de ”această persoană” – dar vă rog sa va simțiți liberi să înlocuiți aceste cuvinte cu ceva mai individualizat sau personal (numele persoanei sau gradul de relație cu ea – de exemplu mama, sau fiica, sora sau cumnata, prietena, colega, vecina etc etc). Cu cât faceți exercițiul mai specific, cu atât acționează mai puternic și mai profund

 

Și puteți să-l realizați separat, și pentru alte persoane cu care doriți să limpeziți comunicarea energetică. Puteți să-l faceți de câte ori doriți, pentru câte persoane doriți, până reușiți să vă simțiți eliberat de energiile negative preluate inconștient de la aceste persoane.

 

Vom începe exercițiul împreună, cu trei respirații profunde: inspir și expir adânc.

 

Apoi, vom începe tehnica de EFT (Ciocănire terapeutică) folosind punctele deja cunoscute (și descrise în detaliu în primul articol de EFT, referitor la trecerea de la auto-agresivitate la auto-iubire, pe care îl aveți pe site/Facebook).

 

Să începem să ”ciocănim” cu vârful degetelor punctele și să rostim cu voce tare, în același timp, următoarele afirmații:

 

(LateralPalmă) Chiar dacă energia persoanei mă afectează, mă iubesc, mă respect și mă iert

Chiar dacă mă simt epuizată când trebuie să vorbesc cu această persoană, mă iubesc, mă accept și mă iert

Chiar dacă mă simt atât de sensibilă față de negativitatea persoanei, mă iubesc, mă accept și mă iert.

 

(Sp) Când mă întâlnesc cu această persoană

(LatO) Mă simt atât de epuizată
(SubO) Mă simt agățătă de energia sa
(SubN) Pe care am tot considerat-o ca fiind a mea
(B) O parte din mine simte că nu are de ales

(C) Mă simt atât de vulnerabilă energetic când sunt cu această persoană
(A) Are un fel de a fi care mă afectează profund
(Vc) Și nu reușesc să mă eliberez de ea

 

(Sp) Sunt atât de sensibilă în jurul acestei persoane

(LatO) Mă influențează atât de profund
(SubO) Întotdeauna plec de la întâlnirea cu ea
(SubN) Cu o stare de lipsă de putere
(B) Dar simt că nu am nicio altă optiune,

(C) Mă simt blocată, simt că nu am scăpare.
(A) Percep totul direct.
(Vc) Sunt atât de obosită de ce se întâmplă. Sunt sătulă.

 

(Sp) Simt că nu am de ales, că nu am încotro.

(LatO) O parte din mine preia din energia asta negativă
(SubO) Pentru că dorește să o ”repare”
(SubN) O parte din mine preia din stresul persoanei
(B) Pentru că simt că este datoria mea să o ajut să se vindece

(C) Dar faptul că eu mi-am luat greutățile ei pe umeri
(A) Nu a ușurat deloc sarcina ei,
(Vc) Ci realmente m-a pus pe mine la pământ

 

(Sp) Pot să am compasiune

(LatO) Fără să preiau stresul și lupta persoanei
(SubO) Pot să-i iubesc pe ceilalți
(SubN) Fără să le preiau poverile
(B) Pot să simt profund

(C) Și să eliberez emoțiile care nu-mi mai sunt de folos
(A) Pe măsură ce-mi protejez propria energie
(Vc) Pot să-i ajut mai bine pe cei din jurul meu

 

(Sp) Pot să văd darul pe care mi-l aduce propria mea sensibilitate

(LatO) Am o inimă atât de generoasă!
(SubO) Și este timpul să protejez această inimă
(SubN) Dacă ceva nu mi se pare în regulă
(B) Pot să plec și să mă îndepărtez

(C) Dacă cineva nu îmi vrea binele
(A) Pot să mă distanțez de el
(Vc) Aud mesajele date de sensibilitatea mea

 

(Sp) Și găsesc modalități mai eficiente de a avea grijă de mine

(LatO) Pot să-i doresc cuiva toate cele bune
(SubO) Și să mă îndepărtez, în același timp, de el
(SubN) Pot să mă uit mai îndeaproape și să descopăr
(B) Ce mă deranjează cu adevărat

