Toți oamenii iubesc ”durerea” mai mult decât viața însăși.
Durerea este o stare atât de familiară – încât NE LIPSEȘTE când n-o mai avem.

După nașterea fizică, după tăierea cordonului omblilical, copilul are primele experiențe pe pământ: DUREREA și ÎNDOIALA.
Doare orice stare de disconfort – de la foame, frig, singurătate sau problemă apărută în corpul fizic.
Și copilul SE ÎNDOIEȘTE că va putea rezista și va putea supraviețui.

Apoi exersează aceste trăiri zi de zi, oră de oră, încât devin NORMALUL și NATURALUL VIEȚII SALE.

Din momentul în care începem CĂLĂTORIA CĂTRE NOUL NOSTRU CORP – odată cu schimbarea dietei și schimbarea vieții (pentru că merg ”mână în mână”!) – NU MAI ESTE CALE DE ÎNTOARCERE.
NE ”NAȘTEM” din nou, într-o nouă realitate – în care NU MAI SUNT ROLURI și NU MAI SUNT ”ETICHETE” – pentru că acestea SE ȘTERG.
Nu mai avem de ce să ne ”agățăm” (deși mult timp, încă, o vom mai face!).

TRECUTUL NOSTRU SE ȘTERGE – întrucât este nu doar INUTIL, dar și consumator de energie și prea greu de dus.
După ce i-am integrat lecțiile – după ce am înțeles DE CE totul a fost așa cum a fost – putem să-l ”ștergem” complet – să facem un ”delete” nu doar în memorie, ci inclusiv în structura genelor, a ADN-ului. GATA! NU MAI AVEM NEVOIE DE EL!
L-AM INTEGRAT.

TRECUTUL și ROLURILE pe care ni le-am asumat în toată viața noastră, cu toată ”seriozitatea” – nu sunt decât greutăți de moară, pe umerii noștri – ce ne împiedică să TRĂIM ÎN PREZENT.
NE ÎMPIEDICĂ FLEXIBILITATEA TRĂIRII ÎN AICI ȘI ACUM.

Noile stări pe care le vom învăța și exersa, după noua ”naștere” sunt VOINȚA și VISUL.

Stefano Elio DAnna ne spune în cartea ”Școala Zeilor”:

”Omul nu se poate lăsa purtat de trecut sau de experiențele anterioare.
Trecutul este cenușă.
Pe drumul spre integritate, el trebuie să se încredințeze unor noi simțuri: intuiția și cel de-al șaptelea simț ”visul”.
Rolurile reprezintă temnițe…..gratiile lor, deși invizibile, sunt mai tari ca oțelul.”

”Pentru a evada din temnița rolurilor lui, omul trebuie să se simtă istovit de repetitivitatea sterilă a evenimentelor și circumstanțelor din viața lui.”

”Nimeni nu construiește case pe pod. Podurile au menirea de a fi traversate.
Rolurile, ca și podurile, au menirea să te ducă mai departe, ele trebuie depășite. Oamenii irosesc prea mult timp pe ele, și în loc să le străbată până la capăt, rămân țintuiți acolo.
În drumul spre integritate, orice moment trebuie primit ca nou….orice clipă trebuie să slujească la transgresarea momentului anterior….orice respirație trebuie să reprezinte un gest de recunoștință, dedicat elevării ființei spre alte zone de libertate.”

CUM POATE TRĂI CINEVA ÎNTR-O LUME ELIBERATĂ DE ROLURI?

”Rolurile sunt măști care trebuie purtate și interpretate voluntar, deliberat.
Să le intepretezi nu înseamnă să și crezi în ele.

TE ELIBEREZI DE UN ROL ATUNCI CÂND AI ÎNVĂȚAT SĂ-L INTERPRETEZI PERFECT.

Un rol interpretat CONȘTIENT nu numai că ne eliberează, dar, de asemenea, alungă brutalitatea și violența din lume.
Când te identifici cu rolul, când crezi în el, nu numai că devii sclavul lumii, dar te agăți de lume ca și cum ar fi singurul lucru real, unica certitudine.

Să crezi într-un rol, oricare ar fi el, înseamnă să te minți pe tine însuți.

Nimeni, mai ales dacă urmează o potecă ”bătută”, nu se poate elibera vreodată de rolurile lui…..și nici nu va dori să o facă!”

Dimpotrivă. Omul obișnuit consideră că abandonarea unui rol echivalează cu renunțarea la propria viață…..ca azvârlirea unui colac de salvare într-o mare nesfărșită. Oamenii sunt mai legați de rolurile lor, și chiar mai mult, de suferințele care constituie parte integrantă din ei, decât de propria respirație.

Rolurile sunt ca niște scuturi în spatele cărora oamenii, prefăcându-se ocupați, își apără lipsa de responsabilitate. ”

Starea pe care am avut-o la un moment dat în procesul de detoxifiere a fost de ELIBERAREA – dar și de GOL.
OK – mi-am ”eliberat” corpul și viața – dar acum – CE FAC CU GOLUL?

Și a apărut, desigur, ÎNDOIALA – prietena mea dintotdeauna.
OARE ESTE BINE CE FAC?

Acum ȘTIU că nu sunt nici unul dintre rolurile pe care le-am jucat și le joc încă, pe ”scena” socialului.

Și deja m-am detașat suficient de mult de aceste ”roluri” cât să pot RÂDE DE ELE – mai ales când devin ridicole (râd de fața mea de ”bietul de mine” din zilele proaste – sau de ”victima” care apare imediat, când cineva se poartă urât!).

ELIBERAREA de roluri este UN PROCES.

Ca și procesul de detoxifiere, necesită timp.
RESPONSABILITATEA, VOINȚA, INTUIȚIA și mai ales, VISUL sunt ”mușchi” ce trebuie antrenați (pentru că sunt tare atrofiați, la majoritatea!).

Ca voi toți, îmi văd toate repetitivitățile și sunt epuizată de previzibilitatea vieții, așa cum mi-am structurat-o în prezent, conform ”indicațiilor prețioase” primite de la părinți și îndrumătorii mei.

Sunt epuizată de toate aceste absurdități care constituie socialul – de la goana după bani și carieră, și până la artificialitatea relațiilor umane.
Dar nici nu știu ALT MODEL, ALT MOD DE A FI.

Încă nu a apărut ACCEPTAREA completă – care să fie pasul definitor în proces.
Nu am ”trezit” încă CREATORUL interior, care să mă îndrume către ALT MODEL.

Dar sunt ”pe drum”.

Vă mulțumesc că suntem cu toții împreună.