Mai avem 3 (4) zile până ne vom lua rămas bun de la anul calendaristic 2017.
Aproape că nu-mi vine să cred cât de repede a trecut acest an, deși dacă mă uit în urmă la câte am făcut și câte s-au întâmplat, realizez că a fost un an destul de plin, de aglomerat și cu multe evenimente.
Anul acesta a fost ca o masă uriașă de Crăciun, în care au fost prea multe pe farfurii, în care am gustat de toate, amestecate laolaltă și n-am avut timp deloc să diger, să procesez și să integrez (absorb) ceea ce s-a întâmplat.
Civilizația modernă ne împinge să consumăm MULT.
Și nu doar MULT, dar și RAPID, AMESTECAT și ”pe fugă”.
Civilizația care a inventat ”fast-food”-ul și mâncatul în mașină, a inventat și ”viața trăită alergând”.
Care nu prea este o viață mulțumitoare pentru corpul nostru fizic.
Întrucât îi consumă resursele energetice, dar mai ales, îi slăbește sistemul endocrin și simțurile – adică antena și receptorii externi.
Cu alte cuvinte, devenim pe la 40-50 de ani de viață niște organisme cu antenele blocate și receptorii prost funcționali: vedem prost, nu mai auzim bine, avem nas înfundat și simțul mirosului diminuat, analizatorul gustativ își pierde din acuratețe iar simțul atingerii este subutilizat și aproape uităm de el.
Când am realizat că acceptarea stilului de viață impus de civilizația modernă a determinat îmbătrânirea corpului în care mă aflu, am dorit să iau măsuri cât mai rapide de corectare și echilibrare.
Și am descoperit cât de greu este procesul și cum mă sabotez singură, în cursul lui.
Nu mi-a venit să cred când am conștientizat cum singură îmi fac rău, cu alegerile mele alimentare, relaționale și de petrecut timpul.
Am descoperit că există o stare interioară, care mă împinge compulsiv către direcții în care nu sunt sigură că doresc să merg.
Și această stare se cheamă INSATISFACȚIE (sau nemulțumire).
Am descoperit că de-a lungul vieții mele, senzația interioară de NEMULȚUMIRE a fost motorul principal al acțiunilor de toate felurile, în care m-am prins inconștient sau uneori, conștient.
Din copilăria mică, am fost NEMULȚUMITĂ de condițiile de acasă, în care am locuit și de modul în care am făcut școala (profesori, cărți, cursuri).
Mi-am promis mie însămi să caut alte variante de ”trăire” și alte variante de ”învățare”.
Așa încât, de foarte devreme am pornit CĂUTAREA ÎN EXTERIOR a unor ipotetice condiții mai bune și profesori mai buni.
Aveam mereu în fața ochilor minții VIITORUL în care VA FI MAI BINE: voi locui în condiții MAI BUNE, voi mânca hrană MAI BUNĂ, voi învăța cu profesori MAI BUNI, voi știi lucruri MAI INTERESANTE.
Totul era MAI BINE în VIITOR – adică…..cândva,
INSATISFACȚIA ȘI NEMULȚUMIREA au continuat să mă însoțească și în momentele în care atingeam unele dintre standardele programate.
Da, am terminat Facultatea de medicină și am devenit medic.
Și ce dacă?
Insatisfacția continua să mă împingă înainte, să caut, să aflu, să devin MAI MULT decât devenisem deja.
Da, am găsit locuința viselor mele și m-am mutat în ea.
Și ce dacă?
Parcă starea interioară nu era cea pe care o speram.
Da, am călătorit și am văzut lumea, am învățat și făcut zeci de cursuri, am întâlnit mulți profesori minunați.
La finalul fiecărei călătorii, fiecărui program, fiecărei îndemânări noi învățate, mă aștepta aceeași senzație, aceeași stare – de INSATISFACȚIE.
CEVA LIPSEA de fiecare dată.
La un moment dat am acceptat că întreaga mea CĂUTARE EXTERIOARĂ nu va reuși niciodată să potolească vibrația interioară, care tot spunea că NU ESTE DESTUL, NU ESTE SUFICIENT, NU ESTE CEEA CE AM NEVOIE.
Și la un moment dat, într-un moment mai dificil tip criză, m-am întrebat intensiv (să nu spun ”disperat”)?
CE ANUME AM NEVOIE pentru a face să dispară starea de INSATISFACȚIE?
Dacă înspre exterior nu mai are sens să caut, că orice aș găsi nu reușește să umple ”golul” nemulțumirii, atunci mi-am mutat căutarea spre interior.Am început căutarea de Sine.
CINE SUNT EU, CU ADEVĂRAT?
