Discurs dr.Bach

SUFERIŢI DIN CAUZA DUMNEAVOASTRĂ

De EDWARD BACH, Doctor,

M.B.,B.S., M.R.C.S., L.R.C.P., D.P.H.

Traducere: Bianca Tăzlăoanu

Un discurs ţinut la Southport, februarie, 1931

Venind să vă vorbesc în această seară, găsesc că nu este o sarcină uşoară.
Dv. sunteţi o societate medicală şi eu vin în faţa dv. în calitate de medic: totuşi medicina despre care vă voi vorbi este atât de mult îndepărtată de părerile convenţionale de azi, încât puţin va fi în acest articol care să ţină de cabinetul medical de consultaţii, sanatoriul particular sau salonul de spital aşa cum le cunoaştem noi azi.
Dacă nu ar fi ca dv., în calitate de discipoli ai lui Hahnemann, să fiţi deja mult avansaţi faţă de cei ce predică învăţăturile lui Galen şi medicina clasică a ultimelor două sute de ani, mi-ar fi de-a dreptul frică să vorbesc .

Dar învăţăturile marelui vostru Maestru şi ale discipolilor săi au aruncat atât de multă lumină asupra naturii bolii şi au deschis atât de mult calea care duce la vindecarea corectă, încât ştiu că veţi fi pregătiţi să veniţi cu mine mai departe pe acea cale şi să vedeţi mai multe din strălucirile sănătăţii perfecte şi adevărata natură a bolii şi vindecării.
Inspiraţia dată lui Hahnemann a adus o lumină umanităţii în întunecimea materialismului, când omul ajunsese să considere boala ca o problemă pur materialistă a fi alinată şi vindecată numai prin mijloace materialiste.

El, precum Paracelsus, a ştiut că dacă aspectele noastre spirituale şi mentale erau în armonie, boala nu putea exista; şi el s-a pornit să găsească remedii care să vindece minţile noastre şi astfel să ne aducă pace şi sănătate.
Hahnemann a avansat considerabil şi ne-a dus mult de-a lungul drumului, dar el a avut numai lungimea unei vieţi în care să lucreze şi este sarcina noastră să-i continuăm cercetările de unde le-a lăsat; să adăugăm mai mult la structura vindecării perfecte căreia el i-a pus temelia şi i-a început construcţia într-un mod atât de meritoriu.

Homeopatul deja s-a eliberat de multe dintre aspectele nenecesare şi neimportante ale medicinii clasice, dar el trebuie să meargă şi mai departe. Eu ştiu că dv. doriţi să priviţi înainte, căci nici cunoaşterea trecutului nici a prezentului nu sunt suficiente pentru cel ce caută adevărul.
Paracelsus şi Hahnemann ne-au învăţat să nu acordăm prea multă atenţie detaliilor bolii, ci să tratăm personalitatea, omul interior, dându-şi seama că dacă naturile noastre spirituale şi mentale sunt în armonie boala a dispărut. Acea mare fundaţie la construcţia lor este învăţătura fundamentală care trebuie să continue.

Apoi Hahnemann a văzut cum să aducă această armonie şi el a găsit că printre medicamentele şi remediile vechii şcoli, şi printre elementele şi plantele pe care le-a ales el însuşi, el putea inversa acţiunea lor prin potenţare, astfel încât aceeaşi substanţă care dădea naştere la otrăviri şi simptome ale bolii, putea – în cea mai mică cantitate – să vindece acele anume simptome când era preparată prin metoda sa specială.
Astfel a formulat el legea „ similarul vindecă similarul”: un alt mare principiu fundamental al vieţii. Şi el ne-a lăsat să continuăm construcţia templului, ale cărui planuri anterioare îi fuseseră dezvăluite lui.

Şi dacă noi continuăm pe această linie de gândire, primul lucru mare de care ne dăm seama este că boala însăşi este cea care este „ similarul vindecă similarul”; deoarece boala este rezultatul activităţii greşite. Ea este consecinţa naturală a lipsei de armonie dintre corpurile noastre şi Sufletele noastre: este „similarul vindecă similarul” deoarece chiar boala însăşi este cea care împiedică şi nu permite să ne ducem acţiunile greşite prea departe, şi în acelaşi timp, este o lecţie să ne înveţe să ne corectăm căile, şi să ne armonizăm vieţile cu poruncile Sufletului nostru.
Boala este rezultatul gândirii greşite şi al faptelor greşite şi încetează când faptele şi gândirea sunt puse în ordine. Când lecţia durerii şi suferinţei este învăţată, nu mai există motiv pentru prezenţa sa şi ea dispare în mod automat.
Aceasta este ceea ce Hahnemann a văzut incomplet drept ”similarul vindecă similarul”.

