Mă bucur să mă aflu iar alături de voi, după ce ne-am protejat și ”aranjat” pentru următoarea perioadă de timp.

Indiferent cum va fi vremea, câte ”hachițe” de viscol, zăpadă, vânturi sau furtuni vor mai bântui pe meleagurile noastre – noi suntem deja echipați cu tot ce avem nevoie să rezistăm, să ne continuăm călătoria vindecării și….de ce nu? chiar să ne jucăm.

Am văzut copii bucurându-se de troienele și mormanele de zăpadă, care au persistat pe străzi și în curțile caselor.

M-am bucurat să văd la cabinet copii venind cu găletușă și lopățele și jucându-se în zăpada din curte, la fel ca pe nisipul plajei

Pentru copii, orice fel de vreme, chiar și o cădere uriașă de zăpadă și de apă, devine, la un moment dat, un prilej de joacă și distracție.

Așa încât, m-am gândit să vă propun câteva jocuri interesante cu care să ne amuzăm împreună, în această perioadă interesantă ce ne aduce LUNA NOUĂ în Vărsător (pe 28 ianuarie, sâmbătă) și odată cu ea și Anul Nou Chinezesc, care va însemna schimbarea energiilor lumii spre Anul Cocoșului de Foc.

Întrucât Luna Nouă este o perioadă specială de ”începuturi” – iar Anul Nou Chinezesc simbolizează și acesta ”începuturile”, ne aflăm într-o altă circumstanță în care putem să debutăm cu succes un nou proiect în viețile noastre.

Dacă v-ați străduit după Sărbătorile de iarnă să faceți schimbări importante în stilul de viață sau alimentație, în cariera sau relațiile voastre, în finanțele sau garderoba voastră și ați constatat că v-ați luptat cu morile de vânt – atunci ați simțit foarte bine energia lunii ianuarie de până acum: o energie emoțională, haotică, confuză, amestecată, cu multe agățări de trecut, cu regrete și indecizii și mai ales, cu un consum de energie imens!

Fiecare zi din ianuarie, de până acum, a fost ca și cum am fi pășit înainte cu ghiulele ca de pușcăriaș legate de picioare.

Ne-au tras înapoi toate greșelile trecutului (pe care ni le-am reamintit masochist, iar și iar), toate regretele neîmplinirilor, toate erorile strămoșilor, moștenite sau preluate (cu voie sau fără voie), toate repetițiile ”în cerc” ale acelorași comportamente și mai ales, stările intense de lipsă de încredere în propriile puteri, de lipsă de stimă de sine și de lipsă de iubire de sine.

Acest haos emoțional (indus de energia stelelor și planetelor din jurul Pământului) s-a suprapus peste frigul neobișnuit și furtunile venite odată cu luna plină din mijlocul lui ianuarie și peste acidoza digestivă și limfatică indusă de mâncarea ”bună” de Sărbători.

Așa încât, singurul lucru de care mă mir în prezent este cum rezistă cei care sunt încă sănătoși, în picioare și zâmbitori?

Corpul omenesc este incredibil de puternic.

Iar Spiritul care îl locuiește este și mai rezistent.

Vestea cea bună este că energiile se schimbă, simțitor.

Și odată cu luna nouă de sâmbătă și Anul Nou Chinezesc, efectiv lucrurile vor începe să se miște înainte cu o viteză mult mai mare. Și cu o vibrație diferită.

Veți simți ca și cum anul 2017 realmente abia acum începe.

Ca și cum, până în acest moment, am trăit doar o prelungire tip ”coadă” a lui 2016 (cu multe ”datorii” rămase neplătite și multe treburi rămase neterminate).

Acum, zilele acestea, vom avea o șansă reală să intenționăm un nou început pentru o dietă de detoxifiere, pentru o schimbare de stil de viață, pentru o modificare de carieră sau de relație – pentru că energia întregului Univers ne va sprijini, realmente, în orice vom intenționa.

Îmi plac mult jocurile creative, care să presupună implicarea cât mai multor membrii ai familiei.

De acea, vroiam să vă propun o combinație de jocuri pentru zilele care urmează, începând cu cea de vineri, 27 ianuarie – prin intermediul cărora să ne acordăm în fluxul energiilor ce urmează să circule prin lume.

