30 mai

Firele în care suntem înfășurați pentru a fi menținuți în prizonieratul pământesc sunt multe și subtile.
Abia desfășori un fir și-l desfaci cu multă migală, timp și energie, că imediat observi că există dedesubt un altul, mai strâns și mai încolăcit.

Modul în care ne este blocată libertatea este subtil și adesea învăluit în slogane și percepte morale.

Cum ar putea FAMILIA să fie o ”cușcă” în care suntem prizonieri?
Așa bine.

Să nu mă înțelegeți greșit.
Am familie și-mi iubesc familia.
Mi-am iubit și-mi iubesc părinții, deși evaluarea vieții mele în ultimii 10 ani mi-a arătat toate erorile și suferințele pe care le-am trăit datorită părinților mei.
Știu că ei au făcut ce au știut și au putut mai bine.
Dar pentru mine este nevoie să exprim toate stările și senzațiile pe care le simt, chiar dacă ele înseamnă uneori să fiu furioasă pe tatăl meu sau tristă și deprimată de comportamentul mamei mele.

SOCIALUL și DRESAJUL DE GRUP al ființelor umane este atât de subtil direcționat pe folosirea FAMILIEI CA ȘI ÎNCHISOARE, încât cei mai mulți oameni trec prin viață fără măcar să realizeze această realitate.

Membrii familiei sunt gardieni unii pentru ceilalți.
Ne ”păzim” unii pe alții, ne judecăm, criticăm și chiar torturăm unii pe alții, cu un sadism
subtil și cu atâta minuțiozitate, cum niciun inchizitor nu ar reuși.

Am observat zeci de familii în care membrii se chinuie unii pe alții la perfecțiune.
Telenovelele regizate cu actori nu se apropie de variațiile intricate ale mizeriei umane ce se degajează din relații familiale degenerate.

Familiile noastre devin ÎNCHISORILE COMUNISTE ale sufletelor noastre.
Sună ciudat, dar uitați-vă în jurul vostru.
Și dacă aveți curaj și ficat puternic, uitați-vă în viețile voastre!

Cel mai bine se observă acest lucru la cuplurile tinere (ce n-au apucat să piardă prea multă energie și încă observă contradicțiile și inadvertențelor sloganelor ”familiale”).

În perioada în care cei doi tineri erau doar prieteni și îndrăgostiți, relația dintre ei îi stimula și înflorea pe amândoi. Făceau multe activități împreună, petreceau timp de calitate în locuri ce le făceau ambilor plăcere și comunicau bucuroși și entuziasmați.
Aveau și perioade lungi când stăteau despărțiți, fiecare văzându-și de propriile interese și de alte părți ale vieții lor. Și apoi, perioade când erau împreună și se bucurau reciproc de compania celuilalt.

După căsătorie, cei doi tineri se mută împreună.
Încep să petreacă PREA MULT TIMP ÎMPREUNĂ, inclusiv în cadrul activităților pe care erau obișnuiți să le facă singuri: treburile casnice, bucătăria, curățenia casei, curățenia persoanei, pasiunile personale.
Dispare timpul de ”respirație”.
Și dispare INTIMITATEA.

Cei doi își observă reciproc partea de ”mizerie” și ”gunoi” (lenevia, aruncatul lucrurilor, râgâielile, vânturile, lăcomia, mâncatul noaptea pe stres sau uitatul la filme până târziu, nevoia de copilăreală și răsfăț etc etc).
Când erau singuri, toate aceste ”urâțenii” se întâmplau doar pentru sine, nu erau nevoiți să le împartă cu alții.
Într-un cuplu, se pun ”la comun” părțile de umbră și părțile de lumină ale persoanelor.

Când eram copii, părinții noștri ”înghițeau” toate aceste părți de umbră ale noastre, pentru că făcea parte din ”datoria lor de părinți”.

Ca și adulți, părțile noastre de umbră continuă să existe. Fără ele, nu suntem întregi și autentici. Părțile de umbră reprezintă ”terenul de antrenament” pentru puterile interioare și fac parte din ”dotarea” obligatorie pentru evoluție.
Dar ce vină au partenerii noștri să fie expuși zilnic la aceste umbrele (neprelucrate, neînțelese de noi înșine, neintegrate și nefuncționale)?
Partea de ”copil rănit” din fiecare, ce necesită lucru și dedicație va imprima energia sa specifică relației de cuplu.

Doi copii răniți încep și se rănesc reciproc, pentru că niciunul nu înțelege ce se întâmplă și nu știe cum să facă bine, fără să-și facă rău.
”Copii răniți” au nevoie de un adult pentru ghidaje.
”Copii răniți” au nevoie să înțeleagă INTIMITATEA și respectul pentru singurătatea celuilalt.

Locuitul împreună, mai ales în apartamentele minuscule de bloc, face imposibilă INTIMITATEA.
Niciunul dintre cei aflați în relații ”familiale” / de cuplu – ce presupun locuirea împreună – nu mai are ”drept la intimitate”. Nici măcar la baie.
Dacă nu se discută clar și nu se delimitează NEVOILE fiecărei persoane, cei aflați în relații de cuplu / de familie se trezesc că dau la o parte o mulțime de părți din ei înșiși, pentru a nu face rău sau a nu răni pe celălalt (ceilalți) din familie.

