SCRIERILE ORIGINALE ALE Dr. Edward Bach
Traducere: Bianca Tăzlăoanu
Eliberează-te pe tine însuţi
EDWARD BACH , Doctor
M.B., B.S., M.R.C.S., L.R.C.P., D.P.H.
Introducere
Este imposibil să pui adevărul în cuvinte. Autorul acestei cărţi nu are nicio dorinţă să predice, într-adevăr lui îi displace foarte mult acea metodă de a transmite cunoştinţe. El a încercat, în următoarele pagini, să ne arate pe cât de clar şi simplu posibil scopul vieţilor noastre, folosul dificultăţilor care ne copleşesc şi mijloacele prin care noi ne putem redobândi sănătatea; şi în fapt, cum fiecare dintre noi putem deveni propriul nostru doctor.
Index
I. Este atât de simplu, Povestea Vieţii
II. Sănătatea depinde de a fi în armonie cu sufletele noastre
III. Sufletele noastre sunt perfecte, fiind copiii Creatorului şi orice ne spun ele să facem este spre binele nostru
IV. Dacă ne-am urma propriile instincte, propriile dorinţe, propriile cereri, propriile gânduri, nu ar trebui să cunoaştem niciodată nimic altceva decât bucurie şi sănătate
V. Faptul că permitem amestecul altor oameni este ce ne opreşte de a asculta poruncile sufletului nostru şi aceasta aduce lipsa de armonie şi boală. Când gândul unei altei persoane ne pătrunde în minte, el ne abate de la adevăratul nostru drum
VI. Tot ceea ce avem de făcut este să ne păstrăm personalitatea, să ne trăim propria viaţă, să fim comandantul propriei noastre nave şi totul va fi bine.
VII. Odată ce ne dăm seama de propria Divinitate, restul este uşor.
VIII. Plantele vindecătoare sunt acelea cărora li s-a dat puterea să ne ajute să ne păstrăm personalitatea
IX. Adevărata natură a bolii
X. Pentru a câştiga libertate, acordaţi libertate
XI. Vindecarea
ELIBEREAZĂ-TE PE TINE ÎNSUŢI
CAPITOLUL I
Este atât de simplu, Povestea Vieţii
O fetiţă a hotărât să picteze tabloul unei case la timp pentru ziua de naştere a mamei ei. În mintea ei de copil casa este deja pictată; ea ştie cum arată până în cel mai mic detaliu, rămâne doar să o pună pe hârtie. Tabloul este terminat la timp pentru ziua de naştere. După cum a putut ea mai bine ea şi-a exprimat idea de casă într-o formă. Este o piesă de artă deoarece este în întregime a sa, fiecare tuşă pusă din dragoste pentru mama ei, fiecare fereastră, fiecare uşă pictată cu convingerea că este destinată să fie acolo. Chiar dacă arată ca o căpiţă de fân, este cea mai perfectă casă care a fost vreodată pictată; este un succes deoarece mica artistă şi-a pus toată inima şi sufletul, întrega ei fiinţă în realizarea ei. Aceasta este sănătatea, este succesul şi fericirea şi servirea adevărată. A servi prin dragoste în libertate perfectă în felul nostru propriu. Astfel noi venim în lumea aceasta, ştiind ce tablou avem de pictat, având deja trasat drumul nostru prin viaţă şi tot ceea ce ne rămâne de făcut este să-l materializăm. Noi călătorim plini de bucurie şi interes, concentrându-ne toată atenţia spre perfecţionarea tabloului, şi după cum putem mai bine transferând propriile noastre gânduri şi scopuri în viaţa fizică din oricare mediu am ales noi să trăim. Apoi, dacă noi ne urmăm de la început până la capăt propriile noastre idealuri, propriile noastre dorinţe cu toată puterea pe care o avem, nu există eşec, viaţa noastră este un succes formidabil, una sănătoasă şi fericită. Aceaşi povestioară a fetiţei-pictor va ilustra cum, dacă noi le permitem, dificultăţile vieţii pot interfera cu acest succes, cu fericirea şi sănătatea şi ne vor reţine de la scopul nostru. Copila pictează vioaie şi fericită când vine cineva şi spune, „De ce să nu pui o fereastră aici şi o uşă acolo; şi bineînţeles aleea din grădină ar trebui să treacă pe aici.” Rezultatul pentru copilă va fi pierderea completă a interesului pentru lucrare; ea poate continua, dar acum doar punând ideile altcuiva pe hârtie: ea poate deveni supărată, iritată, nefericită, temându-se să refuze aceste sugestii; începe să urască tabloul şi poate să-l rupă: în fapt, după cum este copila, aşa va fi reacţia. Tabloul final poate fi o casă reconoscibilă, dar este una imperfectă şi un eşec deoarece este interpretarea gândurilor altcuiva, nu ale copilei. Nu este de folos drept cadou de zi de naştere deoarece se poate să nu fie făcut la timp şi mama poate să trebuiască să aştepte încă un an pentru cadoul ei. Aceasta este boala, reacţia la intruziune. Ea este un eşec temporar şi nefericire: şi aceasta se întâmplă când noi permitem altora să se amestece în scopul nostru în viaţă şi să ne sădescă în minte îndoiala, sau frica, ori indiferenţa.