HAIDEŢI UN PIC MAI DEPARTE PE DRUM

Atunci se deschide în faţa noastră o altă privelişte glorioasă, şi aici noi vedem că adevărata vindecare poate fi obţinută nu prin ceea ce este greşit respingând ceea ce este greşit, ci prin ceea ce este corect înlocuind ceea ce este greşit; binele înlocuind răul; lumina înlocuind întunericul.
Aici noi ajungem la înţelegerea că noi nu mai luptăm împotriva bolii cu boala: nu ne mai opunem bolii cu produsele bolii; nu mai încercăm să înlăturăm bolile cu astfel de substanţe care le pot cauza; ci, din contră, să atragem virtutea opusă care va elimina greşeala.

Şi farmacopeea viitorului apropiat va conţine numai acele remedii care au puterea de a atrage binele, eliminând pe toate acelea a căror singură calitate este de a rezista răului.

Adevărat, ura poate fi cucerită printr-o ură mai mare, dar ea poate fi vindecată numai prin dragoste; cruzimea poate fi prevenită printr-o cruzime mai mare, dar eliminată numai când s-au dezvoltat calităţile de simpatie şi milă; o frică poate fi pierdută şi uitată în prezenţa unei frici mai mari, dar leacul adevărat al tuturor fricilor este curajul perfect.

Şi aşa acum, noi aparţinând acestei şcoli de medicină trebuie să ne întoarcem atenţia către acele frumoase remedii care au fost puse în mod Divin în natură pentru vindecarea noastră, printre acele plante şi ierburi binefăcătoare splendide, ale ţinutului de ţară.

Nu este suficient să spui „similarul vindecă similarul”. Hahnemann a avut o concepţie a adevărului suficient de corectă, dar a exprimat-o incomplet. Similarul poate întări similarul, similarul poate respinge similarul, dar în adevăratul sens al vindecării similarul nu poate vindeca similarul.

Dacă ascultaţi învăţăturile lui Krishna, Buddha sau Cristos, întotdeauna veţi găsi învăţămintele că binele învinge răul. Cristos ne-a învăţat să ne opunem răului, să ne iubim duşmanii, să-i binecuvântăm pe cei care ne persecută – în acestea nu există similarul vindecă similarul. Şi astfel în adevărata vindecare, precum şi în avansarea spirituală, noi trebuie întotdeauna să căutăm binele ca să eliminăm răul, dragostea ca să cucerim ura şi lumina ca să risipim întunericul. Astfel noi trebuie să evităm toate otrăvurile, toate lucrurile dăunătoare şi să folosim numai pe cele binefăcătoare şi frumoase.

Fără îndoială Hahnemann, prin metoda sa de potenţare, s-a străduit să transforme răul în bine, otrăvurile în virtuţi, dar este mai simplu să folosim direct remediile minunate şi virtuoase.

Vindecarea, fiind deasupra tuturor lucrurilor materiale şi a legilor materiale, Divină în originea sa, nu este limitată de niciuna din convenţiile sau standardele noastre obişnuite. În aceasta noi trebuie să ne înălţăm idealurile, gândurile, aspiraţiile, spre acele tărâmuri glorioase şi măreţe, spuse şi arătate nouă de către marii Maeştri.

Nu vă gândiţi niciun moment că v-aş distrage de la lucrarea lui Hahnemann, din contră, el a indicat marile legi fundamentale, baza; dar el a avut numai o viaţă; şi dacă şi-ar fi continuat el munca mai mult, fără îndoială că ar fi progresat de-a lungul acestor linii. Noi pur şi simplu îi continuăm munca şi o aducem la următorul stadiu natural.

Haideţi acum să considerăm de ce medicina trebuie să se schimbe atât de inevitabil. Ştiinţa ultimelor două sute de ani a privit boala ca un factor material care poate fi eliminată prin mijloace materiale: aceasta, bineînţeles, este cu totul greşit.

Boala corpului, aşa cum o ştim, este un rezultat, un produs final, un stadiu final a ceva mult mai profund. Boala îşi are originea deasupra planului fizic, mai aproape de cel mental. Ea este în întregime rezultatul unui conflict între sinele nostru spiritual şi cel muritor. Câtă vreme acestea două sunt în armonie, noi suntem în sănătate perfectă: dar când există un dezacord, atunci urmează ceea ce noi cunoaştem drept boală.