(C) Îmi controlez propria energie
(A) Și nu sunt responsabilă pentru energia altei persoane
(Vc) Sunt plină de grație și puternică

 

(Sp) Îmi extind propria energie

(LatO) Alegând cum doresc să mă simt
(SubO) Aleg să mă simt centrată
(SubN) Aleg să mă simt împământată
(B) Aleg să mă simt calmă

(C) Lucrez continuu la starea mea de bine emoțional
(A) Alegând să mă simt împământată și în corpul meu
(Vc) De fiecare dată când trebuie să interacționez cu această persoană

SUNT ÎMPĂMÂNTATĂ ȘI ÎN CORPUL MEU

ȘTIU UNDE SE TERMINĂ ENERGIA MEA ȘI UNDE ÎNCEPE ENERGIA ALTEI PERSOANE

ȘI SUNT RESPONSABILĂ DOAR PENTRU PROPRIA MEA ENERGIE

 

Respirați profund, inspirați și expirați.

Integrați întreaga experiență prin care tocmai ați trecut

 

Excepțional!

 

Gândiți-vă acum că interacționați cu persoana respectivă și verificați nota pe care o puteți acorda stării emoționale sau senzației fizice ce a fost identificată la începutul exercițilului.

A rămas la fel?

S-a micșorat?

S-au stârnit și alte emoții sau senzații?

 

Puteți repeta exercițiul și puteți lucra și pe alte probleme mai specifice care se mai ivesc, în timp ce faceți acest exercițiu (pe diferite senzații precum vinovăția, rușinea, furia și altele).

 

Iar la final, vă las cu câteva întrebări retorice, care să vă pună pe gânduri și să vă facă să vă tratați cu bunătate, cu blândețe și cu multă iubire:

 

Ce pot să fac să-mi susțin / hrănesc propria energie?

 

Cum pot să creez distanță de energiile negative, care nu îmi fac bine?

 

Cum pot să mă detașez emoțional și mental de persoanele negative, chiar dacă fizic împart același spațiu cu ele?

 

Imaginați-vă stând calm și împământat, data viitoare când interacționați cu persoana respectivă.

Pur și simplu imaginați-vă cum vă simțiți emoțional.

Cum vă simțiți în propriul corp, fiind într-o stare CENTRATĂ, de calm și liniște.

Repetați scenariul în cap și apoi, încercați să-l aplicați și în realitate.

 

Felicitări pentru antrenamentul extrem de puternic și profund pe care îl faceți în redobândirea ”granițelor” energetice personale,

 

Indiferent că locuiți sau nu cu persoana negativă, care vă epuizează și dezenergizează, sau doar vă întâniți periodic (cineva de care aveți grijă, de exemplu) veți găsi posibilitatea de a vă distanța EMOȚIONAL și energetic, de a sta centrat și într-o poziție de compasiune și de a înceta să mai considerați că repararea problemelor sale reprezintă vreodată sarcina voastră.

 

Repetați exercițiul EFT cât de des aveți nevoie, până când corpul vostru va reuși să se relaxeze automat și să-și mențină calmul, chiar și în timpul celei mai negative interacțiuni.

Asta este puterea interioară pe care o aveți.

Descoperiți-o și trăiți în viața de zi cu zi.

 

Așa vă împuterniciți și așa vă vindecați sufletul.

 

Succes la aplicarea exercițiului și transformarea pozitivă a vieții și să ne vedem cu bine, la următorul exercițiu de EFT în câteva zile!

 

Cu iubire,

Sorina

Recunostinta pentru un somn odihnitor

Recunostinta pentru un somn odihnitor

Într-un exercițiu propus de Jessica Ortner, am descoperit această legătură între starea interioară de recunoștință și calitatea somnului și a odihnei de noapte.

 

M-am gândit că acest exercițiu poate fi cel mai indicat și nimerit înainte de Echinocțiul de primăvară, ce ne va întâmpina voios luni, pe 20 martie, la ora prânzului.

Începe OFICIAL primăvara!

 

Ziua de mâine are o încărcătură specială, fiind o zi de ÎNCEPUT, de pornit la drum, de start.

