Ziua 4 – joi, 26 aprilie 2018

OF, BIETUL DE MINE, CHIAR SUNT UN FAZAN! (jeluirea)

Am încercat mult să ne zbatem și să refuzăm eticheta pusă.

Dar ne-am trezit iar și iar tot victime ale stării de fapt.

SUNTEM FAZANI

Pare că Întregul Univers conspiră la agravările noastre.

Încă de pe 22 aprilie, adică de duminica trecută, o altă planetă a început să influențeze puternic energia acestei săptămâni.

Planeta Pluto a intrat retrograd și va rămâne așa până la finalul lunii septembrie.

Când Pluto intră retrograd, influența sa este lentă și treptată, dar puternică și profundă. Pluto este cel care influențează ÎNTUNERICUL din noi.

Este stăpânul subconștientului, a lumii ”de dedesubt”

Adică ne așteaptă, de acum înainte, 5 luni intensive, în care  vor deveni vizibile toate FRICILE, LIMITĂRILE ȘI BLOCAJELE EMOȚIONALE.

Toate UMBRELE noastre ies la suprafață și clar etalate.

Este foarte importantă să fim conștienți de ÎNTUNERICUL și UMBRELE noastre, pentru că doar cunoașterea lor și folosirea puterii lor susține LUMINA care suntem.

Iar Chiron, vindecătorul rănit, ne forțează să rezolvăm toate  problemele aduse la suprafață de Pluto retrograd, dar și de multe alte tranzite astrale, concomitente – despre care vom discutat zi de zi.

Este o atât de mare aglomerație astrală în această săptămână, încât nu va rămâne fir de emoție nestârnită și ne-resimțită.

În special, în această zi de JOI se atinge vârful energiei FOCULUI.

Așa încât – va invit să exersăm cu toții DETAȘAREA ce se obține când stăm în ochiul ciclonului.

Adică – LINIȘTE ÎN INTERIOR, în INIMA NOASTRĂ (și respirăm adânc, fiind conștienți de puterea respirației de a ne centra). Chiar dacă în exteriorul nostru este FURTUNĂ – HAOS – EMOȚII NECONTROLATE.

Exercițiile zilie

1) Motivele de recunoștință, scrise în caietul nostru colorat – în care să punem zi de zi CULORI, forme și diferite alte decorațiuni, după cum ne vine inspirația (este terapeutic să eliberezi energiile interioare sub formă de culoare, incercați!)

2) Completarea tabelului nostru:

DARURILE FAZANULUI PROBLEMELE FAZANULUI
1 CULORILE CAMUFLAJUL
2 ATRACTIVITATEA RESPINGEREA
3 SAVURAREA VIEȚII FRICA DE AGRESORI
4 PRECAUȚIA PRIPEALA, NESĂBUINȚA

 

Una dintre cele mai importante lecții ale FAZANULUI este legată de MOMENTUL POTRIVIT!

Fazanii sunt renumiți pentru faptul că, în apropierea pericolului, în loc să stea nemișcați și camuflați la pământ, așteptând să treacă pericolul, zboară pripit și agitat și devin victime sigure pentru vânători.

Asta facem majoritatea dintre noi.

La apropierea ”pericolelor”, ne pripim, devenim agitați, frica ne blochează rinichii și suprarenalele și luăm cele mai nesăbuite și nepotrivite decizii.

Personal, m-am trezit într-o plină gaură financiară, după ce m-am comportat ca un adolescent nesăbuit cu telefonul mobil, abuzând de resursele disponibile și folosindu-l necorespunzător. Necunoașterea nu m-a ”scutit” de plata datoriei și am învățat (foarte scump) cât de consumatoare este navigarea pe Internet!

Întreaga săptămână veți descoperi ”notele de plată” ale nesăbuințelor / pripelilor și deciziilor proaste luate la toate nivelele vieții (alimentar, în corpul fizic, în relații, în viața profesională etc).

SE VĂD BINE TOATE PROSTIILE.

SE SIMT BINE TOATE FRICILE ȘI LIMITĂRILE.

Întreaga săptămână ne facem vizibile PROBLEMELE pentru a înțelege mai bine cu ce ne confruntăm și ce avem de transformat.

3) RESPIRAȚI

Astăzi este o zi foarte importantă, în care să vă amintiți RESPIRAȚIA.

Dacă aveți ocazia să petreceți timp în aer liber – faceți-o!

Nu consumați lactate – blocheaza nasul și respirația, creează mucus și veți deveni ”clienți” ai virozei care umblă prin România.

Consumați sucuri, fresh-uri (de orice fel, măr cu morcov, portocale, limonadă) sau orice fructe proaspete disponibile reușiți să găsiți.

Mâncați salate de crudități și stați pe cea mai simplă și ușoară dietă pe care o simțiți bună pentru corp (exemplu: un grătar cu salată verde – sau o omletă cu spanac, etc)

Și RESPIRAȚI adânc, inspirați și expirați – de câte ori reușiți să vă amintiți în cursul zilei.

4) NU RĂSPUNDEȚI LA PROVOCĂRI.

Folosiți IGNORE pentru cele mai multe provocări – indiferent de la cine vin (copii, partener, colegi, famile, prieteni, autorități).

NU RĂSPUNDEȚI EMOȚIONAL LA PROVOCĂRI.

Verbal, puteți spune ORICE.

Important este CE SIMȚIȚI.

Rămâneți în starea de LINIȘTE, de centrare.

Da, SUNT UN FAZAN – dar încerc (cât pot) astăzi să NU MĂ COMPORT CA UN FAZAN, ci să permit părții mele umane să preia conducerea.

Nu reacționez instinctiv, pripit și agresiv (sau fug) CI STAU ÎN LINIȘTEA MEA INTERIOARĂ.
ȘTIIND CĂ CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN JUR ESTE TRECĂTOR.

DOAR UN VAL TSUNAMI care vine și pleacă.

5) La finalul zilei, reamintiți-vă tema de astăzi:

OFF, BIETUL DE MINE, TOTUȘI SUNT UN FAZAN.

Am ales, în necunoașterea, ignoranță și ceață mentală, să fiu victima sistemelor și să mă prind în jocurile dictate de cei din jur. N-am știu mai bine de atât.

Observ câtă suferință mi-a adus și îmi aduce această decizie interioară.

SUNT TOTUȘI UN FAZAN.

Întrebarea zilei:

Fazanul este o pasăre solitară, sau de grup?