SUNT INCONJURATA DE ABUNDENTA

Vacanța de vară se desfășoară în jurul meu, ca o perioadă magică ce atrage toți oamenii în vibrația sa.

Nevoia de ”altceva” decât ”muncă” este atât de evidentă în jur, încât nu mă pot împiedica să nu observ mai bine ca niciodată capcanele în care cad toți cei din jurul meu (și în care m-am regăsit și eu, de atâtea ori).

Capcana restriștei

Capcana grabei (și a pripelii)

Capcana lăcomiei

și

Capcana ”merge și așa” (a superficialității).

Universul din jurul nostru este ABUNDENT și are în el tot și toate.

Este un Univers de energie, se auto-susține și nu se epuizează niciodată.

Da, lumea formelor are limitele sale și formele se trasnformă, unele în altele, perpetuu.

De aceea ni se pare că uneori viața se termină, într-o anumită formă.

De aceea ne agățăm de credința numită ”moarte” (pentru că este DOAR o credință), indiferent de nivelul la care o percepem.

Avem senzația mereu că ”moare” ceva din noi sau din jurul nostru.

Atunci când ne transformăm din copil în adolescent, moare copilul interior.

Atunci când devenim adult, moare și adolescentul.

Atunci când schimbăm  o locuință, un serviciu, un oraș, o relație, chiar și obiecte, mor vechile noastre experiențe.

Atunci când ne părăsește cineva cunoscut sau apropiat, ne doare moartea acestuia ca și cum o parte din noi ar dispare (și chiar dispare, acea parte care relaționa cu persoana respectivă – rolul nostru relațional).

Experimentăm zilnic ”zeci” de mici morți, în chiar corpul nostru, pentru că celulele se reînoiesc continuu, în procesul de menținere a sănătății și stării de bine.

Dar așa cum menționam deja, moartea este doar o aparență, doar o credință.

Pentru că energia NU moare și nu se pierde niciodată.

Energia din care suntem făcuți și din care este făcut întregul Univers din jurul nostru este infinită și indestructibilă.

Ea își schimbă mereu forma, pentru reînoire și pentru evoluție.

Dacă percepem lumea din jur cu ochii ”restriștei”, cu ochii lipsurilor și a ”nu am destul”, atunci ne vom raporta la ea prin reperele competiției.

Pentru că mereu avem senzația că resursele acestei lumi sunt finite și limitate și trebuie să ne batem cu alte ființe pentru a le avea.

Dacă percepem că în lume nu este hrană pentru toată lumea, ne vom bate cu cei din jur pentru partea noastră de hrană.

Îmi amintesc și acum perioada tristă comunistă, în care stăteam la coadă cu orele, în timpul nopții, pentru sticle de ulei, de lapte sau pungi de făină de grâu.

Când cunosc, cu înțelepciunea adultului care am devenit, faptul că toate aceste ”alimente” considerate importante și esențiale sunt principalele cauze ale bolii și degradării corpului fizic, realizez cât de false au fost toate credințele implantate în mințile noastre impresionabile.

În perioada așa-zis tristă a comunismului, tarabele din piețe aveau mai tot timpul fructe și legume disponibile. Niciodată nu au existat momente în care Natura să ne fii abandonat. Morcovi, ceapă, cartofi, pătrunjel și mărar, dar și mere, pere sau borcane cu miere au existat mereu. Indiferent cât de goale erau restul magazinelor.

Și de ce ne plângeam cu toții că ”murim de foame”?

Pentru că de fapt, muream de ignoranță și necunoaștere.

La cozile pentru ”alimentele esențiale” am descoperit acea mentalitate a lipsei și restriștei. Am descoperit-o prin durerile fizice ale corpului meu, agresat și maltratat de marea de oameni care se înghesuiau și se luptau la propriu, să prindă o sticlă de lapte sau un kilogram de făină.

Ne luptam între noi pentru puținul care credeam că este.

Toți eram hipnotizați de credințe false și eram transformați în zombie ce ne luptam între noi pentru o iluzie.

În experiența ultimilor ani, în care posturile negre și dietele de detoxifiere mi-au indicat faptul că organismul meu se simte uimitor de bine FĂRĂ mâncare, doar cu cantități extrem de mici de fructe și legume, am descoperit ABUNDENȚA de hrană și de susținere a Universului din jur.