CAPITOLUL II.
Sănătatea depinde de a fi în armonie cu sufletele noastre
Este de importanţă esenţială ca adevărata semnificaţie a sănătăţii şi a bolii să fie clar înţeleasă. Sănătatea este moştenirea noastră, dreptul nostru. Este uniunea completă şi totală dintre suflet, minte şi corp, şi acesta nu este un ideal îndepărtat, greu de atins, ci unul atât de uşor şi natural încât mulţi dintre noi l-au trecut cu vederea. Toate lucrurile pământeşti sunt doar interpretarea lucrurilor spirituale. Întâmplarea cea mai mică şi nesemnificativă are un scop Divin în spatele ei. Noi toţi avem o misiune Divină în această lume şi sufletele noastre folosesc minţile şi corpurile noastre ca instrumente pentru a înfăptui această lucrare, astfel încât atunci când toate trei lucrează la unison rezultatul este sănătate perfectă şi fericire perfectă. O misiune Divină nu înseamnă sacrificiu, retragere din lume, respingerea bucuriilor frumuseţii şi naturii; din contră, înseamnă să te bucuri mai mult şi mai deplin de toate lucrurile: înseamnă să faci treburi gospodăreşti, lucrări la fermă, pictură, actorie sau să-i serveşti pe semenii noştri-oamenii în magazine sau case. Şi această lucrare, oricare ar putea fi ea, dacă o iubim mai presus de orice, este porunca exactă a sufletului nostru, lucrarea pe care noi o avem de făcut în această lume şi numai în care noi putem fi noi înşine cu adevărat, descifrând într-un mod obişnuit materialist mesajul acelui Sine adevărat. Prin urmare, noi putem să judecăm, prin sănătatea noastră şi prin fericirea noastră, cât de bine descifrăm acest mesaj. În omul perfect există toate însuşirile spirituale; şi noi venim în această lume ca să le exprimăm câte una pe rând, să le perfecţionăm şi întărim astfel încât nicio experienţă, nicio dificultate să nu ne poate slăbi sau să ne abată de la îndeplinirea acestui scop. Noi alegem o ocupaţie pământeană şi circumstanţele externe care ne vor da cele mai bune ocazii ca să ne punem la încercare pe deplin; noi venim cu înţelegerea deplină a lucrării noastre speciale; noi venim cu privilegiul inimaginabil de a şti că toate bătăliile noastre sunt câştigate înainte de a fi duse, că victoria este sigură înainte chiar să vină încercarea, deoarece noi ştim că suntem copiii Creatorului şi ca atare suntem Divini, de necucerit şi invincibili. Cu această cunoaştere viaţa este o bucurie; vitregiile şi experienţele pot fi considerate drept aventuri, căci nu avem decât să ne dăm seama de puterea noastră, să fim precum Divinitatea din noi, când acestea se topesc precum pâcla la soare. Dumnezeu într-adevăr a dat copiilor Săi stăpânire asupra tuturor lucrurilor. Sufletele noastre ne vor îndruma, dacă noi doar vom fi atenţi, în toate ocazile, în toate dificultăţile; iar mintea şi corpul astfel direcţionate vor trece prin viaţă radiind fericire şi sănătate perfectă, la fel de neîncătuşate de griji şi răspunderi precum copilul mic încrezător.
CAPITOLUL III.
Sufletele noastre sunt perfecte, fiind copiii Creatorului, şi tot ce ne spun ele să facem este spre binele nostru
SĂNĂTATEA, este prin urmare, adevărata înţelegere a ceea ce suntem noi: suntem perfecţi; noi suntem copiii lui Dumnezeu. Nu există străduinţă pentru a câştiga ceea ce am atins deja. Noi suntem aici doar pentru a manifesta în formă materială perfecţiunea cu care am fost înzestraţi de la începutul tuturor vremurilor. Sănătatea înseamnă să ascultăm numai de comenzile sufletelor noastre; să fim încrezători precum copiii mici; să respingem raţiunea (acel copac al cunoaşterii binelui şi răului) cu judecăţile sale, „pentru” şi „împotriva”, fricile sale anticipatorii: ignorând obiceiurile, ideile triviale şi ordinele altor oameni, astfel încât să putem trece prin viaţă neatinşi, nevătămaţi, liberi să-i servim pe semenii noştrii oamenii. Noi ne putem aprecia sănătatea prin fericirea noastră şi tocmai prin fericirea noastră putem şti că ascultăm ceea ce ne dictează sufletele noastre. Nu este necesar să fii călugăr sau o călugăriţă ori să te ascunzi de lume; lumea există pentru ca noi să ne bucurăm şi să fim de folos şi numai prin servirea din dragoste şi fericire putem noi să fim cu adevărat de folos şi să facem lucrarea noastră cea mai bună. Un lucru făcut dintr-un sentiment al datoriei, poate cu un sentiment de iritare şi nerăbdare, nu are valoare de loc, este pur şi simplu timp preţios risipit când altcineva ar putea avea cu adevărat nevoie de ajutorul nostru. Adevărul nu are nevoie să fie analizat, argumentat în privinţa lui, sau îmbrăcat în multe cuvinte. Îţi dai seama de el într-o secundă, este parte din tine. Numai în privinţa lucrurilor complicate neesenţiale ale vieţii avem noi nevoie atât de mult să fim convinşi şi aceasta a condus la dezvoltarea raţiunii. Lucrurile care contează sunt simple, ele sunt cele care te fac să spui, „cum aşa, aceasta este adevărat, pare că eu am ştiut asta întotdeauna” şi astfel îţi dai seama de fericirea care vine la noi când suntem în armonie cu Sinele nostru spiritual şi cu cât este mai strânsă uniunea, cu atât mai intensă bucuria. Gândiţi-vă la strălucirea pe care o vedem câteodată la o mireasă în dimineaţa nunţii ei, încântarea unei mame cu un copil nou născut; extazul unui artist terminând o operă de artă: astfel sunt momentele când există uniune spirituală. Gândiţi-vă cât de minunată ar fi viaţa dacă noi am trăi-o toată într-o astfel de bucurie; şi aceasta este posibil când ne pierdem noi înşine în lucrarea vieţii noastre.