Dacă intenționați să faceți în viața voastră o detoxifiere, o curățenie sau orice altă procedură de eliberare, mâine este o zi excelentă pentru începere.

 

Dacă doriți doar să vă acordați cu energia primăverii – care este energia culorii verde – nu uitați alimentele VERZI ce au început să abunde pe piață: salata verde, ceapa verde, spanacul, urzicile, ștevia, leurda, prazul, loboda și multe altele.

Integrați-le în dieta zilnică și bucurați-vă de viața ce renaște în toată Natura din jurul nostru.

 

Fiți recunoscători la maxim pământului, că ne susține în tot procesul vindecării și devenirii noastre, fiți recunoscători pentru tot ce aveți și ați învățat, de când ați început să respirați în corpul pe care îl dețineți.

Fiți recunoscători propriului corp pentru rezistența sa și pentru toate însușirile minunate pe care le manifestă și le exprimă acum, aici.

Fiți recunoscători pentru locul minunat în care trăiți și pentru soarele de pe cer, care va începe să ne încălzească și să ne călăuzească către lumină.

Fiți recunoscători pentru orice fel de abundență în viețile voastre – de informație, de energie, de resurse, de relații, de talent sau orice altceva.

Fiți recunoscători pentru TOT.

 

Recunoștința ne poate ajuta să ne relaxăm și să dormim liniștiți.

Multe dintre problemele de adormire sau de somn se datorează stării de tensiune, încordare și agitație continuă în care ne aflăm.

Viața zilnică presupune multe sarcini și activități și menținerea unei stări interioare ”trepidante” aproape continuu.

Ore în șir, nu ne oprim din alergătură, fizică sau mentală și când ajungem seara acasă, după o zi lungă și obositoare, avem nevoie de ore multe pentru a intra în starea de relaxare.

 

Am observat că de multe ori am nevoie de 5-6 ore să mă pot relaxa, după o zi foarte aglomerată la cabinet, și de multe ori nu am acest interval de timp disponibil (pentru că termin târziu, eventual mai merg la câteva cumpărături sau fac o mică vizită familiei și ajung acasă după 7-8 seara).

De unde să mai am 5-6 ore de ”relaxare” înainte să servesc masa (ca să o fac în stare de deschidere și relaxare) si apoi să pot să mă pregătesc de culcare și de odihnă, la 2-3 ore după masă?

 

De aceea am descoperit că am nevoie de diferite tehnici să pot realiza o relaxare atât a corpului, cât și a minții, într-un interval mai scurt de timp, pentru a reuși să mă odihnesc bine.

Am descoperit că de calitatea somnului meu depinde calitatea zilei de după somn.

 

Să facem împreună următorul exercițiu de EFT (Ciocănire terapeutică) și să descoperim cum ne putem ajuta să obținem o stare de relaxare, utilă înainte să mergem la culcare.

 

Înainte să începem exercițiul, încercați să observați dacă percepeți vreo stare de încordare, tensiune sau durere în corpul vostru fizic, și evaluați starea respectivă pe o scală de la 1 la 10, din punct de vedere al intensității.

Respirația fiecăruia este cel mai bun indicator asupra stării de stres / relaxare pe care o resimte în prezent corpul nostru.

Inspirați adânc și dacă veți observa tensiuni sau restricții, notați-le ca intensitate, folosind aceeași scală de la 1 la 10.

 

Respirați profund, de trei ori.

 

Și să începem exercițiul de Ciocănire terapeutică (EFT) folosind punctele cunoscute, pe care le vom descrie pe scurt, în paranteze (pentru a vi le aminti și a vă ghida în aplicarea procedurii), iar dacă vreți să vă reaminți mai multe informații și detalii despre ele, reluați primul articol al seriei de EFT, ”De la auto-agresiune la auto-vindecare” pe www.centrulnatura.ro.

