SĂ NE RE-AMINTIM CINE SUNTEM!

SĂ NE RE-AMINTIM CINE SUNTEM!

Vă propunem să facem împreună o călătorie-explorare de re-amintire.
Nu avem ce învăța.
Știm tot ce avem nevoie să știm – avem această informație în noi – doar avem nevoie să ne reamintim de ea.
Și pentru aceasta, vă propunem să vă focalizați pe propriul organism, pe funcționarea și starea lui. Focalizarea pe lumea exterioară a universităților și instituțiilor educaționale nu aduce nici sănătate, nici stare de bine, iar cunoașterea dobândită acolo este fragmentară, fixistă și puțin aplicabilă practic. În multe dintre școli învățăm doar despre ”un corp mort” și părțile sale componente. Nici o școală de medicină nu ne învață despre VIAȚĂ – care este DINAMICĂ, MIȘCARE, SCHIMBARE ETERNĂ – EVOLUȚIE.
Școlile ne învață să ”inventariem” noțiuni, să folosim ”etichete” (învățăm numele unor condiții definite ca ”boli” – și diferite scheme de tratament ale lor – dar nu învățăm niciodată cauzele reale ale dezechilibrelor și procesul dinamic prin care s-a ajuns de la sănătate la boală). Etichetarea ”bolilor” ne stimulează gândirea liniară – și pierdem vederea de ansamblu a procesului prin care trecem.

Oamenii sunt entități puternice – cu organisme ca niște mașini extraordinare, precum niște avioane de ultimă generație, dotate cu un ”computer de bord” super-performant (mă refer la creier). Creierul uman este dotat cu un soft orientat spre rezolvarea problemelor. Are nevoie de provocări și de probleme, pentru a putea contempla (și aplica pratic) diferite soluții. Odată ce o problemă sau provocare este depășită – creierul evoluează și își îmbunătățește abilitățile de funcționare. Dacă n-ar mai fi conflicte și provocări – creierul ar începe degradarea spre demență.
Conflictele sunt o parte din viața noastră. Rezolvăm în decursul vieții mii dintre ele – în acest fel dezvoltându-ne, pentru că fiecare experiență prin care trecem este necesară pentru creșterea noastră spirituală.

Apariția unei ”boli”, a unei dizarmonii de funcționare a organismului – ne arată că persoana este blocată într-un conflict a cărui soluție încă nu o identifică. Asta nu înseamnă că este ceva în neregulă cu persoana, ci că pur și simplu, în acel moment al vieții sale, nu are destulă energie pentru a găsi soluția la acel conflict sau acea problemă prezentă în viața sa.
De aceea persoana ajunge la un terapeut – să caute un sfat obiectiv, detașat – cu privire la o problemă la care nu a găsit, încă, soluția.
Sarcina terapeutului este aceea de a ajuta persoana să ”curățe rugina” din motorul avionului care este corpul uman – și mai mult, de a-i reaminti fiecărei persoane câte știe și câte cunoaște – precum și câtă putere deține în minunatul corp pe care îl are.

Conflictul interior = boala – reprezintă drama, războiul și haosul.
Rezolvarea conflictului – reprezintă pacea și ordina.
În acest fel petrecem viața – trecând prin etape de conflicte și rezolvări.

Oamenii găsesc diferite soluții la conflictele lor interioare. Am găsit o poveste impresionantă a unei înotătoare de lungă distanță numită Diana Nyad, care a reușit la 64 de ani să înoate distanța Cuba-Florida (110 mile) în 53 ore. A reușit la a 5-a încercare – după ce nu reușise la 28 de ani și când era mai tânără.
Diana are un discurs fabulos pe Ted http://www.ted.com/talks/diana_nyad_extreme_swimming_with_the_world_s_most_dangerous_jellyfish.html
și apoi după ce i-a reușit cea de-a 5-a încercare:
http://www.diananyad.com/blog/videos-of-diana-arriving-on-shore
http://www.philly.com/philly/news/nation_world/20131011_Diana_Nyad_finishes_swim_for_Hurricane_Sandy_relief.html

Ea își transmite cele trei mesaje oamenilor:
1) Să nu renunți niciodată
2) Nu ești niciodată prea bătrân să-ți împlinești visele
3) Efortul de echipă are cele mai bune rezultate

Ființele umane sunt niște entități fantastice.
Care de mii de ani sunt în stare de sedare și uitare.
Este posibil ca acum să fi venit momentul de TREZIRE – în care treptat, încetul cu încetul – să ne reamintim CINE SUNTEM.
Mesageri au fost totdeauna.
Mereu Universul ne-a trimis suflete care să ne re-amintească cine suntem.

Să învățăm de la propriul corp, să ne ascultăm mai mult ”doctorul interior” – să interacționăm mai mult cu propria inimă.
În liniștea inimii se află rezolvarea tuturor conflictelor.