CAPITOLUL IV.
Dacă ne urmăm propriile instincte, propriile dorinţe, propriile gânduri, propriile pasiuni, nu ar trebui să cunoaştem niciodată nimic altceva decât bucurie şi sănătate.
NICI nu este o realizare dificilă a auzi vocea propriului nostru suflet; totul a fost făcut atât de simplu pentru noi dacă noi nu vom face decât să o recunoaştem. Simplitatea este ideea fundamentală a întregii Creaţii. Sufletul nostru (vocea micuţă, calmă, din interiorul capului nostru, propria voce a lui Dumnezeu) ne vorbeşte prin intuiţia noastră, instinctele noastre, prin dorinţele, idealurile noastre, preferinţele şi antipatiile noastre obişnuite; în orice fel este mai uşor pentru noi din punct de vedere individual să auzim. Cum altfel ne poate vorbi El nouă? Instinctele noastre adevărate, dorinţele, preferinţele sau antipatiile ne sunt date astfel încât să putem desluşi ordinele spirituale ale sufletului nostru prin mijloacele percepţiilor noastre fizice limitate, căci încă nu este posibil pentru mulţi dintre noi să fim în legătură directă cu Sinele nostru Superior. Aceste porunci sunt destinate a fi urmate orbeşte, deoarece numai sufletul ştie ce experienţe sunt necesare pentru acea anume personalitate. Oricare ar putea fi porunca, neînsemnată sau importantă, dorinţa pentru o altă ceaşcă de ceai, sau o schimbare completă a tuturor obiceiurilor de–o viaţă ale cuiva, ea ar trebui să fi ascultată de bună voie. Sufletul ştie că saţietatea este singurul leac adevărat pentru tot ceea ce noi, în această lume, considerăm ca păcat şi greşit, căci până când întreaga fiinţă nu se revoltă împotriva unui anume fapt, acea greşeală nu este eradicată, ci pur şi simplu latentă, la fel precum este mult mai bine şi mai rapid să continui să-ţi bagi degetele în borcanul cu gem până când ţi-e atât de rău încât gemul nu mai prezintă nicio atracţie. Dorinţele noastre adevărate, dorinţele sinelui nostru adevărat, nu trebuie confundate cu dorinţele şi cererile altor oameni atât de des sădite în minţile noastre, sau ale conştiinţei, care este un alt cuvânt pentru acelaşi lucru. Nu trebuie să dăm atenţie interpretării pe care o dă lumea acţiunilor noastre. Numai propriul nostru suflet este răspunzător pentru binele nostru, reputaţia noastră este în păstrarea Sa: noi putem rămâne încredinţaţi că există numai un singur păcat, acela de a nu asculta ceea de ne dictează propria noastră Divinitate. Acela este păcatul împotriva lui Dumnezeu şi a aproapelui nostru. Aceste dorinţe, intuiţii, cereri nu sunt niciodată egoiste; ele ne privesc numai pe noi înşine şi sunt întotdeauna corecte pentru noi şi ne aduc sănătate în corp şi minte. Boala este rezultatul în corpul fizic a rezistenţei personalităţii la îndrumarea sufletului. Când nu ne plecăm urechea la „vocea micuţă calmă” şi uităm de Divinitatea din noi; când noi încercăm să ne impunem dorinţele noastre altora sau permitem sugestiilor, gândurilor şi ordinelor lor să ne influenţeze. Cu cât devenim mai liberi de influenţe exterioare, de la alte personalităţi, cu atât mai mult sufletul nostru ne poate folosi ca să-şi facă lucrarea Sa. Numai atunci când încercăm să controlăm şi să conducem pe altcineva suntem noi egoişti. Dar lumea încearcă să ne spună că este egoism să ne urmăm propriile noastre dorinţe. Aceasta deoarece lumea doreşte să ne înrobească, căci cu adevărat numai când putem să ne dăm seama de propriul Sine şi să fim neîngrădiţi, doar atunci putem fi folosiţi pentru binele omenirii. Este marele adevăr al lui Shaskespeare „Pentru tine propriul tău Sine să fie adevărat, şi el trebuie să (te) urmeze, precum noaptea zilei, tu nu poţi atunci să fii fals faţă de niciun om.” Albina, prin însăşi alegerea unei anumite flori pentru mierea ei, este mijlocul folosit de a aduce polenul necesar pentru viitoarea viaţă a tinerelor ei plante.