Boala este numai şi în exclusivitate corectivă; ea nu este nici pedepsitoare nici crudă; dar este mijlocul adoptat de propriile noastre Suflete ca să ne arate greşelile; să ne împiedice să facem erori mai mari; să ne oprească să facem mai mult rău; şi să ne aducă înapoi pe acea cărare a Adevărului şi Luminii de la care nu ar fi trebuit să ne depărtăm niciodată.

Boala este, în realitate, spre binele nostru, şi este binefăcătoare, deşi ar trebui să o evităm dacă am avea doar înţelegerea corectă, combinată cu dorinţa de a proceda corect.

Orice fel de greşeli facem, ele reacţionează asupra noastră, cauzându-ne nefericire, necaz, sau suferinţă, conform naturii lor. Obiectivul fiind de a ne învăţa efectul dăunător al acţiunii sau gândului greşit; producând rezultate similare asupra noastră, ea ne arată cum cauzează suferinţă la alţii şi astfel, ce facem, este contrar Marii şi Divinei Legi a Dragostei şi Unităţii.

Pentru doctorul inteligent, boala însăşi indică natura conflictului. Poate aceasta este cel mai bine ilustrat dându-vă exemple care să vă explice că nu contează de ce anume boala poate suferiţi, ea există pentru că există lipsă de armonie între dv. şi Divinitatea din dv., şi că dv. comiteţi vreo greşeală, vreo eroare, pe care Sinele dv. Superior încearcă să o corecteze.

Durerea este rezultatul cruzimii care cauzează durere altora şi poate fi mentală sau fizică; dar fiţi siguri că dacă dv. suferiţi de durere, dacă doar vă veţi cerceta veţi găsi că vreo acţiune dură sau gând dur este prezent în firea dv.; îndepărtaţi aceasta şi durerea dv. va înceta. Dacă dv. suferiţi de rigiditatea încheieturii sau a unui membru, puteţi fi la fel de sigur că există rigiditate în mintea dv.; că vă agăţaţi în mod rigid de vreo idee, vreun principiu, vreun obicei poate fi, pe care nu ar trebui să le aveţi. Dacă dv. suferiţi de astm, sau dificultate la respirat, dv. în vreun fel înăbuşiţi altă personalitate; sau din lipsa curajului de a face cum trebuie, vă sufocaţi pe dv. înşivă. Dacă slăbiţi, este deoarece dv. permiteţi cuiva să obstrucţioneze propria forţă vitală de a intra în corpul dv. Chiar partea afectată a corpului indică natura greşelii. Mâna, lipsa sau greşeală în acţiune; piciorul, lipsa de a-i ajuta pe alţii; creierul, lipsa de control; inima, deficienţă sau exces, sau faptă greşită în privinţa dragostei; ochiul, lipsa de a vedea corect şi de a înţelege adevărul când este pus în faţa dv. Şi astfel, cu precizie, poate fi rezolvat motivul şi natura unei infirmităţi; lecţia cerută din partea pacientului şi corecţia necesară de făcut.

Haideţi acum să aruncăm o privire , pentru un moment, la spitalul viitorului.

El va fi un sanctuar al păcii, speranţei şi bucuriei. Nicio grabă; niciun zgomot; lipsit cu totul de toate aparatele şi dispozitivele înspăimântătoare de astăzi; fără miros de antiseptice şi anestezice; fără nimic care să sugereze boală şi suferinţă. Nu se va lua frecvent temperatura pentru a nu deranja odihna pacientului; nu vor exista examinări zilnice cu stetoscopul şi tapotări pentru a întipări în mintea pacientului natura bolii sale. Nu se va lua constant pulsul pentru a sugera că inima bate prea rapid. Căci toate aceste lucruri îndepărtează însăşi atmosfera de pace şi calm care este atât de necesară pacientului pentru a-i aduce recuperarea rapidă. Nici nu va fi vreo nevoie pentru laboratoare; căci examinarea amănunţită şi microscopică a detaliului nu va mai conta când îţi dai pe deplin seama că pacientul trebuie tratat şi nu boala.
Obiectivul tuturor instituţiilor va fi să aibă o atmosferă de pace, şi de speranţă, de bucurie şi de încredere. Totul va fi făcut pentru a-l încuraja pe pacient să-şi uite boala; să se străduiască pentru sănătate; şi în acelaşi timp să corecteze orice greşeală în natura sa; să ajungă să înţeleagă lecţia pe care o are de învăţat.