Și desigur că m-am ciocnit de blocaje, de obstacole emoționale, de energii negative adunate și colectate întreaga viață, de la ceilalți, dar și moștenite prin propriul ADN de la strămoși.
A urmat o altă călătorie intensivă, de câțiva ani buni, în care am explorat pas cu pas, întreaga zonă de umbre și întuneric din mine însămi, și în care am făcut o curățenie gradată a tot ce nu m-a mai definit ca fiind eu.
Anul 2017 a fost un an important în acest proces de călătorie interioară, pentru că a venit cu multe curățenii la nivel de linii ancestrale, relații cu strămoșii, cunoașterea rădăcinilor și apoi, detașarea de ele și de toate legăturile / legămintele sau blocajele energetice primite de la strămoși.
Am aflat anul acesta prin trăire directă de toate dramele și tragediile prin care au trecut părinții, bunicii, străbunicii și chiar strămoșii mei mai îndepărtați, despre care am putut afla din poveștile celor care mai trăiesc în prezent, din familia mea și familia partenerului meu.
Am aflat cum repetăm, inconștient, multe dintre ”piesele de teatru” familiare, ca și cum am reînscena niște scenarii scrise de alții – dar pe care le interpretăm în diferite circumstanțe – pentru că energiile blocate CER VINDECARE și cer ELIBERARE.
Conștientizarea REPETIȚIILOR și mai ales, conștientizare faptului că NIMIC din comportamentele în care mă blochez NU SUNT ALE MELE (ci le-am preluat inconștient de la strămoșii mei) au fost intens vindecătoare pentru energia ce sunt eu.
Întregul an 2017 a fost o perioadă intensă de renegociere cu TIMPUL, de împăcare cu trecutul și de oprirea eforturilor mele uriașe de a programa și de a mă agăța de viitor.
Întreaga mea viață am trăit în iluzia că pot să-mi așez destinul și să-mi programez viitorul.
Mulți dintre adulții din jur susțin această iluzie, care ne dizlocă zilnic din TRĂIREA ÎN PREZENT.
În loc să găsesc mulțumire și satisfacție în simplul fapt că TRĂIESC și că fiecare zi îmi aduce momente magice și întâlniri împlinitoare, umplu zilele cu planuri fanteziste despre viitor.
Și când acest viitor devine realitate, sunt atât de sătulă de retrăirea iar și iar a planurilor făcute, că reîncep să plănuiesc ALT viitor.
Nu am acceptat până recent faptul că întreaga CONDIȚIE UMANĂ, faptul că trăiesc în corp fizic, pe pământul tridimensional al planetei noastre, mă împinge continuu să caut împlinirea în viitor.
Am consumat continuu energie pe programare, planuri, control al circumstanțelor și am lăsat MINTEA (principala ”vinovată” de tot acest proces de fugă din prezent) să mă călăuzească pe drum.
Am crezut sincer că eu POT FACE CEVA SĂ-MI PRODUC mai multă bucurie, fericire și satisfacție în viață.
Am lăsat iluziile exterioare (și apoi, pe cele interioare) să mă îndepărteze de la dreptul natural al ființei umane care sunt: acela de A FI BUCURIE.
Cum să-mi aducă ceva din exterior altceva ce eu SUNT DEJA ȘI AM DEJA?
EU SUNT BUCURIE , sunt vitalitate și sunt VIAȚĂ.
Când am reușit să liniștesc mintea și SĂ ACCEPT că nu pot face absolut nimic decât SĂ MĂ RELAXEZ, să mă centrez în inima mea și să respir profund în fiecare moment- am început să intru în contact cu BUCURIA și VITALITATEA care sunt.
Am descoperit că stau pe comoara UMANITĂȚII MELE, uitând complet de ea.
Am realizat că viitorul nu s-a aflat niciodată în mâinile mele, ci a fost întotdeauna menținut și ghidat de forța colectivă din care eu sunt doar o fărâmă.
Richard Rudd, în cartea ”Cheia genelor” – spune că ”Adevăratul tău drum în viață este predeterminat și tot ce ai de făcut este să-l găsești și să-l urmezi”.
Nu am fost foarte mult timp de acord cu acest citat, pentru că EGO-ul (adică MINTEA mea) spunea că Eu (Ea) stăpânește destinul și poate să-l controleze.
Paradoxul aici este că MINTEA poate și NU poate să stăpânească nimic.
În același timp, energia care sunt eu cu adevărat, cea care NU este mintea mea, POATE și NU POATE să fie în fluxul de energie al lumii.
Când se află în fluxul de energie al lumii, se întâmplă ”magie”, lucrurile curg ușor, totul se întâmplă cu minim de consum de energie și piesele din jocul de puzzle își găsesc locul rapid.