5 zile magice, cu jocuri de culori și energii

Vineri, 27 ianuarie – este ultima zi a anului chinezesc al Maimuței de Foc. Pentru că este o zi ”de final”, pentru că va fi în Vineri, ziua Sfintei Vineri fiind o zi importantă de postire și de ”eliberare” de toxine și reziduuri (și una dintre cele mai benefice zile de exorcizări, în biserica ortodoxă) – vă propun să facem împreună un ”ritual de eliberare”  care să simbolizeze îndepărtarea vechiului și a inutilului din viețile noastre.

Ne-am tot gândit îndelungat ce obiecte din gospodăria noastră ar putea simboliza tendința noastră de ”agonisire”, de depozitare, de acumulare dincolo de abilitățile noastre de gestionare (pe care am observat-o în toate domeniile – de la obiecte, la cărți, de la haine la mâncare, de la informații la relații, de la cursuri la programe de formare și așa mai departe).

Și uitându-ne la ce s-a acumulat ”în exces” am descoperit că în cămară avem un depozit ”frumușel” de sticle și borcane goale (de dimensiunea unui mic magazin). Și atunci, ne-am propus ca în acest ritual de ”eliberare” – să luăm saci de plastic, să-i umplem cu sticle și borcane goale și să-i ducem la tomberoanele de reciclare din oraș.

Vă propun să facem o eliberare a caselor noastre de ambalajele inutile pe care le depozităm prin cămări, pe balcoane, prin dulapuri și pe oriunde.

Sortați-le pe categorii, puneți-le în saci de plastic și duceți-le la tomberoane de reciclare.

Și faceți gesturile ritualice – cu fiecare borcan sau sticlă pe care le aruncați, să vă eliberați și de un gând, de o emoție, de o convingere falsă, de ceva ce doriți să nu mai purtați cu dv de acum înainte.

Puteți să vă spuneți în timp ce puneți borcanele în saci (în casă): pun aici frica, și neîncrederea, și indecizia, și lipsa de curaj, și nehotărârea, și iritarea, și amânarea, și lenevia, fixitatea mentală, nevoia de a avea doar eu dreptate, invidia, gelozia, melancolia, supărarea pe mine, furia etc etc (tot ce vă vine în minte, legat de ce nu mai doriți).

Și după aceea, când puneți borcanele la gunoi, repetați cu fiecare borcan, fiecare sticlă – mă eliberez de frică, neîncredere, indecizie, lipsa de curaj, nehotărâre, iritare etc etc.

După ce vă întoarceți acasă – faceți o baie fierbinte cu săruri și cu câteva lumânări parfumate, de culoare albă și spălați toată energia pe care ați ”răscolit-o” în cadrul ritualului de ”curațare”. Mulțumiți apei pentru curățare și focului pentru tonifiere.

Iar ca și alimentație, încercați să consumați ceva de culoare ALBĂ (orez, cartofi, ceapă, usturoi, praz, ridiche albă, varză albă, sparanghel, rădăcini de pătrunjel, păstârnac, țelină, gulie, hrean, fenicul, semințe de susan și pastă tahini, semințe de in, de dovleac, de pin sau de migdale, lapte de migdale, lapte de orez, lapte de cocos și  nucă de cocos, precum și multe altele)  –

Mâncați cât mai simplu și puțin gătit (de exemplu, orez cu legume – cu ceapă, dovlecel și condimente) sau paste din orez (spaghete) cu ”sos alb” (sos de caju, pentru vegani), sparanghel cu sos alb; praz la cuptor, cu cartofi, ceapă și fenicul; supă cremă de cartofi, gulie, ceapă și usturoi; quinoa cu fenicul, ceapă și usturoi (vezi multe rețete pe www.centrulnatura.ro – cartea ”Rețete în dieta de detoxifiere”), sau pentru cei care consumă încă proteine animale – carne albă (pasăre, pește, caracatiță, calamar, scoici) alături de o salată de ridiche albă, sau o salată de varză albă, sau o salată de țelină cu măr și fenicul, sau pătrunjel.