 

(LateralPalmă) Chiar dacă am avut probleme cu somnul, mă accept și mă simt bine cu mine

Chiar dacă adormirea este o luptă pentru mine, mă accept și mă simt bine cu mine

Chiar dacă am probleme să-mi relaxez corpul și mintea, mă accept și mă simt bine cu mine

 

(Sp) Această luptă pentru adormire

(LatO) Această tensiune din corpul meu
(SubO) Mintea mea este plină de gânduri
(SubN) Mă gândesc la atâtea lucruri

(B) Am atâtea de făcut
(C) Toate grijile ce vin peste mine
(A) Toate tensiunile din corp

(Vc) Toată presiunea din viața mea

 

(Sp) Caut răspunsuri

(LatO) Mă gândesc la orice ar putea să nu meargă cum trebuie
(SubO) Toate aceste gânduri care-mi trec prin minte
(SubN) Realizez cât de greu îmi este

(B) O parte din mine simte că nu este în siguranță atunci când dorm
(C) O parte din minte simte că nu este în siguranță când mă relaxez
(A) Vreau să găsesc toate răspunsurile

(Vc) Vreau să controlez complet totul

 

(Sp) Onorez modul în care mă simt

(LatO) Doar încerc să mă ajut așa cum pot
(SubO) Poate mi-aș putea permite să iau o pauză
(SubN) Chiar poate reușesc să relaxez această presiune legată de adormire

(B) Și pur și simplu să mă relaxez
(C) Nu am nevoie să mă strădui să adorm
(A) Ci pur și simplu îi permit corpului meu să se relaxeze

(Vc) Corpul meu știe ce are de făcut.

 

(Sp) Pe măsură ce observ tot ce am și sunt

(LatO) Devine mai ușor să mă relaxez și să am încredere
(SubO) Sunt recunoscătoare pentru patul meu cald și confortabil
(SubN) Sunt recunoscătoare pentru corpul meu

(B) Care știe cum să doarmă, cum să se odihnească
(C) Chiar dacă în trecut, eu mai mereu m-am forțat, m-am chinuit să adorm.
(A) Sunt recunoscătoare acum pentru oportunitatea de a înțelege mai îndeaproape

(Vc) Și de a elibera gândurile care nu-mi mai sunt de folos.

 

(Sp) Sunt recunoscătoare pentru această noapte

(LatO) Sunt recunoscătoare că mâine este o nouă zi
(SubO) Sunt recunoscătoare pentru tot ce am învățat
(SubN) Sunt recunoscătoare pentru această oportunitate de a crește

(B) Văd binele în această situație
(C) Văd binele în mine însămi
(A) Sunt recunoscătoare pentru călătoria mea spirituală

(Vc) Am ajuns atât de departe!

 

(Sp) Și am învățat atât de multe

(LatO) Luptele și chinurile mele m-au ajutat să cresc
(SubO) Am încredere în propria mea călătorie
(SubN) Am încredere în ceva mai măreț decât mine însămi

(B) Am fost ghidată și înainte
(C) Și sunt ghidată chiar și acum.
(A) De aceea este în regulă să mă relaxez

(Vc) Pentru că foarte multă energie pozitivă vine spre mine și eu sunt atât de recunoscătoare!

 

Respirați profund.

 

Și observați-vă respirația. Puteți respira mai profund?

Este corpul mai relaxat?

Dacă ceva v-a venit în minte și doriți să lucrați în continuare exercițiul EFT, faceți-o cât simțiți că este nevoie.

Sau puteți să vă relaxați și să respirați adânc, câteva minunte, contemplând ideea că sunt atât de multe lucruri pentru care să vă simțiți recunoscători în acest moment!

 

Recunoștința este una dintre stările care vă schimbă vibrația interioară INSTANT, îndepărtând orice alte vibrații joase și echilibrând multe dintre fluxurile de energie din corp.

Folosirea centrării pe energia Recunoștinței, înainte de a merge la culcare, reprezintă un mic secret, dar extrem de puternic, pe care vă invit să-l descoperim împreună.

 

Mă bucur că ne continuăm aventura de explorare a posibilităților infinite ale acestei tehnici absolut spectaculoase, care este EFT (Ciocănirea terapeutică).

Impreună, învățăm să ne recalibrăm viața la vibrația vieții.

 

Să aveți zile magice, atât luni, 20 martie, la Echinocțiul de primăvară, cât și întreaga săptămână care urmează!