CAPITOLUL V.
Permiterea interferenţei altor oameni este cea care opreşte ascultarea comenzilor sufletului nostru şi ea aduce lipsă de armonie şi boală. Momentul în care gândul unei alte persoane intră în minţile noastre ne îndepărtează de la adevărata noastră cale.
DUMNEZEU ne-a dat fiecăruia dreptul nostru din naştere, o individualitate proprie; El ne-a dat fiecăruia propria noastră lucrare de înfăptuit, pe care numai noi o putem face; El ne-a dat fiecăruia propria cale de urmat, care nu trebuie să interfereze cu nimic. Haideţi să ne îngrijim ca nu numai să nu permitem niciun amestec, dar, chiar şi mai important, ca noi în niciun fel, oricare ar fi, să nu stânjenim nicio altă fiinţă umană. În aceasta se află adevărata sănătate, adevărata servire şi îndeplinirea scopului nostru pe pământ. Interferenţe se întâmplă în viaţa de zi cu zi, ele sunt parte a Planului Divin; ele sunt necesare astfel încât noi putem să învăţăm să le rezistăm: în fapt, noi le putem considera drept oponenţi cu adevărat folositori, existând pur şi simplu ca să ne ajute să câştigăm în putere şi să ne dăm seama de Divinitatea noastră şi de invincibilitatea noastră. Şi noi putem de asemenea să ştim că numai atunci când le permitem să ne afecteze ele câştigă în importanţă şi au tendinţa să ne împiedice progresul. Depinde numai de noi cât de repede progresăm; dacă noi permitem interferenţă în misiunea noastră divină; dacă noi acceptam manifestarea interferenţei (numită boală) şi o lăsăm să limiteze şi să ne vatăme corpurile; sau dacă noi, copiii ai lui Dumnezeu, le folosim ca să ne instalăm mai ferm în scopul nostru. Cu cât sunt mai multe dificultăţile aparente în calea noastră, cu atât mai mult noi putem fi siguri că misiunea noastră este valoroasă. Florence Nightingale şi-a atins idealul în ciuda opoziţiei unei naţiuni; Galileo a crezut ca pământul era rotund în ciuda neîncrederii întregii lumi şi răţuşca cea urâtă a devenit lebădă deşi toată familia sa o dispreţuia. Noi nu avem niciun drept, de niciun fel, să ne amestecăm în viaţa niciunuia din copiii lui Dumnezeu. Fiecare dintre noi are propria sa lucrare, numai în înfăptuirea căreia avem noi puterea şi cunoaşterea de a o aduce la perfecţiune. Numai atunci când noi uităm acest fapt şi încercăm şi impunem lucrarea noastră asupra altora sau îi lăsăm să se amestece în ale noastre, apar în fiinţa noastră dezacordul şi lipsa de armonie. Această lipsă de armonie, boala, se manifestă ea însăşi în corp, căci corpul serveşte numai pentru a reflecta lucrările sufletului; la fel cum faţa reflectă fericirea prin zâmbete, sau supărarea prin încruntări. Şi la fel în lucrurile mai mari; corpul va reflecta adevăratele cauze ale bolii (care sunt cele precum frica, nehotărârea, îndoiala etc.) prin dereglarea sistemelor şi ţesuturilor sale. Boala, prin urmare, este rezultatul interferenţei: stânjenind pe altcineva sau permiţând ca noi să fim stânjeniţi
CAPITOLUL VI.
Tot ce avem de făcut este să ne păstrăm personalitatea, să ne trăim propria viaţă, să fim comandantul propriei noastre nave şi totul va fi bine.
Există calităţi mari în care toţi oamenii se perfecţionează singuri treptat, posibil concentrându-se asupra uneia sau două la un moment dat. Ele sunt acelea care s-au arătat în vieţile pământeşti ale Marilor Maeştri care, din când în când, au apărut în lume ca să ne înveţe şi să ne ajute să vedem căile uşoare şi simple de a depăşi toate dificultăţile noastre.
