Stând în liniște și în reculegere la Solstițiul de iarnă – am realizat că întregul an 2015 ”ne-am jucat” cu energiile ritualurilor.

V-am invitat să fiți alături de mine cu ocazia Anului Nou chinezesc (Yee-Sang) în februarie – dar și cu ocazia Anului nou persan (Nowruz), pe 21 martie – de Echinocțiul nostru de primăvară.

Am sărbătorit personal și anul nou thailandez, la 13 aprilie (Songkran, cu ”stropirea cu apă”) și apoi a urmat Solstițiul de vară, la 21 iunie – pe care l-am petrecut într-o livadă de fructe tropicale, alături de un grup imens de fructarieni, veniți la ”Festivalul durienilor”.

La Echinocțiul de toamnă, pe 23 septembrie (de ziua Daciei), am încheiat cel mai lung post cu sucuri din anul 2015 (un detox de 14 zile, făcut în izolare și cu odihnă și relaxare).

Iar acum, la Solstițiul de Iarnă – pe 22 decembrie – sunt între două proiecte importante ”Ficat sănătos și fețe zâmbitoare” și ”Aprindeți soarele interior” – ambele proiecte dedicate CONȘTIENTIZĂRII importanței zonei de mijloc a corpului nostru – adesea blocată datorită abuzurilor alimentare și emoționale.

Am constatat că pentru mine, personal, anul 2015 a fost un an de ”recalilbrare”.
Acest lucru a însemnat că fizic, emoțional și mental, am ”balansat” între extreme de trăire și experimentare.
Fie prea mult, fie prea puțin – am oscilat frecvent între poziții extreme.
Primii ani ai detoxifierii am reușit să rezist cu încordarea voinței.
Anul acesta, 2015, voința mea s-a declarat obosită de atâta forțaj și a tot ”cedat”.
Am dorit să reîncerc unele opțiuni alimentare, declarate ”neprielnice” pentru detoxifiere și corpul fizic.
Dar persistau ca și obsesie în mintea mea.
AMINTIRILE AU DEVENIT PUTERNICE și la un moment dat, obsesive.

Așa încât, am ales să încerc variantele alimentare cele mai ”sănătoase” – dar apropiate de vechile mele dorințe.
Am consumat foarte mult produse ”raw-vegane” – variantele ”raw” ale vechilor mâncăruri poftite de mintea mea (întrucât corpul SIGUR nu avea nevoie de ele): sarmale raw, salată tip ”boef” raw, spaghete raw, pizza raw, prăjituri raw – și multe alte ”bunătăți” raw.
După fiecare masă mi-a fost relativ rău, energia a scăzut vizibil și am suferit zile în șir crampe abdominale.
Aproape tot anul 2015 am fost plină de bube pe față, plină de mucus în zona nasului și am avut fel si fel de reacții intestinale și digestive.
Pentru că aproape săptămânal am consumat ceva ”gătit” raw-vegan.
Mâncarea raw are pentru corpul meu același efect ca și mâncarea gătită la foc.
Uneori, aș putea spune că avea chiar un efect MAI RĂU asupra ficatului, decât mâncarea gătită (dacă ar fi să mă iau după petele hepatice apărute și după durerile constante de fiere / ficat, după consumul diferitelor bunătăți gătite acasă sau cumpărate de la restaurantele ”raw”.
Am avut ocazia să încerc numeroase restaurante raw din țară și din lume – în anul 2015.
M-au dezamăgit majoritatea – am plecat nesatisfăcută, nemulțumită și cu suferință fizică, aproape DE FIECARE DATĂ.
Și ca într-o comedie cu Stan și Bran – am revenit iar și iar la restaurantele raw-vegane – după o anumită perioadă – să încerc să văd dacă este ”la fel”.
Și era ”la fel” DE FIECARE DATĂ.
NESATISFACȚIE. NEMULȚUMIRE. SUFERINȚĂ.

În țară am fost cea mai fericită – pentru că toate restaurantele ”raw” – NU MAI SUNT RAW – decât cu prăjiturile pline ochi de caju, nuci și alte semințe, care UCID la propriu ficatul.
Așa încât, mulțumită schimbării direcției mișcării ”raw” din România către alimentele ”vegane” – am reușit să fiu foarte cuminte cât am stat acasă.
În schimb, de câte ori am călătorit, am descoperit restaurante raw-vegane – fiind iar și iar dezamăgită (și ”torturată”) de efectele de ”după”.