Totul în legătură cu spitalul viitorului va fi înălţător şi frumos, astfel încât pacientul va căuta acel refugiu, nu numai ca să fie despovărat de boala sa, dar de asemenea ca să-şi dezvolte dorinţa de a trăi o viaţă mai în armonie cu poruncile Sufletului său decât a fost făcut anterior.
Spitalul va fi mama bolnavilor; îi va lua în braţele sale; îi va alina şi îi va încuraja; şi le va aduce speranţă, credinţă şi curaj ca să depăşească dificultăţile .

Doctorul de mâine îşi va da seama că el de la sine nu are putere să vindece, exceptând dacă îşi dedică viaţa servirii fraţilor săi oamenii; să studieze natura umană astfel încât el să poată, în parte, să-i înţeleagă rostul; să dorească din toată inima să aline suferinţa şi să ofere totul pentru ajutorul celor bolnavi; atunci, prin el, pot fi trimise cunoştinţe ca să-i îndrume şi puterea de vindecare pentru a le uşura durerea. Şi chiar şi atunci, puterea şi capacitatea sa de a ajuta vor fi proporţionale cu intensitatea dorinţei sale şi cu bucuria de a servi, el va înţelege că sănătatea, precum viaţa, este de la Dumnezeu şi numai de la Dumnezeu. Că el şi remediile pe care le foloseşte sunt doar instrumente şi agenţi în Planul Divin pentru a ajuta să-l aducă pe cel suferind pe calea Legii Divine.
El nu va fi interesat de patologie sau anatomia morbidă; căci studiul său va fi acela al sănătăţii. Nu va conta pentru el, de exemplu, că respiraţia greoaie este cauzată de bacilul tuberculozei, streptococ, sau orice alt organism; dar va conta intens să ştie cum îşi manifestă în mod greşit pacientul aspectul privind dragostea sa. Razele X nu vor mai fi folosite pentru a examina o articulaţie artritică, ci mai degrabă cercetarea mentalităţii pacientului pentru a descoperi rigiditatea din mintea lui.

Prognoza bolii nu va mai depinde de semne şi simptome fizice, ci de abilitatea pacientului de a-şi corecta greşeala şi de a se armoniza cu Viaţa sa Spirituală.
Educaţia doctorului va fi un studiu profund al naturii umane; o mare înţelegere a ceea ce este pur şi perfect; şi o înţelegere a condiţiei Divine a Omului; şi a şti cum să-i ajute pe cei care suferă astfel încât ei să-şi poată armoniza comportamentul cu Sinele lor Spiritual, astfel încât ei să poată să aducă pace şi sănătate personalităţii.

El va trebui să fie în stare, din viaţa şi trecutul pacientului, să înţeleagă conflictul care cauzează boala sau dezechilibrul dintre corp şi Suflet şi astfel să-i permită să-i dea sfaturile şi tratamentul necesare pentru alinarea celui suferind.
El de asemenea va trebui să studieze Natura şi Legile Naturii: să cunoască Puterile Sale Vindecătoare, astfel încât să le poată folosi în beneficiul şi avantajul pacientului.
Tratamentul de mâine va consta în mod esenţial a aduce pacientului patru calităţi.

În primul rând, pace; în al doilea rând, speranţă; în al treilea rând, bucurie; şi în al patrulea rând, încredere.
Şi tot mediul ambiant şi atenţia vor fi îndreptate în acel scop. Pentru a-l înconjura pe pacient cu o astfel de atmosferă de sănătate şi lumină precum cea ce va încuraja recuperarea. În acelaşi timp, greşelile pacientului, fiind diagnosticate, vor fi arătate, şi asistenţă şi încurajare date ca ele să poată fi corectate.
În plus faţă de aceasta, acele frumoase remedii, care au fost îmbogăţite în mod Divin cu puteri vindecătoare, vor fi date, ca să deschidă acele canale pentru a primi mai mult din lumina Sufletului, astfel încât pacientul să poată fi inundat cu virtutea vindecătoare.