Acestea sunt unele precum:
DRAGOSTEA ÎNŢELEGEREA
SIMPATIA TOLERANŢA
PACEA ÎNŢELEPCIUNEA
TENACITATEA IERTAREA
BLÂNDEŢEA CURAJUL
FORŢA BUCURIA
Şi prin perfecţionarea acestor calităţi în noi înşine fiecare dintre noi ridică întreaga lume cu un pas mai aproape de ţelul său final glorios extraordinar. Atunci noi ne dăm seama că noi căutăm nu câştigul egoist al meritului personal, ci că fiecare fiinţă umană, bogată sau săracă, importantă sau umilă, are aceeaşi importanţă în Planul Divin şi i se dă acelaşi privilegiu formidabil de a fi un mântuitor al lumii prin simplul fapt de a şti că ea este un copil perfect al Creatorului. Precum există aceste calităţi, aceşti paşi spre perfecţiune, tot aşa există piedici, sau interferenţe care servesc să ne întărească în hotărârea noastră de a rezista.
Acestea sunt adevăratele cauze ale bolii, şi sunt cele precum –
CONSTRÂNGEREA ÎNDOIALA
FRICA ENTUZIASMUL EXCESIV
NELINIŞTEA IGNORANŢA
NEHOTĂRÂREA NERĂBDAREA
INDIFERENŢA TEROAREA
SLĂBICIUNEA DUREREA
Acestea, dacă le dăm voie, se vor reflecta în corp cauzând ceea ce noi numim boală. Neînţelegând cauzele adevărate noi am atribuit lipsa de armonie influenţelor externe, germenilor, răcelii, căldurii şi am dat nume rezultatelor, artrită, cancer, astm, etc.: gândind că boala începe în corpul fizic. Există apoi anumite grupuri ale omenirii, fiecare grup îndeplinind propria sa funcţie, adică, manifestând în lumea materială lecţia specifică pe care a învăţat-o. Fiecare individ din aceste grupuri are o personalitate definită a sa proprie, o anume lucrare de făcut şi un anume mod individual de a face acea lucrare. Există de asemenea cauze ale lipsei de armonie, care, dacă nu ne ţinem de personalitatea şi lucrarea noastră definite, pot reacţiona asupra corpului sub forma bolii. Adevărata sănătate înseamnă fericire şi o fericire atât de uşor de atins deoarece este o fericire în lucruri mici; făcând lucrurile care într-adevăr ne place să le facem, fiind cu oamenii pe care îi placem cu adevărat. Nu există forţare, nici efort, nici zbatere pentru cele de neatins, sănătatea este acolo pentru noi să o acceptam oricând vrem. Înseamnă să găsim şi să facem lucrarea pentru care suntem într-adevăr potriviţi. Atât de mulţi îşi suprimă dorinţele reale şi devin nepotriviţi pentru poziţia lor: prin dorinţele unui părinte un fiu poate deveni un avocat, un soldat, un om de afaceri, când adevărata lui dorinţă este să devină un tâmplar: sau prin ambiţiile unei mame de a-şi vedea fiica căsătorită bine, lumea poate pierde o altă Florence Nightingale. Acest simţ al datoriei este atunci un fals simţ al datoriei şi un contra-serviciu adus lumii; el rezultă în nefericire şi, probabil, cea mai mare parte a unei vieţi irosite înainte ca greşeala să poată fi remediată. A fost odată un Maestru Care a spus, „ Nu ştii tu că Eu trebuie să mă ocup de afacerea Tatălui Meu?”, adică El trebuie să-şi asculte Divinitatea Sa şi nu pe părinţii Săi pământeni. Haideţi să găsim acel unic lucru din viaţă care ne atrage cel mai mult şi să-l facem. Să lăsăm acel unic lucru atât de mult să fie parte din noi încât să fie tot atât de natural precum respiraţia; atât de natural precum este pentru albină să adune miere şi copacului să-şi lepede frunzele vechi toamna şi să dea naştere unora noi primăvara. Dacă studiem natura noi aflăm că fiecare creatură, pasăre, copac şi floare are rolul său anume de jucat, lucrarea sa proprie şi specifică, prin care ea ajută şi îmbogăţeşte întreg Universul. Însuşi viermele, văzându-şi de lucrarea sa zilnică, ajută să dreneze şi să purifice pământul; pământul furnizează hrana tuturor lucrurilor verzi; şi, la rândul ei, vegetaţia susţine omenirea şi fiecare creatură vie, restituind la momentul cuvenit pentru a îmbogăţi solul. Viaţa lor este una de frumuseţe şi folos, lucrarea lor li se potriveşte atât de bine încât ea este viaţa lor. Şi propria noastră lucrare, când o găsim, aşa ne aparţine, aşa ni se potriveşte, încât ea este fără efort, ea este uşoară, ea este o bucurie: nu ne oboseşte niciodată, este hobby-ul nostru. Ea scoate la lumină adevărata noastră personalitate, toate talentele şi aptitudinile aşteptând în fiecare dintre noi a fi arătate: în ea noi suntem fericiţi şi în largul nostru; şi numai când suntem fericiţi (ceea ce înseamnă că ascultăm comenzile sufletului nostru) putem face noi lucrarea noastră cea mai bună. Poate noi am găsit deja lucrarea potrivită pentru noi, atunci ce distractivă este viaţa ! Unii din copilărie au cunoştinţa a ceea ce sunt destinaţi să facă şi se ţin de ea toată viaţa lor; şi alţii ştiu din copilărie, dar sunt împiedicaţi de contra sugestii şi circumstanţe şi descurajarea altora. Totuşi noi toţi putem să ne întoarcem la idealurile noastre şi chiar dacă nu putem să le realizăm imediat, putem continua să căutăm să facem aşa, atunci însăşi căutarea ne va aduce mângâire, căci sufletele noastre sunt foarte răbdătoare cu noi. Dorinţa corectă, motivul corect, nu contează ce rezultat, lucrul este cel care contează, adevăratul succes. Astfel dacă dv. aţi fi mai degrabă un fermier decât un avocat; dacă dv. aţi fi mai degrabă un frizer decât un şofer de autobuz, sau un bucătar decât un negustor de zarzavaturi, schimbaţi-vă ocupaţia, fiţi ceea ce vreţi să fiţi; şi atunci dv. veţi fi fericit şi bine, atunci veţi munci cu însufleţire şi atunci veţi face o muncă mai bună ca fermier, frizer, bucătar decât aţi fi putut realiza vreodată în ocupaţia care niciodată nu v-a aparţinut. Şi atunci dv. veţi fi ascultat poruncile sinelui dv. Spiritual.
