
A doua zi a Ritualului ”eliberării” (ce coincide cu Vibrația Rusaliilor, în România – ce sincronicitate!) o dedicăm eliberării (mentale) de CUȘCA SOCIALULUI.
Nevoia de ”a aparține”, de ”a fi într-un grup”, a fi o parte din ceva – este o nevoie vitală pentru orice ființă umană.
Este o nevoie atât de puternică, încât de multe ori ne sacrificăm pe noi înșine, autenticitatea și inocența, pentru a fi acceptați și ”a aparține”.
Asta am făcut la școală, când am renunțat la o parte din noi înșine să fim acceptați în diferitele grupuri în care ne-am trezit repartizați (că doar niciun dintre noi nu a ales grupul în care urma să fie!).
Asta facem în familia noastră, zi după zi – renunțăm la părți importante din noi – ca să rămânem un membru al familiei (restrânse sau lărgite).
Asta facem la serviciu, în fiecare zi.
Și asta facem oriunde ne ducem.
Renunțăm la noi înșine, la părți semnificative din noi înșine, pentru ”social”.
În fiecare zi, reclame și marketing meșteșugite ne spun cine suntem, cu ce să ne îmbrăcăm, ce produse să folosim, ce alimente să mâncăm, la ce spitale să mergem, ce spectacole să vedem, ce muzică să ascultăm și așa mai departe.
Suntem ca niște oi, într-o turmă imensă, mânată ici-colo de păpușarii din spatele banilor și luminilor rampei.
Putem să realizăm prizonieratul socialului când călătorim în metrou sau autobuz:
Când stăm înghesuiți, la orele de vârf, invadând spațiul personal al unor oameni străini, care la rândul lor, ne invadează spațiul nostru personal.
Când stăm cu ochii fixați în telefoanele mobile, să nu mai vedem oboseala și plictiseala de pe chipurile celor din jurul nostru – în care ne oglindim, de fapt, propria noastră lehamite.
Când umblăm amețiți printr-un mall uriaș, intersectându-ne cu zeci și sute de oameni, bombardați de mii de stimuli: lumini, sunete, mirosuri, atingeri, senzații, emoții etc
Putem să realizăm prizonieratul social când ne trezim dimineața și realizăm că ziua este deja ”programată” și împărțită în mersul la servici, vizitele la familie, obligațiile personale, cumpărături și mâncare.
Nu mai este loc de spontaneitate.
Nu mai este spațiu pentru imaginație și creativitate.
Noutate?
Care noutate? Trebuie să ne ”câștigăm” existența, doar asta ni s-a spus de când am început să înțelegem cum este cu Jocul Banilor.
Nimeni n-a pomenit că putem să NE CREĂM EXISTENȚA.
Nimeni nu ne-a oferit măcar o mică alternativă la ”cușca de hamster” a obedienței față de social și de sisteme.
IEȘIREA DIN SISTEME?
Trăirea fără bani?
Trăirea fără mâncare?
Găsirea altor soluții de locuit și de activitate?
EREZII – UTOPII – idei care stârnesc frică și împotrivire.
Socialul ne ține creierele și mințile în menghine de ”așa trebuie” și ”așa nu trebuie” repetate de ani de zile, până au creat șanțuri adânci în conștientizarea noastră.
Știm atât de bine CE TREBUIE și CE NU TREBUIE, că atunci când încercăm, măcar cu titlu de exercițiu, să facem lucrurile diferit decât ”normalul”, declanșăm o alarmă în corpul fizic și aprindem toate becurile interioare de ”vinovăție” și ”rușine”.
Pentru mine, simbolul prizonieratului social sunt cozile imense.
În perioada comunistă, stăteam la cozi la alimentele care ne-au îmbolnăvit și distrus corpurile fizice: lactate, ouă, carne.
Am fost păcăliți să credem că avem nevoie, pentru binele corpului nostru, de acele alimente care ne-au otrăvit și distrus corpurile.
Și am stat la cozi uriașe, pentru a le procura.
În prezent, am descoperit cozi la fel de mari și greu îndurătoare la aeroport, la controalele actelor și bagajelor.
În călătorie, prizonieratul social este mai evident ca oriunde. Ne supunem de bunăvoie celor mai umilitoare manevre de control corporal și al bunurilor personale și ne lăsăm radiați și abuzați de personalul de pază al aeroporturilor.
Suntem efectiv ca o turmă neputincioasă, care acceptă orice, pentru a putea folosi un serviciu important: călătoria cu avionul.
La fel, cozi umilitoare și jenante am descoperit la spectacole cu artiști celebri, doriți de toată lumea. Organizatorii concertelor au grijă ca mulți dintre spectatori să fie bine umiliți și ”puși la punct” înainte de începerea spectacolelor.
Este incredibil ce tip de tratamente tolerează oamenii, pentru a participa la un spectacol sau la un concert.
La marile obiective turistice, cozile și înghesuiala sunt deja ”normalul”.