Acţiunea acestor remedii este să ne ridice vibraţiile şi să ne deschidă canalele pentru primirea Sinelui nostru Spiritual, să inunde firile noastre cu acea anume virtute de care avem nevoie, şi să îndepărteze din noi greşeala care dăunează. Ele pot, precum muzica frumoasă, sau orice lucru glorios înălţător care ne dă inspiraţie, să ne ridice însăşi firile noastre şi să ne aducă mai aproape de Sufletele noastre; şi chiar prin acea acţiune, să ne aducă pace şi să ne uşureze suferinţele.
Ele vindecă, nu atacând boala, ci inundând corpurile noastre cu frumoasele vibraţii ale Naturii noastre Superioare, în prezenţa cărora boala se topeşte precum zăpada la soare.
Şi, în cele din urmă, cum trebuie ele să schimbe atitudinea pacientului faţă de boală şi sănătate.

Dus pe vecie trebuie să fie gândul că vindecarea poate fi obţinută prin plata de aur sau argint. Sănătatea, precum viaţa, este de origine Divină şi poate fi obţinută numai prin mijloace Divine. Banii, luxul, călătorile pot părea în aparenţă a fi în stare să cumpere pentru noi o îmbunătăţire a fiinţei noastre fizice; dar aceste lucruri nu pot niciodată să ne dea adevărata sănătate.

Pacientul de mâine trebuie să înţeleagă că el, şi numai el, poate să-şi aducă singur alinare din suferinţă, deşi el poate obţine sfat şi ajutor de la un frate mai mare care îl va ajuta în efortul său.

Sănătatea există unde există armonie perfectă între Suflet şi minte şi corp: şi această armonie, şi numai această armonie, trebuie să fie atinsă înainte ca vindecarea să poată fi realizată.

În viitor nu va fi nicio mândrie în a fi bolnav; din contra, oamenii vor fi aşa de ruşinaţi de boală precum ar trebui ei să fie de un păcat.
Şi acum vreau să vă explic două condiţii care probabil dau naştere la mai multe boli în această ţară decât orice altă singură cauză: marile slăbiciuni ale civilizaţiei noastre – lăcomia şi idolatria.

Boala este, bineînţeles, trimisă nouă ca o corecţie. Noi ne-o aducem în întregime asupra noastră; ea este rezultatul propriilor noastre fapte şi gânduri greşite. Dacă doar ne corectăm greşelile şi trăim în armonie cu Planul Divin, boala nu ne poate ataca niciodată.

În această civilizaţie a noastră, lăcomia întunecă totul. Este lăcomie pentru bogăţie, pentru rang, pentru poziţie, pentru onoruri lumeşti, pentru confort, pentru popularitate; totuşi, nu despre acestea aş vorbi, ele sunt, în comparaţie, chiar nedăunătoare.
Cea mai rea dintre toate este lăcomia de a poseda un alt individ. Adevărat, aceasta este obişnuită printre noi încât a ajuns să fie considerată ca fiind aproape corectă şi decentă; totuşi aceasta nu micşorează răul; căci, a dori posesia sau influenţa asupra unui alt individ sau personalitate, înseamnă să uzurpăm puterea Creatorului nostru.
Câte persoane puteţi număra printre prietenii sau relaţiile dv. care sunt libere? Câţi există care nu sunt legaţi sau influenţaţi sau controlaţi de vreo altă fiinţă omenească? Câţi există care ar putea spune zi după zi, lună după lună şi an după an, „ Eu ascult numai ce-mi dictează Sufletul meu, neatins de influenţa altor oameni ?”
Şi totuşi, fiecare dintre noi este un Suflet liber, răspunzând numai faţă de Dumnezeu pentru acţiunile noastre şi chiar propriile noastre gânduri.

Posibil cea mai mare lecţie a vieţii este să învăţăm eliberarea. Eliberarea de circumstanţe, mediu înconjurător, alte personalităţi, şi cel mai mult, de noi înşine; deoarece până când nu suntem liberi noi nu putem să dăm şi să-i servim pe deplin pe fraţii noştrii oamenii.

Ţineţi minte că fie că suferim boală sau neajunsuri; fie că suntem înconjuraţi de relaţii sau prieteni care ne pot supăra; fie că trebuie să trăim printre acei care ne conduc şi ne dictează, care se amestecă în planurile noastre şi ne împiedică progresul, ne-am făcut-o singuri: deoarece încă există în noi rămasă o urmă care să împiedice libertatea cuiva; sau absenţa curajului de a ne cere propria individualitate, dreptul nostru din naştere.