CAPITOLUL VII.
Odată ce ne dăm seama de propria noastră Divinitate, restul este uşor.
La început Dumnezeu a dat omului stăpânire peste toate lucrurile. Omul, copilul Creatorului, are un motiv mai profund pentru lipsa sa de armonie decât curentul de la o fereastră deschisă. „Greşeala noastră nu se află în soarta noastră, ci în noi înşine” şi cât de plini de recunoştinţă şi speranţă putem noi fi când ne dăm seama că vindecarea de asemenea se află în noi înşine! Să îndepărtăm lipsa de armonie, frica, teroarea sau nehotărârea şi noi recâştigăm armonia dintre suflet şi minte, iar corpul este încă o dată perfect în toate părţile sale. Oricare ar fi boala, rezultatul acestei lipse de armonie, noi putem fi de-a dreptul siguri că leacul este cu totul în puterile noastre de înfăptut, căci sufletele noastre niciodată nu ne cer mai mult decât putem noi face cu uşurinţă. Fiecare dintre noi este un vindecător, deoarece fiecare dintre noi are în inimă o dragoste pentru ceva, pentru semenii noştrii oamenii, pentru animale, pentru natură, pentru frumuseţe într-o anume formă şi noi, fiecare dintre noi, dorim să o protejăm şi să o ajutăm să crească. De asemenea fiecare dintre noi are simpatie faţă de cei în necaz, şi aşa în mod natural, pentru că noi toţi am fost în necaz la un moment dat în vieţile noastre. Astfel încât nu numai că ne putem vindeca singuri, dar noi avem marele privilegiu de a putea să-i ajutăm pe alţii să se vindece singuri, şi singurele calificări necesare sunt dragostea şi simpatia. Noi, ca copii ai Creatorului, avem în noi toată perfecţiunea, şi noi venim în această lume doar ca să putem să ne dăm seama de Divinitatea noastră; astfel toate încercările şi toate experienţele ne vor lăsa neatinşi, căci prin acea Putere Divină toate lucrurile sunt posibile pentru noi.
CAPITOLUL VIII.
Ierburile vindecătoare sunt acelea cărora li s-a dat puterea de a ne ajuta să ne păstrăm personalitatea.
LA FEL precum Dumnezeu în mila Sa ne-a dat hrană să mâncăm, la fel a pus El printre ierburile câmpurilor plante frumoase să ne vindece când suntem bolnavi. Acestea sunt acolo ca să întindă o mână de ajutor omului în acele ore întunecate ale uitării când el pierde din vedere Divinitatea sa, şi permite norului fricii sau durerii să-i întunece viziunea.
Astfel de plante sunt –
Chicory (Chicorium Intybus) – cicoare
Mimulus (Mimulus Luteus) – creţişoară
Agrimony (Agrimonia Eupatoria) – turiţă mare
Scleranthus (Sclerantus Annus) – porumbar
Clematis (Clematis Vitalba) – curpen de pădure
Centaury (Erythraea Centaurium) – ţintaură
Gentian (Gentiana Amarella) – genţiană
Vervain (Verbena Officinalis) – verbină
Cerato (Ceratostigma Willmottiana) – cerato
Impatiens (Impatiens Royalei) – slăbănog
Rock Rose (Helianthemum Vulgare) – trandafir de stâncă
Water Violet (Hottonia Palustris) – viorea de baltă
Fiecare plantă corespunde unei calităţi, şi scopul ei este să întărească acea calitate astfel încât personalitatea să se poată ridica deasupra greşelii care este acea anume piatră de încercare.
CAPITOLUL IX.
Adevărata natură a bolii.