Între aceste ”excese alimentare” – am făcut perioade prelungite de post cu sucuri sau post cu apă.
Anul acesta am avut peste 40 de zile de post (10 zile în primăvară, 14 zile în toamnă și perioade diferite de 1-2-3 zile – în restul anului).

Așadar – alimentar – am petrecut între ”extreme” – fie deloc mâncare – fie mâncare ”gătită” – în varianta ”raw”.

Emoțional – am trecut între aceleași extreme – fie stare de liniște, mulțumire și cunoașterea corectitudinii drumului – fie stare de agitație, furie, agresivitate, nemulțumire și îndoială.
Am curățat” multe stări emoționale profunde – legate de diferite aspecte ale vieții mele – și am făcut-o în mod ritualic, de multe ori.
Am profitat de ”Sânziene” (în iunie) și am profitat de noaptea Sf Andrei (în octombrie), realizând ritualuri puternice de echilibrare.
Dar am profitat și de alte perioade – de lună plină sau de diferite alte ”tranzite” astrale – pentru a-mi defini, clarifica și mai ales, curăța drumul.

Întregul an 2015 a fost un an ”ritualic” – un an de ”recalibrare” – și un an de regăsire al COPILULUI INTERIOR.
Pentru că atât ritualurile, cât și recalibrările – au fost JOCURI în drumul vindecării – pe care mă aflu de câțiva ani.

Mi-a făcut mare plăcere să mă joc
Mi-a făcut plăcere să împărtășesc bucuria jocurilor cu oameni frumoși și luminoși, care mă însoțesc pe drumul vindecării.
A fost și este un privilegiu să fac parte dintr-un grup de oameni cu minți deschise și inimi luminoase, care încearcă să se vindece – fără a pleca din circumstanțele ce i-au îmbolnăvit – ci doar SCHIMBÂNDU-SE EI ÎN INTERIOR.

Este exact ce mi-am propus și eu în continuare.
Să rămân în lume.
Mă voi izola temporar, pentru ”recalibrare” și renovare, când voi simți nevoia.
În rest, ”rămân pe baricade”.
Deși soluția cea mai simplă ar fi ieșirea din jocul lumii, provocarea cea mare este să rămâi în jocul lumii, dar să-ți definești propriul joc cu propriile reguli, diferite de cele ale lumii – dar fără să intri în conflict cu ele.

Este nevoie de multă claritate, mult exercițiu și mai ales de perseverență – pentru a obține vindecarea în aceste condiții.
DAR ESTE POSIBIL.
ȘI ESTE FOARTE PALPITANT.

Mulțumesc tuturor celor care au fost și sunt alături de mine pe acest drum. Le simt continuu energia de susținere, ca un flux energetic ce mă propulsează înainte, mereu înainte.

Am petrecut împreună un an 2015 special, de mari schimbări energetice.
Și le-am marcat cu fiecare ritual împlinit împreună.

Solstițiul de iarnă 2015 este ultimul ritual al anului 2015.

ritual1
Solstițiul magic, cu apă, foc și fructe – de la Ioana
ritual2
Solstițiu luminos și abundent – de la Iolanda

Vă transmit și eu LUMINĂ, IUBIRE, RECUNOȘTINȚĂ și ENERGIA VIEȚII.
Să ne îmbarcăm împreună pe ”banda de energie” a Universului – care începe să ruleze de la 25 decembrie , timp de 11 zile, până pe 6 ianuarie, și să construim UN VIS NOU.

Un VIS în care SĂ FOLOSIM ENERGIA – nu să ne ”luptăm” cu energia.
Un vis FĂRĂ ”MUNCĂ”. FĂRĂ ”SERVICU”. FĂRĂ ”TREBUIE”.
Un vis FĂRĂ încrâncenare, fără forțare, fără ”lucru”.
UN VIS DE CREATOR, care IMAGINEAZĂ și CREEAZĂ – iar energia face ca lucrurile să se așeze singure.
SĂ CREEĂM prin puterea voinței noastre interioare.

Să ne re-auzim cu bine, pe parcursul derulării ultimului proiect al Anului calendaristic 2015.
SOARE LUMINOS tuturor!