Pentru mâncare, a devenit valabilă regula: cu cât mai puțin și mai rar, cu atât mai bine.

Am descoperit că ființele umane au ALTE SURSE de energie, dincolo de alimentele solide și credința că acestea sunt singurele surse de combustibil.

Am descoperit energia extraordinară și infinită care ne vine din legăturile dintre noi și legătura cu Divinul.

După câteva minute de rugăciune, meditație sau liniște interioare, starea de energizare, de bine și de ”încărcare” interioară este mai puternică și mai eficientă decât după zile întregi de ”ghiftuială”.

La fel, după întâlniri cu oameni frumoși, cu care schimb energie pozitivă, îmbrășițări și susținere verbală, îmi este atât de bine și mă simt atât de vioaie, încât realmente nu am nevoie de mâncare.

Îndrăgostiții știu exact despre ce vorbesc!

Cine are nevoie de mâncare, când iubirea umple toate celulele corpului și dă pe dinafară!

IUBIREA este combustibilul principal al oamenilor.

Tot ce fac cu iubire (pentru mine, pentru corpul meu, pentru cei din jurul meu), orice acțiune, întâlnire sau proiect realizat cu iubire mă hrănește mai profund decât reușește să o facă cea mai bună, calitativă și nutritivă fructă din lumea asta.

Gândurile de iubire îmi ridică instantaneu vibrația corpului, care se simte hrănit și satisfăcut.

Cuvintele rostite din inimă și cu iubire, mă încarcă și mă hrănesc.

Acțiunile desfășurate cu iubire mă energizează.

Am făcut curat în casă, încetul cu încetul, tacticos, pe îndelete și cu iubire.

Nu în fugă, nu cu senzația de obligație sau cu cea de ”off, iar am de făcut curat”. Ci ca și cum aș fi curățat într-un templu, în care fiecare gest era o ofrandă de dedicație. Am încercat să văd acțiunea de ”curățenie” cu ochii iubirii.

Și nu mi-a venit să cred cât de bine s-a simțit corpul fizic și cât de puțină mâncare a necesitat în acea zi.

Pentru că s-a hrănit din chiar acțiunea de iubire realizată și am fost foarte mulțumită de rezultatul la finalul zilei.

Universul din jur este ABUDENT.

Energia IUBIRII este INFINITĂ.

Noi nu avem încredere în această evidență și mai ales nu avem răbdare să înțelegem semnele.

Dorim ca lucrurile să se întâmple CÂND VREM NOI și CUM VREM NOI.

Am învățat zilele trecute o foarte importantă lecție a răbdării de la partenerul meu.

Urma să așteptăm un autobuz pentru a ajunge la gară.

Stând în stație, a venit întâi primul autobuz, care ajungea doar până la jumătatea drumului. Și nu l-am luat. Apoi a venit al doilea, la scurt timp, tot un autobuz până la jumătatea drumului – complet gol. Era o opțiune, puteam să ne suim în el și apoi, ulterior, să schimbăm cu un altul.

Dar partenerul meu a insistat să mai așteptăm. Trebuia să vină și autobuzul care mergea direct la gară.

Mie mi se părea că stăm de prea multă vreme în stație.

Sunt de fel nerăbdătoare, sunt obișnuită să ”apăs pe buton” și să se aprindă lumina, nu am învățat bine lecția răbdării.

Dar am decis să-i las partenerul să facă așa cum dorește.

Am văzut și al treilea autobuz, cel care mergea direct la gară, dar era atât de plin, încât nici nu a mai oprit în stație

Și apoi, pauză. Dar pauză lungă, minute bune în care nu a mai venit nimic. Stăteam în stație în soare, și nu mai venea niciun autobuz.

Un taxi, care se întorcea gol, a încetinit în dreptul nostru.

Eu m-aș fi urcat în el, dar partenerul meu a insistat: ”mai stai puțin!”

Și ne-am trezit iar singuri, în stație, și nicio perspectivă de a ajunge la gară.

În acel moment, am fost tare dezamăgită. Și nu m-am abținut să nu-i reproșez partenerului meu cât este de încăpățânat și cum vrea să fie ”ca el” și nu a acceptat niciuna dintre variantele oferite de Univers.

”Pentru că nicio variantă nu a fost pe placul meu!” a răspuns partenerul meu.