 

Acest exercițiu este al 9-lea, din seria de aplicație a metodei EFT (Ciocănire terapeutică) și va fi urmat de ultimul (numărul 10) în câteva zile.

 

Și în curând, va exista o carte despre metodă, în care vor fi incluse toate materialele prezentate și multe altele, ce vă vor fi de un real ajutor pentru multe alte circumstanțe dificile din viața voastră (probleme de sănătate, probleme legate de frici, probleme legate de controlul emoțiilor sau probleme legate de dependențe).

 

Sper din suflet că ați profitat de această oportunitate de a putea exersa și aplica, învăța și integra în viața voastră una dintre cele mai puternice tehnici de modificare rapidă a vibrației corpului.

 

Pe curand, cu ultimul material al Seriei și cu recunoștință pentru toți cei care ați fost alături de mine în cunoașterea și integrarea acestei tehnici.

Cu iubire,

Sorina

Procesul de invatare si EFT

Procesul de invatare si EFT

Am ajuns la finalul materialelor despre EFT – Tehnica de eliberare emoțională – sau Ciocănirea terapeutică – pe care am dorit să o prezint în 10 articole succinte și informative.

 

Sper ca ati profitat de exerciții, că le-ați aplicat zilnic și că ați resimțit cu toții influența benefică a schimbărilor produse la nivelul stării emoționale, mentale și chiar fizice.

 

Desigur că acestă tehnică poate fi extinsă foarte mult.

Am fi putut petrece o lună întreagă și chiar mai mult, trecând de la un subiect la altul și aplicând diferite exerciții de EFT.

Dar intenția mea a fost doar să vă stârnesc curiozitatea, să vă fac să practicați și să observați pe propriul organism efectele tehnicii și apoi, să o continuați pe cont propriu, folosindu-vă de resursele generoase de pe Internet (resurse disponibile inclusiv în limba română).

 

Vom încheia seria noastră de 10 articole dedicate acestui subiect extraordinar cu un exercițiu foarte puternic de stabilizare a tot ce am învățat și parcurs în articolele și exercițiile anterioare.

Pentru că dacă ați fost consecvenți și conștiincioși, ați învățat foarte multe din ultimele 9 articole.

 

Acest ultim exercițiu, propus de Jessica Ortner la ultimul Summit internațional de tapping, este unul extrem de util pentru oricine dorește să ”fixeze” la nivel inconștient toate noțiunile acumulate în perioada ”intensivă” de studiu din ultimele 2 săptămâni, în care am discutat despre multe componente ale vieții noastre și modul în care ne putem detașa și recâștiga centrara, cu ajutorul EFT sau Ciocănirii terapeutice.

 

Treceți prin acest exercițiu prima oară, și dacă veți simți nevoia, puteți chiar să-l repetați de 1-2 ori pe zi – câteva zile.

 

Este un exercițiu sintetic, ce încheie puternic mica noastră incursiune în EFT – și este un exercițiu ceva mai lung decât celelalte, întrucât trece în reviste mai multe aspecte, despre care am vorbit în articolele anterioare.

 

Vom folosi pentru acest exercițiu punctele cunoscute (și descrise detaliat în primul articol, ”De la auto-agresiune la auto-iubire).

 

Să începem împreună, respirând profund de 3 ori

 

(Sp) Totul este înregistrat în mintea mea subconștientă

(LatO) Pot să accesez ce am nevoie, când am nevoie

(SubO) Am încredere în intuiția mea

(SubN) Știu ce este mai bine pentru mine

(B) Mă apropii pas cu pas, zilnic

(C) Integrez tot ce am învățat, acum

(A) De fiecare dată când acționez

(Vc) Învăț la un nivel și mai profund

 

(Sp) Simt totul în corpul meu

(LatO) O știu în inima mea

(SubO) Știu exact ce am de făcut

(SubN) Sunt mai capabilă decât am crezut

(B) Este mai ușor decât mi-am imaginat

(C) Sunt deschisă la fluxul noilor idei

(A) Sunt centrată și îmi cunosc adevărul

(Vc) Atrag tot ceea ce doresc

 

(Sp) Îmi observ comportamentul

(LatO) Sunt curioasă

(SubO) De ce fac ceva care nu-mi face bine?