Momentul în care noi înşine am dat libertate deplină tuturor celor din jurul nostru; când noi nu mai dorim să legăm şi să limităm; când noi nu mai aşteptăm nimic de la nimeni; când singurul nostru gând este să dăm şi să dăm şi niciodată să nu luăm, în acel moment vom constata că suntem eliberaţi de toată lumea; legăturile noastre vor cădea de la noi; lanţurile noastre vor fi rupte şi pentru prima dată în vieţile noastre vom cunoaşte bucuria minunată a libertăţii perfecte. Eliberaţi de toată restrângerea umană, devenim doar servitorul vesel şi de bună voie al Sinelui nostru Superior.

Atât de mult s-a dezvoltat puterea posesivă în Occident că este nevoie de o mare boală înainte ca oamenii să recunoască eroarea şi să-şi corecteze felul de a fi; şi conform severităţii şi tipului sau dominaţiei asupra altuia, atât trebuie noi să suferim câtă vreme noi vom continua să uzurpăm o putere care nu aparţine omului.

Libertatea absolută este dreptul nostru din naştere şi aceasta noi o putem obţine numai când acordăm acea libertate fiecărui Suflet viu care poate intra în viaţa noastră. Cu adevărat noi culegem ceea ce am semănat şi cu adevărat „cu măsura cu care măsurăm ni se va măsura şi nouă”.

La fel precum noi ne punem de-a curmezişul unei alte vieţi, fie ea tânără sau bătrână, tot aşa trebuie aceea să reacţioneze asupra noastră. Dacă noi limităm activităţile lor, noi ne putem găsi corpurile limitate de rigiditate; dacă, în plus, noi le cauzăm durere şi suferinţă, noi trebui să fim pregătiţi să suportăm aceleaşi, până când ne îndreptăm; şi nu există boală, chiar oricât de severă, unde să nu poată să fie nevoie să ne verificăm acţiunile şi să ne schimbăm felul de a fi.

Pentru aceia dintre voi care suferă de pe urma altuia, aveţi curaj; căci înseamnă că aţi atins acel stadiu de avansare când sunteţi învăţaţi să vă câştigaţi libertatea; şi însăşi durerea şi suferinţa pe care le suportaţi vă învaţă cum să vă corectaţi propria greşeală, şi imediat ce v-aţi dat seama de greşeală şi o îndreptaţi, necazurile voastre s-au sfârşit.

Modul de a vă pune la treabă ca să faceţi această lucrare este să practicaţi blândeţea profundă: niciodată să nu-l răniţi pe altul prin gând sau cuvânt sau faptă.

Ţineţi minte că toţi oamenii îşi realizează propria mântuire; toţi trec prin viaţă ca să înveţe acele lecţii pentru perfecţionarea propriului lor Suflet; şi că ei trebuie să o facă pentru ei înşişi; că ei trebuie să-şi câştige propria experienţă; să cunoască capcanele lumii, şi prin efortul lor propriu, să găsească poteca care duce spre vârful muntelui. Ce putem face noi cel mai mult este, când avem puţin mai multă cunoaştere şi experienţă decât un frate mai tânăr, să-l îndrumăm cu multă blândeţe. Dacă ei vor asculta, frumos şi bine; dacă nu, trebuie să aşteptăm răbdători până când au acumulat mai multă experienţă care să le arate greşeala şi apoi ei pot veni din nou la noi.
Noi ar trebui să ne străduim să fim atât de blânzi, de liniştiţi, atât de folositori cu răbdare încât să ne mişcăm printre semenii noştri oamenii ca o adiere de aer sau o rază de soare; întotdeauna gata să-i ajutăm când ei o cer; dar niciodată forţându-i la propriile noastre păreri.
Şi vreau să vă spun acum de o altă mare piedică în calea sănătăţii, care astăzi este foarte, foarte obişnuită şi unul din cele mai mari obstacole pe care doctorii îl întâlnesc în strădania lor de a vindeca. Un obstacol care este o formă de idolatrie. Cristos a spus „Nu poţi să-l serveşti pe Dumnezeu şi pe Mamon” şi totuşi servirea lui Mamon este unul din cele mai mari obstacole.