Există multe variante alimentare ”de culoare” albă, în special legume, cereale și alimente animale (pește, fructe de mare, carne, ou).

Evitați lactatele, făina albă de grâu, zahărul alb și sarea albă.

Orice alimente de culoare albă, în afară de aceste ”otrăvuri” albe.

Mancați ușor, mâncați simplu și mâncați devreme (nu mai târziu de ora 19.00).

La această masă de seară ”albă” și simplă, vă invit să vă amintiți de proprii strămoși, de părinți, bunici, străbunici sau alți strămoși, să le mulțumiți pentru toate energiile și lecțiile transmise și să le fiți recunoscători că sunteți în viață. Corpul fizic prin care vă exprimați și manifestați este creat prin combinația tuturor strămoșilor și LUMINA care îl locuiește și sunteți voi înșivă este Divinul ce a acceptat să locuiască într-un tipar material.

Cu ajutorul energiei de culoare ALBĂ a mâncării și lumânărilor, rememorați-vă începuturile și onorați-le. Și mulțumiți trecutului, în care are rădăcina prezentul vostru actual.

Sâmbătă, pe 28 ianuarie, cu ocazia Anului Nou Chinezesc – vă propun să facem un YeeSang (felul de mâncare specific chinezesc realizat cu această ocazie – ca simbol al prosperității) mai deosebit.

Yee sang-ul ”tradițional”, cu care ”ne-am jucat” anii trecuți, are mai multe culori.

Pentru că ziua de Sâmbătă are drept culoare ”definitorie” culoarea Mov – violet – v-aș propune să ne jucăm, pur și simplu cu aceste culori.

Să facem un Yee Sang MOV-VIOLET cu alimente de culoare mov / violet (preponderent cu aceste alimente).

Dacă sunteți destul de curajoși, consumați DOAR alimente mov / violet la 1-2 sau toate mesele zilei – jucându-vă pur și simplu, cu aromele și observând reacțiile.

Voi fi alături de voi – cu un pahar de suc de struguri – de culoare mov-violet!

Dacă vă întrebați ce alimente aveți la dispoziție pe culoarea mov-violet, v-am pregătit câteva ”mostre” pentru inspirație:

 

Strugurii negri tip ”Moldova” sunt excelenți (uneori) în această perioadă. Căutați variante dulci (gustați înainte de a cumpăra) și folosiți în ziua de ”mov-violet”. Puteți mânca întreaga zi doar struguri negri, fără nicio problemă!

Puteți chiar să vă ”gătiți” un smoothie din banane și fructe de pădure (afine sau mure), care sigur va căpăta o culoare mov excelentă.

Sau dacă preferați că mâncați gătit, folosiți cartofii mov (care se găsesc pe piață, la supermarket-uri) și/sau morcovii mov, pe care să-i faceți la cuptor (cartofii) / la aburi (morcovii) și să-i serviți cu o salată de varză mov, bine frământată cu lămâie și ceva chimen, pentru gust.

Sau puteți face o salată de vinete (că vinetele tot categoria ”mov” sunt, la exterior) pe care să o serviți pe bucățele de morcovi sau alături de cartofi făcuți în multe feluri imaginative (sau, chiar pe chips-uri de cartofi mov – disponibili în supermarket-uri – cele mai ”blânde” dintre gustările tip ”junk” ce există pe piață). Când și când, la niște ”jocuri de culori” merg și aceștia!

Stafidele, curmalele, smochinele,  dudele uscate, prunele uscate – vă stau la dispoziție ca și variante de deserturi – și ca alternative de ”gustări” alături de fructele de pădure. Cei creativi în bucătărie pot prepara un ”tort vegan” de culoare mov, cu ajutorul afinelor, murelor, curmalelor și altor ingrediente naturale.

Așadar, credeți că reușiți să încropiți o masă cu ”ingrediente” mov – purpurii – pentru sâmbătă după-amiază, de Anul Nou Chinezesc?

Și credeți că veți găsi și niște haine de culoare violet (sau măcar accesorii de culoare violet) cu care să vă îmbrăcați, când vă așezați la masă?

Eventual chiar o lumânare violetă, să aprindeți alături de mâncare?

