Solstitiul de vara

Ieşirea din adolescenţă

Schimbarea anotimpurilor are energia aparte a momentelor de schimbare.
Ca şi în viaţa noastră, ceva se schimbă, dar nu poţi defini foarte bine ce anume. Doar că lucrurile nu mai sunt la fel. Deşi, în mare parte sunt la fel.

Deja recurg la paradoxuri pentru a mă putea exprima.
Pentru ca viaţa, în scurgerea ei, ne duce către un moment în care cuvintele devin neputincioase, întrucât experienţa directă a luat-o cu mult înaintea vorbelor.
Mintea raţională nu mai ţine pasul cu trăirea directă – iar minunile şi miracolele pe care contactul direct cu Magia Vieţii, cu Natura din jurul nostru, cu plantele şi animalele le aduce în viaţa noastră – nu mai pot fi exprimate în cuvinte.
Rămâne o singură exclamaţie valabilă: Oau!

Oau!

Am trecut prin multe experienţe, de la Echinocţiul de primăvară, până la Pregătirea Solstiţiului.
Am făcut detoxifierea corpului fizic – cu ajutorul procedeelor descrise în celelalte articole. Am lucrat la detoxifierea energiei corpului de influenţa substanţelor străine, a vaccinurilor şi medicamentelor luate în decursul anilor. Am lucrat la echilibrarea energiei corpului, ieşind pas cu pas din „Oboseala cronică” şi recâştigând putere pentru a înţelege nevoia de schimbare. Am redefinit relaţii, am redefinit poziţii, continuăm să modelăm o realitate exterioară, pentru a ţine pasul cu schimbările interioare.
Întreaga experienţă personală şi a pacienţilor va fi descrisă pe larg în cartea „Sănătate 5D” aflată în lucru.

Solstiţiul de vară vine într-o lună iunie plină de evenimente „cosmice” deosebite.
Începând cu eclipsa solară de pe 20 mai, apoi cu luna plină de pe 4 iunie şi tranzitul planetei Venus de pe 5-6 iunie – care au influenţat şi Natura (furtuni, ploi, schimbări bruşte de temperatură şi presiune atmosferică) – toate aceste mişcări masive de energie au influenţat şi fiinţele umane.
După experienţa Conferinţei Naţionale de Gemoterapie cu participarea lui Fernando Pitera, homeopat şi fitoterapeut italian, autorul Compendiului de gemoterapie – Conferinţă ţinută în mijlocul evenimentelor „cosmice” de care aminteam – am simţit o schimbare majoră a energiei interioare, atât la nivel personal, cât şi la nivelul grupului în care lucrez.

Aşa cum veţi mai auzi iar şi iar, tema este „Ieşirea din adolescenţă”.
Parcă ni se limpezeşte confuzia „adolescentină” a minţii şi începem să vedem mai clar despre ce este vorba în realitatea în care trăim.
Parcă nu ne mai „împăunăm” cu „câte ştim”, dându-ne seama, de fapt – câte nu ştim.
Şi parcă nu mai suntem dispuşi să ne cheltuim energia pe proiecte născute din entuziasmul celorlalţi, care în timp, ne consumă propria noastră energie (nu aşa fac adolescenţii??)

Am realizat că trăim, ca lume, la un nivel de adolescenţă milenară. Doar adolescenţii iau decizii emoţionale, apoi regretă până la auto-suferinţă. Doar adolescenţii se ceartă „ca chiorii” o zi, şi se iubesc la nebuneşte a doua zi.
Doar adolescenţii se aruncă cu capul înainte şi se miră de cucuiele apărute.
Adolescenţii sunt cei care nu-şi asumă responsabilitatea pentru deciziile lor, pentru ca au senzaţia că orice s-ar întâmpla, cineva (un părinte, de cele mai multe ori), repară ceea ce ei au stricat.

Este comportamentul pe care îl observ la majoritatea oamenilor – de 12 , 18, 40 sau 80 de ani. Comportamentul de „ne-asumare a responsabilităţii” pentru propria viaţă.
„Cineva să ne dea!”
„Cineva să facă!”
Cineva…..statul, guvernul, „ăia”…..sunt doar instanţe fictive – de delegare a responsabilităţii – precum adolescenţii.

Înainte de Solstiţiul de vară – care înseamnă momentul zilei celei mai lungi – ziua în care Soarele luminează cel mai mult pământul pe care trăim – vă propun să facem un exerciţiu de „ieşire din adolescenţă”. Că tot avem lumina „tatălui Soare” de partea noastră.

Să ne asumăm responsabilitatea pentru propria viaţă.
Să ne asumăm responsabilitatea pentru propria sănătate, pentru fiecare decizie a zilei.

Dacă ştiţi că un aliment este toxic, conţine conservanţi, vă poate face rău sănătăţii fizice – nu-l cumpăraţi! Nu cedaţi presiunilor magazinelor pline de produse – din care 90% sunt deşeuri! Căutaţi insistent, pe tarabele din pieţe, prin satele din jurul Constanţei – mici producători care aduc alimente de bună calitate. Faceţi o mişcare de refuz a „intoxicării” la care suntem supuşi – deliberat şi calculat – de ani buni.