În vindecarea adevărată, natura şi numele bolii fizice nu au nicio importanţă. Boala corpului în sine nu este altceva decât rezultatul lipsei de armonie dintre suflet şi minte. Este numai un simptom al cauzei, şi întrucât aceeaşi cauză se va manifesta diferit în aproape fiecare individ, căutaţi să îndepărtaţi această cauză, şi rezultatele ulterioare, oricare ar putea ele fi, vor dispărea automat. Noi putem înţelege aceasta mai clar luând ca exemplu sinuciderea. Nu toţi sinucigaşii se îneacă. Unii se aruncă de la înălţime, alţii iau otravă, dar în spatele tuturor este disperarea: ajutaţi-i să-şi depăşească disperarea şi găsiţi pe cineva sau ceva pentru care să trăiască şi ei sunt vindecaţi permanent; doar să îndepărtaţi otrava îi va salva numai pe moment, mai târziu ei pot încerca din nou. Frica, de asemenea, reacţionează asupra oamenilor în moduri foarte diferite: unii vor păli, alţii se vor înroşi, unii devin isterici şi unii rămân fără cuvinte. Explicaţi-le frica, arătaţi-le că sunt suficient de mari pentru a depăşi şi a înfrunta orice, atunci nimic nu-i poate înspăimânta din nou. Copilului nu-i va păsa de umbrele de pe perete dacă i se dă lumânarea şi i se arată cum să le facă să danseze în sus şi în jos. Am dat atât de mult vina pe microbi, vreme, hrana pe care o mâncăm drept cauze ale bolii, dar mulţi dintre noi sunt imuni la o epidemie de gripă, multora le place voioşia unui vânt rece şi mulţi pot mânca brânză şi bea cafea neagră noaptea târziu fără efecte rele. Nimic din natură nu ne poate vătăma când suntem fericiţi şi în armonie, din contră toată natura există spre folosul şi desfătarea noastră. Numai când permitem îndoielii şi depresiei, nehotărârii sau fricii să se insinueze atunci suntem noi sensibili la influenţe exterioare. Prin urmare, adevărata cauză din spatele bolii este cea care are cea mai mare importanţă: starea mentală a pacientului, nu starea corpului său. Orice boală, oricât de serioasă, oricât de demult, va fi vindecată restaurând pacientului fericirea şi dorinţa de a-şi continua lucrarea în
Viaţă. Foarte adesea este numai o uşoară modificare în modul său de a trăi, vreo mică idee fixă care îl face intolerant faţă de alţii, vreun simţ greşit al răspunderii care îl ţine în robie când el ar putea face o aşa lucrare bună.
Există şapte etape frumoase în vindecarea bolii, acestea sunt –
PACEA SIGURANŢA
SPERANŢA ÎNŢELEPCIUNEA
BUCURIA DRAGOSTEA
CREDINŢA
CAPITOLUL X.
Pentru a câştiga libertatea, acordaţi libertate.
Scopul final al întregii omeniri este perfecţiunea şi pentru a atinge această stare omul trebuie să înveţe să treacă neatins prin toate experienţele; el trebuie să întâmpine toate interferenţele şi tentaţiile fără a fi abătut de la drumul său: atunci el este liber de toate dificultăţile, vitregiile şi suferinţele vieţii: el şi-a înmagazinat în suflet dragostea perfectă, înţelepciunea, curajul, toleranţa şi înţelegerea care sunt rezultatul cunoaşterii şi vederii a toate, căci maestrul perfect este acela care a trecut prin fiecare ramură a meseriei sale.
Noi putem face această călătorie o aventură scurtă plină de bucurii dacă ne dăm seama că eliberarea din robie este câştigată numai prin acordarea de libertate; noi sântem eliberaţi dacă îi eliberăm pe alţii, căci noi îi putem învăţa pe alţii numai prin exemplu. După ce am acordat libertate fiecărei fiinţe umane cu care suntem în contact; după ce am dat libertate fiecărei creaturi, la totul din jurul nostru, atunci noi înşine suntem liberi: când vedem că noi, chiar şi în cea mai mică măsură, nu încercăm să dominăm, controlăm, sau să influenţăm viaţa altuia, vom constata că intruziunea a ieşit din propriile noastre vieţi, deoarece aceia pe care îi înrobim sunt cei care ne înrobesc. A fost un anume tânăr care era atât de legat de posesiile sale încât el nu a putut accepta un dar Divin.
Şi noi putem să ne eliberăm de dominaţia altora atât de uşor, mai întâi acordându-le libertate absolută şi în al doilea rând, foarte uşor, foarte drăgostos, refuzând să fim dominaţi de ei. Lordul Nelson a fost foarte înţelept în a-şi pune ochiul orb la telescop. Nicio forţă, niciun resentiment, nicio ură şi nicio asprime nu sunt necesare. Oponenţii noştrii sunt prietenii noştrii, ei dau valoare jocului şi noi toţi ne vom strânge mâinile la sfârşitul meciului.