Să întâmpinăm energia nouă cu ”flacăra violet”, cu energie înaltă și să facem Universului o declarație despre Copilul Jucăuș din noi, ce intenționează să învețe un nou joc în 2017!

Luați copii alături în acest ritual interesant și după ce puneți masa și aranjați totul frumos – mulțumiți anului 2016 care a trecut și spuneți BINE AI VENIT 2017 (încă o dată) și-ți mulțumesc că energia ta mă ajută să-mi împlinesc VISELE.

Cel mai important VIS al meu anul acesta este..…..(și specificați DOAR UNUL SINGUR, ca să vă puteți focaliza mai bine).

Și încredințez acest vis energiei Cocoșului (”bancherul” din poveste, cel cu ”punguța cu doi bani!”) ca să mă ajute să-l transform în realitate.

Dacă nu ați mai citit de mult povestea ”Punguța cu doi bani”, vă sfătuiesc să o faceți, înainte sau după masă(este mult mai distractiv să o citiți copiilor, indiferent de vârstă, chiar și adolescenților) încercând să o vedeți ”cu alți ochi”.

Observați perseverența cocoșului în a-și urma scopul și cât de inconștient primește el toate darurile ce vin de la Univers, ca ”bonus” la această perseverență, în ciuda tuturor obstacolelor.

Veți înțelege mult mai bine energia lui 2017 citind această poveste ”cu alți ochi”, decât v-aș putea eu descrie în cuvintele articolului.

Vă doresc distracție plăcută în acest joc și să vă amuzați la maxim (singuri sau împreună cu familia!).

Pentru Duminică, 29 ianuarie, vă propun să continuăm cu jocul culorilor și să folosim energia ROȘIE a zilei, ca să ”împământăm” tot ce am intenționat mental și emoțional cu o zi înainte

Să încercăm să servim o masă (sau mai multe mese) cu ingrediente de culoare ROȘIE:

Pentru fructarieni și iubitorii de fructe, poate fi un ”festin” de roșu – cu pepene roșu, cu mere roșii, cu zmeură și căpșuni (așa de ”cultură” cum sunt pe piață), cu diferite alte ”bunătăți” (piersici, caise, coacăze roșii, goji sau cireșe uscate (deocamdată, până apar cele proaspete), tamarind sau rodii.

Dar și pentru cei care agreează legumele există o selecție bună, cu roșii (tomate), ardei capia, ardei gras (roșii), condimentul sumac (iranian) sau ceva boia de ardei ori curry iute – și desigur, orice fel de mâncare preparat cu suc de roșii din abundență (supă de roșii, paste cu sos de roșii, o pizza vegană cu roșii etc etc).

Dacă vă plimbați prin magazine, cu siguranță veți mai descoperi articole alimentare de culoare roșie ce mi-au ”scăpat” la enumerare.

Desigur că veți purta și haine de culoare roșie sau măcar accesorii asortate cu mâncarea și desigur că vă veți ”juca” frumos cu aranjamentele.

Cine dorește să profite la maxim de energia ”roșie” va pune într-un plic roșu câteva bancnote de hârtie și va dărui copiilor, ca și ”sămânță” pentru prosperitatea lor viitoare. Este un interesant obicei chinezesc și de ce nu? să-l folosim și noi (dacă ne simțim îndemânați).

Pentru ziua de luni, 30 ianuarie – culoarea de ”joacă” este GALBENUL și aici aveți multe opțiuni în această perioadă de iarnă:

Fructarienii pot folosi citricele, pomelo (în special), cel mai alcalin dintre citrice, dar și grapefruit-ul galben, precum și fructe mai alcaline: strugurii galbeni (cei fără semințe sunt minunați), perele galbene, merele galbene, ananasul, pepenele galben (cantalup), uneori extraordinar de dulce, în această perioadă sau variante de mango ori kiwi de culoare galbenă.

Cei care doresc ”legume” ori cereale de culoare galbenă se pot juca cu ”tuberculii” (cartofii galbeni), cu pastele de mălai (spaghetele de mălai) sau fulgii de porumb, cu mămăliga sau meiul (de culoare galbenă), ce se pot găti excelent cu ardei gras de culoare galbenă, cu roșii de culoare galbenă, cu morcovi și ceapă de culoare galbenă (toate sunt disponibile pe piață, verificați) și cu multe mirodenii de culoare galbenă (ghimbir, turmaric, curry, biryani si multe altele).