La restaurante celebre sau în localuri faimoase se așteaptă la coadă minute sau chiar ore.
În parcurile tematice, gen Disneyland, ”coada” este normalul petrecerii timpului la diferitele atracții: cozile ”americane”, șerpuite și marcate prin corzi, ne indică labirintul confuziei sociale.
Am obosit să fiu o oaie într-o turmă păstorită de oportuniști.
Am obosit să mă las în voia curentelor sociale, să fac ceea ce spun toți că ”fac oamenii” și să-mi petrec timpul liber alergând după himere.
Cele mai mari dezamăgiri ale ultimului an au fost legate de concedii, vacanțe, concerte și spectacole, cumpărături și masa la restaurante.
”Petrecerea timpului liber” în toate modurile ”distractiv-omenești” (presiv-sociale) cu putință a fost o pierdere uriașă de energie.
M-am simțit rău și slăbită după toate concertele / spectacolele la care am participat (n-au fost multe, dar bubuiturile bașilor le mai simt și acum în rinichi și plexul solar)
M-am simțit rău și slăbită după concedii și drumuri cu avionul. Mă epuizează mirosurile din aeroporturi, avioane sau autocare, mă doare spatele de statul prelungit în fotolii și scaune incomode. M-am săturat de aerul condiționat, care-mi îngheață nasul și degetele mâinilor, de luminile intense, care mă orbesc și mă amețesc și de forfoteala furnicarului uman din gări, din aeroporturi și de prin marile orașe.
M-am săturat să umblu prin magazine să mă uit după lucruri. Am constatat că lumea prezentă este un uriaș bazar de obiecte de care nimeni n-are nevoie și ce ne sunt vârâte pe gât (și scoase pe ochi) ca fiind ”bune să le avem”.
Iar mesele la cele mai multe dintre restaurantele raw-vegane și vegane/vegetariene la care am fost mi-au declanșat crize de acidoză importante: de două ori m-am trezit cu eliminări de acidoză acută la 1-2 ore după masă (usturimi la urinare, scaune moi) de aproape că am stricat programul întregului grup alături de care am călătorit.
Dezamăgire după dezamăgire.
Stare de slăbiciune mult agravată după un an de căutări ale unei noi normalități.
Nimic din vechiul sistem nu-mi poate oferi nici măcar ”spoiala” unei normalități.
Pentru că structurile Vechii Energii, a Dualității, sunt structuri care intenționează să mă țină în stare de slăbiciune, de frică, de confuzie, de îndoială și de dependență.
Intenția tuturor ofertelor sociale NU este să-mi producă mie stare de bine sau bucurie.
Ci să-mi mențină slăbiciunea, dependența și fruntea jos.
Să rămân oaia din turmă, ușor de dus când ici, când colo, de către păstori oportuniști.
Intenționez ca de astăzi să COMAND eliberarea de prizonieratul mental al socialului.
Fir cu fir, intenționez să desprind coconul pe care ”regulile” și ”normele” sociale l-au înfășurat în jurul energiei mele.
Putem împreună să recapitulăm următoarele:
– când v-ați simțit ultima oară umilit și nedreptățit, într-o situație socială (la o întâlnire, un spectacol, o aniversare, o petrecere, un concert)?
– cum ați reacționat, ce emoții ați simțit și ce urmări în planul fizic au existat? (dacă vă mai amintiți)
– cu ce călătoriți mai frecvent? (mașină, autocar, tren, avion)
– ce reglementări vă deranjează, în folosirea mijloacelor de transport?
– cât de importantă este libertatea de călătorie și cât simțiți că o aveți?
– când a fost ultima oară când ați făcut compromisuri personale importante să fiți acceptat într-un grup sau într-o anumită societate?
Ați pierdut energie în toate circumstanțele de mai sus?
Ce urmări asupra corpului fizic simțiti că au avut toate acestea?
Să spunem GATA! PRIZONIERATULUI SOCIAL.
SĂ ȘTERGEM PRAFUL DE PE TABLA MAGICĂ în care am scris: acceptare socială
SĂ ȘTERGEM, parte cu parte, tot ce ne-a fost impus peste INOCENȚA sufletului.
Să dăm la o parte limitările pe care le-am acceptat, de dragul unor presupuse avantaje sociale.
Să trăim noi înșine autentic, în fiecare secundă, fiind fericiți și bucuroși că suntem în viață și suntem sănătoși.
Avem nevoie de atât de puțin pentru a lumina de fericire!
Avem nevoie de atât de puțin…..
ȘI este important să descoperim, fiecare dintre noi, prin propriile experiențe, adevărul SIMPLITĂȚII.
Pe mâine, dragi Suflete luminoase, cu o continuare a revelațiilor Rusaliilor cu privire la ELIBERAREA din închisoare,
Vă îmbrățișez și vă doresc o perioadă interesantă, în continuare,
Zyanna Orinda Sorina




