Pentru a face față mai bine dramelor din viața noastră, este nevoie să comunicăm mai bine care sunt nevoile și dorințele noastre. De aceea, este nevoie să stăpânim atât abilitatea de a spune ”DA”, când este nevoie, dar și ”NU” atunci când dorim realmente să spunem ”NU” (am scris mai multe articole despre ”asertivitate” pe care le puteți descoperi pe site-ul nostru www.centrulnatura.ro – în arhiva de articole).

 

Există o frică de dramă, există o frică de conflicte, există o teamă imensă de a nu-i face pe ceilalți să sufere sau a nu-i dezamăgi și de aceea mereu ne sacrificăm propriile nevoi și dorințe, pentru a le face pe plac celorlalți.

 

Pentru a spune ”DA” unei vieți mai bune pentru noi înșine, va trebui să învățăm să spunem ”NU” celorlalți.

 

Nu neapărat să spunem mereu ”NU”, precum copii de 2-3 ani, care-și exersează puterea Ego-ului proaspăt descoperit, ci să putem să spunem ”NU” atunci când vrem să spunem ”NU”.

 

Să folosim tehnica de ”Ciocănire terapeutică” și să trecem împreună printr-un exercițiu de ”reprogramare” mentală / emoțională și fizică.

 

Exercițiu EFT propus de Jessica Ortner

 

Gândiți-vă la o situație din viața voastră în care nu ați putut spune ”NU”, eventual la o persoană căreia nu-i puteți spune ”NU”.

Acordați-vă la imaginea interioară și încercați să fiți atenți la starea corpului.

Ce senzație apare în corp?

Unde este localizată?

Care este senzația? (greutate, sufocare, amorțeală, neliniște, strângere etc etc)

Dați-i o notă pe o scală de la 1 la 10.

 

Respirați profund de trei ori și să începem exercițiul, ciocănind cu vârful degetelor punctele indicate în paranteză (pentru detalii despre poziția punctelor, vă rog sa reluați primul articol din seria articolelor despre EFT):

 

(LateralPalmă) Chiar dacă mi-e atât de frică să nu-i dezamăgesc pe ceilalți, mă accept pe mine și ce simt

Chiar dacă mi-e atât de frică să spun ”NU”, mă accept și onorez modul în care mă simt

Chiar dacă atunci când spun ”NU” apare o stare de anxietate în corpul meu, mă iubesc și mă accept.

 

(Sp) Nu pot spune ”NU

(LatO) Ei au nevoie de mine
(SubO) Și nu-i pot dezamăgi
(SubN) Nu pot să spun ”NU

(B) Numai gândul că spun ”NU

(C) Îmi creează o stare de tensiune și frică în corp
(A) Toată această frică imensă….
(Vc) Vreau doar să-i fac pe toți fericiți

 

(Sp) Am fost învățată să fiu o fetiță  cuminte și bună

(LatO) Vreau doar să fac ce este bine pentru toți
(SubO) Și când îi văd pe alții suferind
(SubN) Îmi iau drept sarcină să-i ajut și repar

(B) Unei părți din mine îi place asta

(C) Dar altă parte din mine începe să-și dea seama
(A) Că mi-am luat asupra mea greutățile lumii
(Vc) Am încercat să am drept misiune să-i fac pe toți fericiți

 

(Sp) Și este epuizant

(LatO) Și nu funcționează!
(SubO) Am spus ”DA” atunci când vroiam să spun ”NU
(SubN) Am simțit că nu am de ales

(B) Și mi-a provocat o senzație de amărăciune interioară

(C) Îmi onorez dorința de a-i ajuta pe ceilalți
(A) Și admit și accept toată această amărăciune
(Vc) Am încercat doar să fac ceea ce am crezut că este bine.

 

(Sp) Chiar vreau ca ceilalți să mă placă

(LatO) Nu vreau să produc conflicte de vreun fel
(SubO) Așa că o parte din mine se teme să spună ”NU
(SubN) Dar dacă POT să spun ”NU”?

(B) Dintr-o stare de liniște interioară

(C) Ceilalți din jur mi-au spus de multe ori ”NU
(A) Și am acceptat asta
(Vc) Dar eu nu mi-am permis mie să spun ”NU

 

(Sp) Mă agăț de aceste credințe de atâta timp

(LatO) Încep să le pun la îndoială
(SubO) Și încep să experimentez
(SubN) Poate POT să spun ”NU”!

(B) Sau pur și simplu ”Lasă-mă să mă gândesc la asta!”

(C) Toată această anxietate din corpul meu
(A) Este în regulă să o eliberez
(Vc) Chiar dacă spun ”DA” sau ”NU

 

(Sp) Rămân un om bun

(LatO) Și dacă ei nu-și pot da seama de asta
(SubO) Nu este vina mea
(SubN) Admit și accept presiunea la care m-am supus

(B) Am resimțit-o atât de intens

(C) Încep să o eliberez acum
(A) Pentru că indiferent dacă spun ”DA
(Vc) Sau dacă spun ”NU

 

(Sp) Rămân tot omul bun care sunt

(LatO) Când spun ”NU” celorlalți
(SubO) Încep să-mi spun ”DA” vieții mele
(SubN) Pe măsură ce spun ”NU” celorlalți

(B) Ei încep să-mi respecte timpul

(C) Poate totul este mai ușor și mai simplu decât credeam
(A) Onorez orice anxietate care mai este în corp și o eliberez
(Vc) Este în regulă să le spun ”NU” celorlalți și ”DA” mie însămi.

 

Respirați profund și puneți mâinile pe inimă, repetând rar și răspicat următoarele cuvinte:

 

CONTEAZĂ CEEA CE GÂNDESC

CONTEAZĂ CEEA CE SIMT

CONTEAZĂ TIMPUL MEU

ȘI ALEG ACUM SĂ ONOREZ ȘI SĂ RESPECT DORINȚELE INIMII MELE.

 

Respirați profund și verificați nivelul de anxietate de la începutul exercițiului și starea corpului, dinainte să faceți tehnica.

 

Puteți trece prin exercițiul de mai sus de câte ori simțiți nevoia.

De fiecare dată, veți simți impactul cuvintelor și ciocăniturilor de presopunctură din ce în ce mai puternic.

Faptul că puneți într-o formă clară, evidentă, concretă și logică dialogul interior haotic pe care îl aveți în minte și faptul că îl transformați din încărcătura negătivă și greoaie pe care o are inițial, în varianta ușoară și eliberată din final se va resimți în întreaga vibrație a corpului vostru.

 

Vă doresc să vă bucurați la maxim de acest exercițiu puternic și să-l folosiți ca un instrument de împuternicire.

Și veți descoperi cum viața voastră se schimbă miraculos, pentru că frecvența voastră interioară se va schimba miraculos!

 

Și ați făcut asta SINGURI, cu propriile voastre puteri și o tehnică foarte simplă!

 

Vă doresc o practică inspirată și să ne re-auzim cu bine, la următorul exercițiu. Perseverați și puneți în practică, împreună reușim să schimbăm vibrația colectivă!

 

Cu recunoștință,

Sorina