Iar cei care mănâncă ”mai de toate” – au posibilitatea gălbenușului de ou (și omletei) și a icrelor de pește (desigur, pe crackeri de mălai sau hrișcă).

Creativitatea voastră va fi mult stimulată în ziua de ”galben” – ziua de luni – ziua LUNARĂ, când imaginația are drept limită CERUL!

Iar ultima zi de ”Joacă” a perioadei este ziua de MARȚI, 31 ianuarie – când vom încheia energia lunii ianuarie; culoarea zilei este ROZ. Dar pentru că o vom combina cu VERDELE ce urmează miercuri – vă propune un joc de ”fantezie” în verde și roz – folosind ingredientele naturale ce se găsesc pe piață.

Dintre ingredientele ”roz” vegetale, am descoperit doar sfecla roșie (care este ”roz” intens ca și culoare) și ridichile (tot roz), cartofii dulci (care uneori sunt roz, alteori portocalii) și ceapa roz (mov).

Dintre fructe vă recomandăm zmeura, fructul dragonului (pe care îl puteți încerca, dacă nu ați făcut-o până acum), granadillas (idem), lișele (dacă mai găsiți proaspete, în super-market-uri) și grapefruit roz (fruct ca atare sau suc).

Iar dintre ”ingredientele” animale, pentru cei care le preferă, aveți o multitudine de culoare ”roz”, de la somon și diferiți alți pești și creveți de culoare ”roz” și până la diferite alte variante de proteină animală roz (aici explorați singuri).

Un pește grătar sau rasol, cu salată de sfeclă cu hrean reprezintă o masă simplă pentru un adult nu foarte pretențios.

Sau un pește cu o salată verde cu toate ingredientele de mai jos, este o opțiune pentru cineva care dorește ”mai mult” (salata cu somon, salata cu creveți sau orice altă salată cu pește).

Alături de fructele de culoare verde, precum avocado, kiwi și smochine verzi mai aveți și variate alte legume precum ceapa verde, chives, toate frunzele verzi (oregano, busuioc, salvie, rozmarin, cimbru, orice altă mirodenie), salatele tip rucola, valerianella, red chard sau kale, castraveții, ardeii verzi, dar și măsline verzi sau alte produse mai exotice (lime, mango verde etc). Să nu uităm de mazăre, păstăi de fasole și linte verde ca și surse vegetale de proteine.

Petreceți 5 zile jucându-vă de-a culorile.

Luați un coș în supermarket și faceți magie de culori în el, transformând cumpărăturile și prepararea mesei în joacă și distracție.

Petreceți câteva zile interesante, pasionante, focalizându-vă zilnic pe o culoare, pe o energie, pe o vibrație și efectiv aduceți acea culoare – vibrație – energie în viețile voastre: prin alimente, prin vestimentați, prin obiecte și prin simboluri.

Ieșiți din rutina făcutului a același lucru, zi după zi, opriți pentru 5 zile magice roata ”de hamster” (în care vă puteți sui liniștiți, la loc, după aceea, ea nu pleacă, rămâne tot acolo!) și faceți loc culorilor în viața voastră.

Sunteți liberi să deveniți cât de maxim creativi reușiți să fiți – cu ajutorul culorilor, alimentelor și chiar hainelor.

O să vă placă vibrația jocului și vă va schimba și focalizarea (de la ”bietul de mine, câte am eu de făcut” sau ”ce urât și frig este afară și câtă zăpadă necurățată este pe străzi” – la un joc tip ”oau, ce interesant”).

Veți căuta și veți ”vâna” culori și arome prin supermarket-uri și vă veți strădui să le combinați într-o formă interesantă, pentru a vă satura, dar și a vă încânta partea artistică.

Mi-ar place să aud de la cei care doresc să împărtășească cum a fost!

 

Succes tuturor în următoarea perioadă super-jucăușă!

Cu iubire,

Sorina