Nu trebuie să aşteptăm ca alţii să facă ceea ce vrem noi, ideile lor sunt ideile juste pentru ei şi deşi drumul lor poate duce într-o direcţie diferită de a noastră, ţelul de la capătul călătoriei este acelaşi pentru noi toţi. Constatăm că atunci când vrem ca alţii „să fie de acord cu dorinţele noastre” atunci noi de despărţim de ei.
Suntem precum cargourile, cu destinaţii spre ţări diferite ale lumii, unele pentru Africa, unele pentru Canada, unele pentru Australia, apoi întorcându-se în acelaşi port de înregistrare. De ce să urmăm o altă navă spre Canada când destinaţia noastră este Australia? Înseamnă o întârziere atât de mare.
Din nou, poate nu de dăm seama ce lucruri mici ne pot lega, aceleaşi lucruri de care dorim să ne agăţăm sunt lucrurile care ne ţin: pot fi o casă, o grădină, o piesă de mobilier; chiar şi ele au dreptul lor la libertate. Posesiunile lumeşti, la urma urmelor, sunt trecătoare, ele dau naştere la anxietate şi grijă deoarece în sinea noastră cunoaştem pierderea lor inevitabilă şi finală. Ele există ca să ne bucurăm de ele, să le admirăm şi să le folosim la capacitatea lor deplină, dar nu ca să capete o aşa de mare importanţă încât să devină lanţuri care să ne lege.
Dacă noi eliberăm pe toţi şi totul din jurul nostru, constatăm în schimb că suntem mai bogaţi în dragoste şi posesii decât am fost vreodată înainte, căci dragostea care acordă libertate este marea dragoste care uneşte mai strâns.
CAPITOLUL XI.
Vindecarea.
DIN timpuri imemoriale umanitatea a recunoscut că al nostru Creator în dragostea Sa pentru noi a pus ierburi pe câmpuri pentru vindecarea noastră, la fel cum El ne-a dat grăunţele şi fructele pentru hrana noastră.
Astrologii, cei care au studiat stelele şi botaniştii, cei care au studiat plantele, au căutat mereu acele remedii care să ne ajute să ne păstrăm sănătatea şi bucuria.
Pentru a găsi iarba care ne va ajuta noi trebuie să găsim obiectivul vieţii noastre, ceea ce ne străduim să facem şi de asemenea să înţelegem greutăţile din drumul nostru. Greutăţile le numim greşeli sau lipsuri, dar să nu ne pese de aceste greşeli şi lipsuri, deoarece ele sunt chiar dovada că ajungem la lucruri mai mari: greşelile noastre ar trebui să fie încurajările noastre, deoarece înseamnă că noi ţintim în sus. Haideţi să găsim pentru noi care dintre bătăliile pe care le ducem în mod deosebit, care adversar încercăm în mod special să-l învingem şi apoi să luăm cu recunoştinţă şi mulţumire acea plantă care a fost trimisă să ne ajute spre victorie. Ar trebui să acceptăm ierburile frumoase ale câmpurilor ca un dar sacru, drept darul Divin al Creatorului nostru ca să ne ajute în necazuri.
În adevărata vindecare nu există niciun gând de vreun fel la boală: este starea mentală, numai dificultatea mentală, de a se lua în considerare: contează când noi procedăm greşit în Planul Divin. Lipsa de armonie cu Sinele nostru Spiritual poate produce o sută de lipsuri diferite în corpurile noastre (căci la urma urmelor corpurile noastre pur şi simplu reproduc starea minţilor noastre), dar ce contează? Dacă ne îndreptăm mintea, corpul va fi vindecat curând. Este precum ne-a spus Christos , „ Este mai uşor să spui, iertate fie păcatele tale sau ia-ţi patul şi umblă?”
Astfel din nou haideţi să înţelegem clar că boala noastră fizică nu are nicio consecinţă: este starea minţilor noastre, şi aceea, şi numai aceea, care are importanţă. Prin urmare, ignorând în întregime boala de care suferim, avem nevoie să considerăm numai la care din următoarele tipuri aparţinem.
Dacă s-ar găsi vreo dificultate în a vă alege propriul remediu, vă va ajuta să vă întrebaţi pe care din virtuţi o admiraţi cel mai mult la alţi oameni; sau care din lipsuri este, la alţii, cea faţă de care aveţi aversiunea cea mai mare, căci orice greşeală din care poate noi încă mai avem o urmă şi ne tentează în special să o eradicăm, aceea este cea pe care o urâm cel mai mult să o vedem la alţi oameni. Este modul în care suntem încurajaţi să o îndepărtăm din noi.
Noi suntem toţi vindecători, şi cu dragoste şi simpatie în firile noastre noi suntem de asemenea în stare să ajutăm pe oricine care într-adevăr doreşte sănătatea. Căutaţi conflictul mental preeminent din pacient, daţi-i remediul care îl va ajuta să depăşească acea anume greşeală, şi toată încurajarea şi speranţa care puteţi, atunci virtutea vindecătoare din el va face tot restul de la sine.
traducere