”Știu că undeva, acolo, Universul are exact ce am nevoie, când am nevoie și am răbdare să aștept să vină ce este perfect pentru mine”.

Teoria asta o știam și eu prea bine.

Dar nu părea deloc posibilă / aplicată la așteptarea autobuzului în stație.

Cam atât de puțină este credința mea în Abundența Universului și cam atât de mică este răbdarea mea.

Și nu trec încă 2-3 minute, când exact în dreptul nostru oprește un alt taxi, ce mai avea un pasager și care ne întreabă: ”mergeți spre oraș?” – noi întrebăm cât dorește, ca tarif, iar el răspunde: ”x lei de persoană, exact ca la autobuz”.

Ne suim în taxi și aflăm că cel care îl conduce este o cunoștință mai veche de-a partenerului meu, care a fost atât de amabil, încât ne-a dus exact acolo unde aveam nevoie, cu cel mai mic tarif cu putință.

Partenerul meu a zâmbit larg și blând.

El știa că varianta perfectă este acolo pentru el. Și pentru că ȘTIE asta, mereu se întâmplă asta.

Mie mi se pare că el pierde multe aparente ”oportunități” și lasă să treacă timp mult, înainte să materializeze una sau alta.

Dar RĂBDAREA este realmente o calitate – care se cultivă și se exersează.

Și mărturisesc că mie îmi lipsește și că învăț greu și încet.

După cum bine se observă.

Mă grăbesc, mă pripesc și am senzația că ”altceva nu mai este”, așa că selectez primele opțiuni care mi se prezintă, fără să am încredere că Universul are ”în meniul său” exact ce am eu nevoie, conform intențiilor și așteptărilor mele.

Atât în relații, cât și în obiecte sau acțiuni, am acceptat de multe ori variantele mai puțin confortabile, dar disponibile mai rapid, decât să aștept cu încredere să ajungă la mine varianta PERFECTĂ de care aveam nevoie, în acel moment.

Nu vi s-a întâmplat și vouă de multe ori acest lucru?

Să luați ceva cu starea interioară ”merge și asta”, deși știați că nu este exact ce vă doreați, doar cu gândul că ”oricum ceva mai bun nu este!”

Ne mulțumim cu bunuri de ”clasa a II-a” și ne plângem că suntem ”săraci”!

Dar nu suntem săraci.

Indiferent că avem sau nu bani, niciunul dintre noi nu este ”sărac” – decât la nivel de cunoaștere și experiență.

Pentru că în jurul nostru este o ABUNDENȚĂ infinită, ce curge continuu.

Important este să fim noi CLARI ce avem nevoie și să ”comandăm” Universului din jur ce ne trebuie.

Iar apoi, să avem RĂBDARE și ÎNCREDERE ca Universul să materializeze ceea ce am ”comandat”.

Această lege Universală a ATRACȚIEI funcționează continuu, indiferent dacă oamenii cred sau nu în ea.

Este precum legea gravitației.

Funcționează.

ABUNDENȚA este normalul energiei.

Nu ne lipsește nimic, niciodată, atâta timp cât ne ancorăm în energia IUBIRII, care este energia din care sunt făcute celulele noastre.

Nu ne lipsește NIMIC din ce avem NEVOIE pentru a avea experiențele de creștere pe Pământ.

Vacanța de vară este o perioadă de mare ABUNDENȚĂ – de căldură, de lumină a zilei, de stare de bine și veselie și mai ales, de nevoie de relaxare și destindere.

Vă doresc tuturor să vă imersați adânc în energia ”tip vacanță”, indiferent că sunteți la serviciu sau cu familia, în călătorie.

Pentru că este o energie hrănitoare și foarte savuroasă.

Am învățat să o integrez în munca mea zilnică și am descoperit cât de bine mă simt atunci când mă raportez la serviciu prin ”ochelarii” energiei tip vacanță.

Dar despre asta, poate, cu altă ocazie.

Până una alta, vă las cu energia Abundenței și a Vacanței, să le savurați la maxim, fiecare strop și fiecare minut trăit în această vibrație.

Și să nu vă îndoiți nicio clipă de infinitatea resurselor acestei lumi.

Trăim în cea mai minunată și specială lume posibilă.

Uitați-vă la ea cu ochi diferiți și veți descoperi minuni.

 

O vară minunată, în continuare, tuturor,

Cu iubire,

Sorina