Tinerele cupluri nu sunt învățate să negocieze prezența / existența părților de întuneric și nevoia de INTIMITATE.
Și pentru că sunt nevoiți să sacrifice aceste părți (fără comentarii) apar frustrări, nemulțumiri și stări de iritare.

Cum se transformă dragostea în ură?
PRIN LOCUITUL ÎMPREUNĂ.

Dacă doriți să despărțiți doi oameni (că sunt într-o relație de cuplu sau nu) puneți-i să locuiască împreună.
Vă garantez că după minim 3 luni (sau mai devreme) începe războiul.

Pentru că părinții noștri, FAMILIA de origine, NU NE ÎNVAȚĂ NIMIC despre GRANIȚE / RESPECTAREA INDIVIDUALITĂȚII / ÎNȚELEGEREA UMBRELOR și folosirea greutăților ca teren de antrenament pentru ÎMPUTERNICIRE.
Și mai ales, nu ne învață despre ”vindecarea” copilului rănit interior.
Părinții noștri NU S-AU VINDECAT, la fel cum părinții lor nu s-au vindecat și la fel cum generații întregi au menținut ”copilul rănit” în stare de victimă perpetuă.

Părinții noștri nu ne educă, îngrijesc sau cresc.
PĂRINȚII NOȘTRI NE DRESEAZA.
Părinții noștri se supun presiunii sociale și transformă micile sălbăticiuni care suntem, în copilărie, în roboței ascultători, obedienți și conformiști.
În numele iubirii, suntem transformați în ceea ce nu suntem; devenim ROLURI și MĂȘTI.
Ne pierdem pe noi înșine, în închisoarea familiei, din primii ani de viață.

Pentru ziua de astăzi, câteva ”teme” de lucru în RITUALUL ELIBERĂRII:

1) ce amintire despre mama / tata aveți din copilăria mică, legate de o stare emoțională intensă (vinovăție, rușine, tristețe, mâhnire, furie, iritare etc)
2) ce v-ați promis în copilărie că veți face / nu veți face niciodată? Retrăiți cu forța adultului care ați devenit PROMISIUNEA din copilărie.
Mai este VALIDĂ? Mai are sens în contextul vieții actuale?
3) Ce vă deranjează, în prezent, cel mai mult, la comportamentul vostru zilnic? Ce anume din ”rutinele” zilnice simțiți că vă face cel mai rău – vă ia cea mai multă energie? Are vreo legătură cu emoții / trăiri din copilărie?

La finalul zilei de astăzi – OBSERVATORUL care sunteți are nevoie de un RITUAL DE ÎMPUTERNICIRE.
Și de o DECLARAȚIE DE INTENȚIE și delimitare a granițelor.

Ceva de genul:

CA SĂ POT TRĂI ȘI SĂ FIU EU ÎNSĂMI ÎN FAMILIA MEA, ÎMI DEFINESC CINE SUNT (ȘI CINE NU SUNT).

CU BLÂNDEȚE, CU TOLERANȚĂ ȘI CU ECHILIBRU, PERMIT TUTUROR PĂRȚILOR DIN MINE SĂ EXISTE ȘI SĂ SE EXPRIME.

GĂSESC LOC, TIMP ȘI ENERGIE PENTRU EXPLORAREA DE SINE.

CURĂȚ TOT CE NU SUNT ȘI REALIZEZ ÎNTREAGA PROGRAMARE LA CARE AM FOST SUPUS.
ALEG SĂ SCHIMB TOT CE NU ÎMI FACE BINE ȘI SĂ RESCRIU SCENARIUL PENTRU VIAȚA MEA, ÎN FIECARE MOMENT.

La încheierea zilei (și materialului):
Familia poate să fie locul în care să ne simțim protejați, acceptați, îngrijiți și mai ales, incluși.
Familia este destinată să fie locul de împuternicire și nu închisoarea libertății noastre.
Putem să fim foarte liberi în relația pe care o avem cu familia noastră: putem să venim, să plecăm, suntem iubiți și acceptați și dacă dorim să stăm singuri și să ne plimbăm singuri, și dacă vrem să împărtășim timpul și energia cu ceilalți.
Avem loc să dăruim și să primim, avem loc să greșim și să tot ne străduim, avem loc să explorăm, să ne răzgândim, să mergem și înainte și înapoi.
Familia poate fi podul Curcubeu spre libertate.

METAMORFOZA ALCHIMICĂ a închisorii / cuștii familiei în podul Curcubeu spre libertate se întâmplă ÎN MINTEA NOASTRĂ / în energia pe care o transmitem către lume.

MAGIA care ne stă tuturor la dispoziție se cheamă ALCHIMIE ENERGETICĂ.
Și are drept ingrediente: DECIZIA, ATENȚIA și INTENȚIA.

Felicitări pentru o altă zi eficientă, în care ați conștientizat și eliberat alte fire de închisoare.
Să ne vedem cu bine, mâine, la ultima zi a RITUALULUI DE ELIBERARE!

Vă cuprind în inima mea,
Zyanna Orinda Sorina