A fost odată un înger, un înger glorios, magnific, care i s-a arătat Sfântului Ioan, şi Sf. Ioan a căzut în adoraţie şi i s-a închinat. Dar Îngerul i-a spus, „ Să nu o faci, eu sunt semenul tău servitor şi unul din fraţii tăi. Închină-te lui Dumnezeu.” Şi totuşi astăzi, zeci de mii dintre noi nu ne închinăm lui Dumnezeu, nici chiar unui înger puternic, ci unui semen fiinţă umană. Pot să vă asigur că una din cele mai mari dificultăţi care trebuie să fie depăşită este închinarea celui suferind unui alt muritor.
Cât de obişnuită este expresia: „Trebuie să-l întreb pe tatăl meu, pe sora mea, pe soţul meu.” Ce tragedie. Să crezi că un Suflet uman, perfecţionându-şi evoluţia sa Divină, ar trebui să se oprească să ceară permisiunea unui semen călător. Cui îşi imaginează el că îşi datorează originea sa, fiinţa sa, viaţa sa – unui semen călător sau Creatorului său?
Noi trebuie să înţelegem că noi suntem răspunzători pentru acţiunile noastre şi pentru gândurile noastre faţă de Dumnezeu, şi numai faţă de Dumnezeu. Şi a fi influenţat, a asculta dorinţele, sau a ţine seama de dorinţele unei alte fiinţe muritoare este într-adevăr idolatrie. Pedeapsa sa este severă, ea ne leagă cu lanţuri, ea ne pune în închisori, ea ne îngrădeşte chiar propria viaţă; şi aşa ar trebui să fie, şi aşa merităm pe drept, dacă ascultăm poruncile unei fiinţe umane când întregul nostru sine ar trebui să cunoască doar o singură poruncă – aceea a Creatorului nostru, Care ne-a dat viaţa şi înţelegerea .

Fiţi siguri că individul care consideră deasupra datoriei sale pe soţia sa, copilul său, tatăl său sau prietenul său, este un idolatru, servindu-l pe Mamon şi nu pe Dumnezeu.
Amintiţi-vă cuvintele lui Cristos, „cine este mama Mea, şi cine sunt fraţii Mei,” care înseamnă că noi toţi , mărunţi şi nesemnificativi precum putem fi, suntem aici ca să-i servim pe fraţii noştri oamenii, umanitatea, lumea pe larg, şi niciodată, nici pentru cel mai scurt moment, să fim sub poruncile şi ordinele unui alt individ uman împotriva acelor motive pe care noi le ştim a fi comenzile Sufletului nostru.

Fiţi comandanţii Sufletelor voastre, fiţi stăpânii soartei voastre (ceea ce înseamnă să vă lăsaţi să fiţi conduşi şi îndrumaţi în întregime, fără obstacole sau piedici de la persoane sau circumstanţe, de către Divinitatea din voi) trăind mereu în concordanţă cu legile ei, şi răspunzători numai faţă de Dumnezeu Care v-a dat viaţa .
Şi totuşi, încă un punct de adus în faţa cunoştinţei dv. Amintiţi-vă mereu porunca pe care Cristos a dat-o discipolilor Săi, „Nu vă împotriviţi răului”. Boala şi greşeala nu se cuceresc prin luptă directă, ci prin înlocuirea lor cu binele. Întunericul este îndepărtat de lumină, nu printr-un întuneric mai mare; ura prin dragoste; cruzimea prin simpatie şi milă şi boala prin sănătate.
Întregul nostru obiectiv este să ne dăm seama de greşelile noastre, şi astfel să ne străduim să dezvoltăm virtutea opusă, încât greşeala va dispărea de la noi precum zăpada se topeşte la soare. Nu vă luptaţi cu grijile voastre; nu vă luptaţi cu boala voastră; nu vă încleştaţi în luptă cu infirmităţile voastre; mai degrabă uitaţi-le concentrându-vă asupra dezvoltării virtuţii de care aveţi nevoie.
Şi astfel acum, rezumând, noi putem vedea rolul puternic pe care homeopatia îl va juca în biruinţa asupra bolii în viitor.

Acum că noi am ajuns la înţelegerea că boala însăşi este ”similarul vindecă similarul”; că noi ne-am făcut-o, pentru corectarea noastră şi pentru binele nostru suprem şi că noi putem să o evităm, dacă noi doar vom învăţa lecţiile necesare şi ne vom corecta greşelile înainte ca lecţia mai severă a suferinţei să fie necesară. Aceasta este continuarea firească a marii opere a lui Hahnemann: continuarea acelei linii de gândire care i-a fost arătată, ducându-ne cu un pas înainte spre înţelegerea perfectă a bolii şi a sănătăţii, şi este stadiul de a trece prăpastia de unde ne-a lăsat el şi zorii acelei zile când umanitatea va fi atins acel stadiu de progres când ea poate primi direct gloria Vindecării Divine.