(SubN) A fost doar o modalitate să mă protejez

(B) Dar a fost doar o iluzie

(C) Nu mai am nevoie să mă subapreciez

(A) Este în regulă să acționez cu toată puterea mea

(Vc) Acum este timpul pentru mine

 

(Sp) Fricile nu mă mai controlează

(LatO) Au fost alături de mine să mă învețe

(SubO) Fricile au fost cele care m-au forțat să mă uit în suflet

(SubN) Ca să-mi pot descoperi puterile interioare

(B) Mulțumesc fricilor că m-ați condus către propria mea putere

(C) De aici înainte, preiau eu controlul

(A) Pot încă să ascult și să învăț de la fricile mele, dar nu ele nu mai dețin acum puterea

(Vc) Pentru că EU dețin acum puterea.

 

(Sp) Pe măsură ce-mi descopăr adevărata valoarea, banii vin cu ușurință către mine

(LatO) Pentru că banii sunt doar un schimb pentru valoarea de sine

(SubO) Pe măsură ce-mi descopăr valoarea reală, contul meu bancar crește

(SubN) Eliberez credințele negative și poveștile din jurul banilor

(B) Banii nu mă controlează pe mine sau emoțiile mele

(C) Eu sunt în control

(A) Eu sunt inovativ și plin de resurse

(Vc) Sunt bogat spiritual și financiar

 

(Sp) Sunt gata să mă uit la relațiile mele

(LatO) Este în regulă să schimb ce am de schimbat

(SubO) Îmbunătățesc unele relații

(SubN) Și eliberez cu ușurință alte relații

(B) Devin ca cei cu care petrec timpul

(C) De aceea aleg cu înțelepciune

(A) Pe măsură ce mă schimb pe interior, relațiile mele se transformă

(Vc) Fac asta cu ușurință și blândețe

 

(Sp) Sunt acum deschisă să dăruiesc iubire

(LatO) Sunt deschisă să primesc iubire

(SubO) Frica din jurul iubirii a fost doar o iluzie

(SubN) Pot să mă relaxez în iubire

(B) Să-i permit să curgă peste tot în jurul meu

(C) A fost dintotdeauna în jurul meu, acum sunt deschisă la ea

(A) Am curajul să dau la o parte pereții din jurul meu

(Vc) Mă simt în siguranță să iubesc

 

(Sp) Îmi iubesc corpul

(LatO) Nu m-am purtat bine cu el înainte

(SubO) L-am judecat și criticat

(SubN) Dar el face atât de mult pentru mine

(B) Inima mea bate fără ca eu să-i spun să o facă

(C) Corpul mă sprijină în fiecare zi

(A) Acum eu îmi sprijin corpul arătându-i recunoștință

(Vc) Îi sunt recunoscătoare acum corpului meu

 

(Sp) Îmi pare rău corp frumos că te-am judecat sau nu m-am purtat frumos cu tine

(LatO) Ești mult mai uimitor decât am crezut vreodată că ești

(SubO) Faci cât de bine poți cu ceea ce ai

(SubN) Îți promit să-ți dăruiesc mai multe

(B) Prin iubire,

(C) Prin mișcare,

(A) Prin nutriție,

(Vc) Dar cel mai important, sunt recunoscătoare și te onorez pentru modul în care ești, pur și simplu

 

(Sp) Ascult înțelepciunea corpului meu

(LatO) Ce încearcă să-mi spună despre viața mea?

(SubO) Când am vreo durere sau suferință este doar corpul meu care îmi spune

(SubN) Că sunt gata să curăț o emoție negativă

(B) Ce emoție reprezintă această durere?

(C) Există sentimente negative blocate în corpul meu?