Dacă privești ”jocul” în mod detașat, observi că Universul (sau Divinul) este cel care îl proiectează și tot ce poți face este să consimți să își joci rolul desemnat.
Când te împotrivești ”jocului” și lași mintea să controleze drumul, atunci încep greutățile și te pierzi în suferință, în neînțelegeri și multe nemulțumiri.
BUCURIA și trăirea relaxată reprezintă starea naturală din fiecare din noi ce există spontan când ne aflăm pe drum, când vitalitea naturală a corpului se exprimă în fiecare moment prezent și când SUNTEM FERICIȚI FĂRĂ NICIUN MOTIV.
Am descoperit anul acesta că starea de bucurie, pe care am căutat-o, ca individ este legată în mod intim de starea de bucurie a colectivității din care fac parte.
De aceea m-am angajat să lucrez în direcția împărtășirii propriului proces de vindecare și întregire și voi continua să o fac de acum înainte.
Am descoperit că pot trăi în starea de ”flux”, cu vitalitate, bucurie și bine, doar dacă și cei din jurul meu își pot exprima și trăi această stare.
Pentru că am nevoie să pot împărtăși procesul cu cât mai multă lume din jur.
Îmi place să văd fericirea și bucuria în ochii celor din jur – în ochii copiilor dar și ai adulților. Îmi place să văd femei cu ochii sclipind de bucurie și bărbați încântați de frumusețea vieții.
Îmi place să văd îngeri de copii ce imaginează curcubee, inorogi și o natură luxuriantă în care să putem să ne reîntoarcem, dar păstrând și telefoanele mobile, computerele și multele jucării interesante ale civilizației moderne.
Sărbătorile de iarnă îmi amintesc de starea naturală a oamenilor: bucuria împărtășirii și comuniunii, relaxarea și oprirea căutării exterioare sau interioare și doar acceptarea STĂRII DE A FI.
Și am descoperit principalul ”medicament” al stării de nemulțumire / insatisfacție – care continuă să existe în bagajul meu energetic (și al tuturor oamenilor de pe Pământ): SIMȚUL UMORULUI.
A fost singurul ”medicament” ce a reușit să mă ajute să trec de constatarea că nimic nu are importanță.
VIAȚA ESTE și atât.
Ce glumă uriașă!
Căutarea a fost necesară pentru a realiza că n-am nevoie de nicio căutare să ȘTIU că SUNT tot ceea ce am căutat.
Că după ce am ”mușcat” și înghițit o mulțime, din ”masa uriașă” ce mi-a fost pusă la dispoziție de Univers / și Mintea mea în ultimul an, 2017 – dar și în toți ceilalți ani care au dus până aici (și la mine deja a trecut o jumătate de secol!) – acum vine momentul DIGESTIEI și INTEGRĂRII.
Ce mai păstrez și ce dau la o parte?
Ce am nevoie și ce vreau să eliberez / să curăț?
Așadar, în zilele care urmează, de final de 2017, dar și la începutul lui 2018 – aleg să stau și să fiu.
Probabil că ”insatisfacția” interioară mă va mai împinge să mai ”fac”câteva ceva (cum a fost să scriu actualul articol, după ce mi-am făcut curățenie în birou și rafturile pline de cărți și hârtii).
Dar găsesc și perioade lungi de timp să mă relaxez, să meditez, să ascult muzică și să privesc ploaia de afară, atunci când nu pot face plimbări lungi în Natură, să admir soarele de iarnă sau plaja pustie.
Vă invit pe toți să reduceți ritmul vieții, cât vă permite programul pe care îl aveți (dar suntem cu toții recunoscători pentru week-end-ul ce-l avem înainte de trecerea calendaristică între ani).
Digerați și integrați lecțiile din 2017 și din ultimii ani pe care i-ai simțit mai provocatori.
Eliberați trăiri, eliberați energii și eliberați gânduri pe care nu le mai doriți continuate în următorul an.
Bucurați-vă de noua șansă pe care o avem, pentru vindecare și întregire.
Bucurați-vă de familia voastră, de comunitatea din care faceți parte și trăiți la maxim RECUNOȘTINȚA pentru propria viață.
Indiferent de ceea ce este și credeți că nu ar trebui să fie, să știți că Universul acesta miraculos este LOGIC și PERFECT.
Fiți RECUNOSCĂTORI pentru tot.
Vă transmit tuturor RECUNOȘTINȚA ADÂNCĂ ȘI PROFUNDĂ din inima mea trezită de vitalitatea realizării JOCULUI MAGIC în care mă aflu.
Vă iubesc și vă mulțumesc tuturor că suntem alături,
Un an 2018 absolut special: SIMPLU și FABULOS, în același timp vă doresc tuturor.
Îmbrățiri strânse,
Sorina