Refuzaţi să mai priviţi la televizor ştirile şi reclamele pline de mesaje subliminale, care induc frica şi agresivitatea.
Închideţi televizorul şi bucuraţi-vă de plimbări pe malul mării, pe malul lacurilor, în păduri sau oriunde în Natură – unde vă încărcaţi cu energia pozitivă a Mamei Pământ. Aţi vizitat rezervaţia naturală a Munţii Măcinului? Dar rezervaţia de la Hagieni? Mergeţi la Mănăstire la Sf Andrei sau la Sf Cassian. Mergeţi în locuri în care simţiţi cum vă „hrăniţi” cu adevărata hrană pentru suflet.
Veţi simţi mult mai puţină foame pentru trup.
Care va putea fi astâmpărată cu produsele naturale de pe piaţă – produsele bio se găsesc din belşug şi pe pieţele noastre.

Asumaţi-vă responsabilitatea NUMAI pentru propria reacţia – la orice interacţiune umană. Nu presupuneţi nimic despre ceilalţi. Dacă o persoană este furioasă, agresivă, sau abuzivă – este problema ei. Nu reacţionaţi emoţional – nu-i daţi satisfacţia să vă golească de energie. Doar fiţi fermi, fie în replică, fie în plecarea din locul cu energie negativă şi păstraţi-vă liniştea interioară.

Nu frecventaţi locuri aglomerate, pline de stimuli – cu muzică dată la maxim şi noxe de toate felurile. Preferaţi Natura, preferaţi Malul Mării.

Asumaţi-vă responsabilitatea pentru ceea ce spuneţi, când vă întâlniţi cu oamenii. Nu faceţi promisiuni pe care să le regretaţi şi cereţi-vă iertare, de cate ori este cazul. Apoi lăsaţi în urmă orice incident neplăcut.
Nu mai căraţi pe umeri saci de întâmplări nefericite, care vă cocoşează zilnic. Descotorosiţi-vă de povara trăirilor negative prin puterea iertării.

Asumaţi-vă responsabilitatea pentru ceea ce gândiţi, controlaţi tendinţa mentală la judecarea a tot şi toate.
Aşa suntem educaţi şi învăţaţi.
Aşa facem, pentru că toţi din jur fac aşa.
Dar putem să „reînvăţăm” să ne uităm în jur cu privirea inocentă a copilului de până în 7 ani, care se uită cu uimire, curiozitate şi mirare continuă – la lumea pe care o descoperă.
De ce am uitat starea?
Este în noi, o putem retrăi.

Minut de minut, zi de zi, săptămână de săptămâni – preluaţi responsabilitatea propriei existenţe. Este un proces dificil, lung, sinuos, cădem în vechi comportamente şi iar o luăm de la capăt.
Dar este posibilă trăirea „în stare de adult”.

Pentru menţinerea sănătăţii fizice, folosiţi minunatele produse ale Naturii – de câte ori sunt necesare (deşi vara, recomand minim de tratamente – de orice fel – Soarele, marea şi aerul curat sunt cei mai buni medici!)
Folosiţi gemoterapia, folosiţi tincturile din plante, maceratele şi infuziile – funcţie de necesarul fiecăruia.

Produsele acestei veri vor fi Extractele din plante ale familiei Rosacea – familie bine reprezentată în gemoterapie de Migdal, Zmeur, Mur, Măceş, Porumbar, Păducel şi de curând, de Seminţe de Piersic şi Cais, iar cel mai nou produs este Extractul din muguri de Măr pădureţ – testat de participanţii la Conferinţă.
Toate aceste produse echilibrează organismul la nivele profunde, susţin energia şi ajută corpul fizic în demersul de detoxifiere şi eliminare a tot ceea ce nu este necesar.

Tot Rosaceale reprezintă familia de plante din care fac parte pomii fructiferi: Măr, Păr, Piersic, Cais, Prun, Cireş, Vişin, Gutui – toate aceste minuni au o energie comună – energia Rosaceelor.
Am susţinut apariţia unei cărţi pentru copii, o carte de colorat despre Familia Rosaceelor – realizată de o talentată artistă de 15 ani – şi vă recomand tuturor să vă jucaţi în culorile şi energia cărţii. Cartea este disponibilă pe site-ul nostru începând din această lună.

Vor apare materiale legate de Proving-ul cu Măr pădureţ, dar şi de Familia Rosacea – în cadrul volumului II din Acta gemmotherapeutica – Publicaţia Oficială a Asociaţiei Române de Gemoterapie şi Homeopatie.

Sunt recunoscătoare familiei Rosaceelor pentru lecţia „ieşirii din adolescenţă”.

Am trăit-o şi o trăiesc zi de zi, într-o stare de permanentă uimire şi smerenie – în care cuvintele devin doar o tăcere imensă, plină de lumină.

Să aveţi o vară frumoasă!
Asumaţi-vă responsabilitatea personală pentru starea de bine!