Salată raw vegan sfeclă roșie cu piersici și merișoare

Doamna Sorina Daniela Barbu din Ploiești ne propune o rețetă interesantă – răcoritoare și gustoasă.
Poate fi folosită ca o masă de prânz, sau ca o salată de însoțire la o altă masă cu proteine vegetale (sau amidonoase).

Combinația de legume și fructe este una dintre cele mai bine primite de către organism (am descoperit acest lucru prin supele raw-vegane) – iar salatele reprezintă alte modalități în care orice femeie poate fi creativă în bucătărie.

Teoretic – în multe cărți de nutriție – se discută despre ”necombinarea” diferitelor alimente (mai ales a legumelor cu fructe).
Practic – am aflat din proprie experiență – că în dietele de tranziție către detoxifierea fructariană – tocmai aceste combinații reprezintă rețetele favorite ale tuturor (gustative și ca efecte asupra corpului).

Ingrediente pentru salată:
– o sfeclă roșie (crudă) rasă
– 2 fructe grapefruit – tăiate bucățele
– 2 piersici, tăiate bucățele
– 1-2 portocale – tăiate felii
– merișoare și ghimbir
Se amestecă sfecla cu bucățile de grapefruit, puține portocale, merișoare – și se decorează la final cu felii de piersici, portocală și puțin ghimbir ras.

Poftă bună tuturor!