Doctorului inteligent, alegându-şi bine remediile din plantele binefăcătoare din natură, acelea îmbogăţite şi binecuvântate în mod Divin, i se va îngădui să-şi ajute pacienţii să deschidă acele canale care permit o mai mare legătură între Suflet şi corp şi astfel dezvoltarea virtuţilor necesare pentru a şterge greşelile. Aceasta aduce umanităţii speranţa unei sănătăţi adevărate combinată cu progresul mental şi spiritual.

Pentru pacienţi, va fi necesar ca ei să fie pregătiţi să înfrunte adevărul, că boala este în întregime şi exclusiv datorată greşelilor din ei înşişi, precum plata păcatului este moartea. Ei vor trebui să aibă dorinţa să corecteze acele greşeli, să trăiască o viaţă mai bună şi mai folositoare, şi să-şi dea seama că vindecarea depinde de propriul lor efort, deşi ei pot merge la doctor pentru îndrumare şi ajutor în necazul lor.
Sănătatea nu mai poate fi obţinută prin plata de aur după cum nici un copil nu-şi poate cumpăra educaţia: nicio sumă de bani nu-l poate învăţa pe elev să scrie, el singur trebuie să înveţe, îndrumat de un învăţător cu experienţă. Şi la fel este cu sănătatea.

Sunt cele două mari porunci: „Iubeşte-L pe Dumnezeu şi iubeşte-ţi aproapele”. Haideţi să ne dezvoltăm îndividualitatea încât să putem obţine libertatea deplină să servim Divinitatea din noi înşine şi numai acea Divinitate; şi să le dăm altora libertatea lor absolută, şi să-i servim atât de mult cât stă în puterea noastră, conform poruncilor Sufletelor noastre, amintindu-ne mereu că precum creşte propria noastră libertate, la fel creşte libertatea şi capacitatea noastră de a-i servi pe semenii noştrii – oamenii.
Astfel noi trebuie să înfruntăm faptul că boala este în întregime creaţia noastră şi că singura vindecare este să ne corectăm greşelile. Toată vindecarea adevărată are scopul de a ajuta pacientul să-şi pună Sufletul şi mintea şi corpul în armonie. Aceasta poate fi făcută numai de el, deşi sfat şi ajutor din partea unui frate expert poate să-l ajute mult.
Precum a arătat Hahnemann, toată vindecarea care nu este din interior, este dăunătoare, şi vindecarea aparentă a corpului obţinută prin metode materialiste, obţinută numai prin acţiunea altora, fără să ne ajutăm singuri, poate desigur să aducă alinare fizică, dar să vatăme Naturile noastre Superioare, căci lecţia a rămas neînvăţată ,şi greşeala nu a fost eradicată.

Astăzi este teribil să te gândeşti la cantitatea de leacuri artificiale şi superficiale obţinute în medicină cu bani şi metode greşite; metode greşite deoarece ele doar suprimă simptomele, dau alinare aparentă, fără a îndepărta cauza.
Vindecarea trebuie să vină din noi înşine, recunoscându-ne şi corectându-ne greşelile şi armonizând fiinţa noastră cu Planul Divin. Şi precum Creatorul, în mila Sa, a pus anumite ierburi îmbogăţite în mod Divin ca să ne ajute în victoria noastră, haideţi să le căutăm pe acestea şi să le folosim după cum putem mai bine, să ne ajute să urcăm muntele evoluţiei noastre, până în ziua când noi vom atinge culmea perfecţiunii.
Hahnemann şi-a dat seama de adevărul „similarul vindecă similarul”, ceea ce în realitate înseamnă boala vindecă acţiunea greşită; că adevărata vindecare este un stadiu mai înalt decât aceasta; dragostea şi toate atributele sale izgonind răul.
Că în vindecarea corectă nimic nu trebuie să fie folosit care să-l elibereze pe pacient de propria sa răspundere; ci numai astfel de mijloace trebuie să fie adoptate care îl ajută să-şi depăşească greşelile.
Că noi ştim acum că anumite remedii din farmacopeea homeopată au puterea de a ne ridica vibraţiile, astfel aducând mai multă unire între sinele nostru muritor şi cel Spiritual, şi efectuând vindecarea printr-o armonie mai mare astfel produsă.
Şi în cele din urmă, că este sarcina noastră să purificăm farmacopeea, şi să-i adăugăm noi remedii până când ea le va conţine doar pe acelea care sunt benefice şi înălţătoare.

traducere