Portocale

Portocale

  • Mișcă Alexandra

  • Clasa a 12-a B

  • Colegiul Național “Mircea cel Bătrân

Date generale

Portocalul dulce este un arbore fructifer din genul Citrus, care face parte din familia Rutaceae. Este vorba despre un arbore de mărime mijlocie, dar în condiții optime poate ajunge la 13 m înălțime, are coroana mare, rotundă sau piramidală, cu frunze ovale de 7–10 cm cu margine dreaptă și ramuri care uneori au spini mari de 10 cm. Florile sunt albe parfumate, care apar izolat sau în buchet. Fructul este Portocala dulce.

Recent s-a dovedit că portocalul, considerat în mod tradițional specie din genul Citris este de fapt hibrid produs din Pomelo (Citrus maxima), mandarina (Citrus reticulata) și Chitra (Citrus medica), iar numele științific corect este Citrus sinensis. Vechiul nume, fără specificația de hibrid, se folosește încă mult.

Origini și localizare

Portocalul are origine în India, Pakistan, Vietnam, sud estul Chinei și a fost adus de arabi în occident, deoarece din India a trecut în Arabia unde se numea naranj și apoi în sudul Franței, numit naurange (pronunțat noránsh). Apoi în engleză și franceză s-a transformat în orange. Nu în toate limbile se folosește acest nume, în olandeză se numește „sinaasappel” „măr chinezesc”, iar în română, portocală.

Cultivarea acestui arbore face parte din agricultura multor țări, în Statele Unite (Florida și California), cea mai mare parte din țările mediteraneene, alte țări: Brazilia, Costa Rica, Belize, Cuba, Pakistan, China, India, Iran, Egipt, Turcia și Africa de Sud. Creste în general în regiuni umede. Înghețul prelungit sub 0 °C, afectează fructul și calitatea acestuia. Se cultivă ca arbol agricol și ornamental.

Legende, simboluri, superstiții

  • Se crede că portocala este „marul de aur” din mitologia grecească. Mărul de aur a fost fructul dăruit de Juno lui Jupiter în ziua căsătoriei lor celeste. Inocența și fertilitatea simbolizate de portocală sunt regasite într-o altă legendă grecească. Atlanta, cea mai rapidă alergatoare dintre muritori, promisese că se va mărita cu acel bărbat capabil să o înfrângă într-o competiție atletică. Pe de alta parte, orice curtezan înfrânt în cursa de alegare era sortit morții. Aphrodite, zeița dragostei, a decis la un moment dat să il ajute pe Milanion, un flăcău îndrăgostit până peste cap de Atlanta, dăruindu-i un mănunchi de portocale. Milanion a aruncat aceste fructe, unul cate unul, pe parcursul întregii competiții cu Atlanta, iar fata, care nu văzuse până atunci aceasta roade minunate, a fost distrasă și atrasă de portocale, din această pricină Milanion ajungând să caștige cursa. Flăcăul s-a căsătorit cu alesa inimii sale, iar Atlanta a devenit curând mamă și gospodină, un simbol recunoscut al inocenței și fertilității din Grecia antica.

  • Chinezii considerau portocala un fruct norocos, însăși numele ei în limba chineză echivalând cu prosperitatea, bunele auspicii și norocul.

  • Florile de portocală așezate în părul miresei, florile simbolizează fecioria acesteia, în timp ce plasate în buchetul ei, aduc noroc.

  • O superstiție hilară, rezervată probabil copiilor lacomi, spunea că dacă înghiți un sâmbure de portocală, urmează să îți crescă în burtă un arbore de portocal.

Utilizări în medicina alternativă:

  • Florile de portocal sunt benefice pentru sănătate, prin stimularea sistemului nervos, dar și pentru protejarea circulației sangvine.

  • Trebuie subliniate proprietățile anticancerigene și beneficiile pe care le aduc în ansamblul problemelor cardiovasculare, reducând colesterolul, reglând tensiunea arterială, susținând vasele de sânge și prevenind bolile de inimă. În plus, previn osteoporoza și prezintă efecte pozitive în afecțiuni precum diabet și scleroză multiplă, Alzheimer sau Parkinson, dar și în prevenția artritei reumatoide.

  • Tratamentul cu coajă de portocală realizat acasă s-a dovedit a fi foarte eficient în tratarea acneei. Pentru tratament coaja de portocală se rade, se amestecă cu puțină apă și se aplică pe zonele afectate de acnee.

Compoziție chimică

Ele reprezintă o excelentă sursă de vitamina C, vitamina A, acid folic, vitamina B1 și B6, flavonoizi, pectină și fibre, dar și de minerale precum potasiu, calciu, fosfor, magneziu și cupru. Ele ne protejează de radicalii liberi, conțin antioxidanți și acizi esențiali pentru regenerarea celulară, dar nu înglobează colesterol sau grăsimi dăunătoare.

RETETA

Dulceața din coji de portocale și coji de portocale glasate

4 portocale
400 gr zahar

  • Decojim portocalele în 4 sau 6 bucati. Fiecare bucată se curăță de partea albă pe cat posibil, se rulează și se fixează cu o scobitoare.

  • Se pun cojile într-o oală, acoperite cu apă și se fierb 10 minute (de cand începe să clocotească apa). Se răceasc apoi sub jet de apă rece și se pun iar la fiert 10 minute. Repetăm procedeul acesta de fierbere-răcire de 4 ori. Acum cojile se pot curăța de partea albă foarte usor.

  • Se cântăresc cojile și se face un sirop din zahar (cantitate egală cu greutatea cojilor) și suc de portocale stors din portocalele decojite (jumătate din greutatea cojilor)

  • Când zahărul se topește adăugăm cojile în sirop și se fierbe la foc mic pentru 30 minute.

  • Se lasă la răcit și apoi se fierbe iar pentru 30 minute, tot la foc mic.

  • Într-un borcan se pun coji de portocale și am acoperit cu sirop. Astfel rezultă dulceața. Cojile pot fi așezate pe o folie (in picioare e mai bine, ca se scurga siropul) și lăsate o zi la uscat pentru a obține coji glasate. Se presară apoi puțin zahăr și se pot păstra la frigider.

Personal…

A fost o adevarată plăcere să caut informații despre unul dintre fructele mele preferate, care prin mirosul său îmi aduce întotdeauna aminte de iarnă și Crăciun.

BIBLIOGRAFIE

© 2011 - 2018 Fundatia Simile. Toate drepturile rezervate.

Sprint Pharma detine o gama larga de suplimente alimentare si suplimente nutritive 100% naturale ce va ajuta in ameliorarea diferitelor afectiuni de care suferiti.
Fie ca vine vorba de pietre la rinichi, prostata, afectiuni ale ficatului, circulatie, afectiuni ale articulatiilor, digestie, colici abdominale ale bebelusilor, memorie scazuta, colesterol sau raceala si gripa, la Sprint Pharma gasiti suplimentele alimentare naturale de care aveti nevoie.