(A) Este în regulă pentru mine să simt toate aceste emoții și să le eliberez

(Vc) Corpul meu este un mesager și-l ascult cu iubire și acceptare

 

(Sp) Corpul meu merită să fie iubit așa cum este

(LatO) Eu merit să fiu iubită așa cum sunt

(SubO) Mă accept pe mine însămi

(SubN) Și am curajul să iau decizii

(B) Care să sprijine personalitatea uimitoare ce sunt

(C) Nu sunt trecutul meu

(A) Nu sunt o victimă la ce s-a întâmplat în trecut

(Vc) Sunt ceea ce aleg să cred și să simt, în acest moment

 

(Sp) De aceea aleg iubirea,

(LatO) Aleg acceptarea

(SubO) Aleg puterea

(SubN) Aleg curajul

(B) Aleg credința

(C) Aleg compasiunea

(A) Aleg pasiunea

(Vc) Indiferent ce se întâmplă în jurul meu, întotdeauna am puterea să aleg

 

(Sp) Pe măsură ce iau decizii mai bune

(LatO) Și am grijă mai bine de mine însămi

(SubO) Încep să-i ajut pe cei din jurul meu

(SubN) Pe măsură ce-mi împrăștii lumina interioară

(B) Îi inspir și pe alții să facă la fel

(C) Am un impact mult mai mare decât mi-am dat seama

(A) Pe măsură ce mă schimb din interior

(Vc) Transform și lumea din jurul meu

 

(Sp) Știu exact ce am de făcut

(LatO) Permit dorințelor mele

(SubO) Să mă tragă înainte, cu bucurie și entuziasm

(SubN) Eliberez nevoia mea de a fi serioasă și de a controla totul

(B) Permit existența râsetelor în viața mea și mă simt flexibilă

(C) Pot să văd acum binecuvântările ascunse

(A) Sunt recunoscătoare pentru toate problemele din trecut

(Vc) Pentru că ele au fost profesorii mei cei mai buni

 

(Sp) Absorb lecțiile din aceste experiențe

(LatO) Și eliberez toate emoțiile care nu-mi mai sunt de folos

(SubO) Astăzi este o nouă zi

(SubN) Și iau tot ce am învățat

(B) Și încep cu adevărat să trăiesc

(C) Drumul nu este încă foarte clar

(A) Dar incertitudinea mă entuziasmează

(Vc) Știind că eu voi găsi o cale

 

(Sp) Am tot ce am nevoie în mine, acum

(LatO) Dorințele mele se împlinesc

(SubO) Mă onorez

(SubN) Am ajuns atât de departe!

(B) Am învățat atât de multe!

(C) Integrez totul, acum.

(A) Eliberez nevoia de a fi perfectă

(Vc) Și sărbătoresc fiecare succes, cât de mic!

 

(Sp) Intuiția mea mă ghidează

(LatO) Tot ce mă limitează este imaginația

(SubO) Și permit imaginației mele să fie liberă

(SubN) Ce sunt gata să îmbrățișez, acum, în viața mea?

(B) Sunt gata!

(C) Acum este timpul meu!

(A) Sunt mai puternică decât am crezut.

(Vc) Sunt mai capabilă decât am știu vreodată.

 

 

Respirați profund.

Simțiți puterea în corp.

Ce-ați putea să faceți ACUM să vă îmbunătățiți viața?

Ce gest mic – un cuvânt, terminarea unui proiect, un telefon, o îmbrățiare – pentru a vă îmbunătăți viața?

 

ACȚIONAȚI în acest moment, și împuterniciți-vă.

 

Intenția tuturor acestor articole și a materialelor pe care vi le ofer, din inimă, continuu, de peste 2 ani de zile, pe site-ul Centrului Natura este să vă amintească de propria voastră putere.

Să vă zguduie din adormirea indusă de chimia alimentelor și blocada stresurilor și alergăturii zilnice.

 

Să vă amintiți CINE SUNTEȚI CU ADEVĂRAT acolo, în interior, în lumina inimii voastre!

 

Să vă amintiți că aveți putere, puterea conferită de LUMINA DIVINĂ ce strălucește din privirile voastre!

 

Să vă amintiți cât sunteți de MINUNAȚI, de frumoși, de extraordinari.

 

Vă doresc să aveți o săptămână de echilibru (că tot a început cu Echinocțiul de primăvară, pe 20 și se va duce către luna nouă, pe 28 martie).
Ziua se va mări, soarele a apărut pe cer, Natura înverzește și se trezește la viață!

 

Zile minunate de primăvară tuturor!

Cu iubire,

Sorina