Kiwi

Kiwi

  • Capotă Ioana

  • Clasa a 12-a B

  • Colegiul Național “Mircea cel Bătrân

Date generale

Kiwi-ul… sau cartoful cu păr (așa cum îmi place mie să-l numesc) este un fruct pe care îl recunoaștem, îl cumpărăm și îl consumăm, dar prea puțin îl cunoaștem: ce conține, ce beneficii aduce, cum crește și cum altfel mai este utilizat și consumat – altfel decât decojit, feliat și adus de mama pe o farfurioară, în fața calculatorului. Ne place să îl mâncăm, deci țin să cred că ne va plăcea și mai mult să știm ce obținem de pe urma lui.

Așadar, kiwi-ul este un fruct de formă ovaloidă, de mărimea unui măr mijlociu (adică 7-10 cm lungime și o greutate de circa 80-100 g). Are un miez verde, cărnos, acrișor (mai mult sau mai puțin, după noroc), cu o coajă verde-maronie pufoasă (acoperită cu perișori aspri) necomestibilă și o pulpă cărnoasă, de culoare verde, cu semințe mici, viabile, dispuse circular către interiorul fructului.

Foarte sensibilă la ger și la vânt, planta de kiwi prefer solurile umede, umbroase și puțin calcaroase. În pădurile din care este originară, planta care face kiwi-ul, Actinidia chinesis, poate fi descrisă ca un arbust cu vițe lungi, viguroase și lemnoase, asemănătoare lianelor, cu aspect de arbust cățărător. De obicei acest tip de arbust ocupă o zonă de 3-4,5 m lățime, 5-7 m lungime și 2,7-3,6 m înălțime. Prin urmare, atunci când este cultivată, planta are nevoie absolută de un spalier. În câmp, planta se cultivă pe araci înalți de 1,7-2 m, care sunt legați între ei cu sârmă.

După ce se finalizează recoltarea, aceste fructe sunt depozitate în încăperi uscate și curate în lăzi stivuite și asezate pe grătare, la o temperatură de 12°C și o umiditate relativă a aerului de 85-90%. Aceste condiții asigură o păstrare pe o perioadă de circa 2-5 săptămâni.

Fructul kiwi pe specii

A = A. arguta,Kiwi
C = A. chinensis,
D = A. deliciosa,
E = A. eriantha,
I = A. indochinensis,
P = A. polygama,
S = A. setosa.

Valoare nutritională la 100 g de kiwi:

Calorii: 61 kcal
Vitamina C: 75 mg
Vitamina A: 175 IUKiwi
Potasiu: 332 mg
Calciu: 26 mg
Magnesiu: 30 mg
Fosfor: 40 mg
Fier: 0.41 mg
Sodiu: 5 mg
Vitamina B1: 0,020 mg
Vitamina B2: 0,050 mg
Vitamina B3: 0,500 mg
Proteine: 0,99 g
Lipide: 0,44 g
Carbohidrați: 14,88 g
Fibre: 3,4 g
Colesterol: 0 mg
Apă: 83.05 g

UTILIZĂRI MEDICALE, BENEFICII

  • Kiwi-ul are un efect antioxidant, fiind o sursă excelentă de vitamina C (principalul antioxidant al organismului). Ameliorarea osteoartritei, artritei reumatoide, astmului și prevenirea cancerului de colon și a afecțiunilor cardiace corelate cu diabetul sunt câteva exemple în cazul cărora vitamina C s-a dovedit utilă. În plus, efectul antioxidant mai este susținut de vitamin E prezentă în kiwi, care este un nutrient solubil în grăsime care asigură lupta impotriva oxidării.

  • Fitonutrienții din kiwi protejează ADN-ul.

  • Acest fruct aduce un semnificativ ajutor în lupta cu afecțiunile respiratorii asociate astmului, tot datorită vitaminei C.

  • Fructul previne constipația și alte probleme intestinale.

  • Un studiu făcut unor copii italieni care au mâncat kiwi demonstrează că au avut mai puține probleme respiratorii și le-ea curs nasul mai puțin decât celor care nu au mâncat. Efectul pozitiv al consumului de kiwi în domeniul ORL se explică prin cantitatea mare de vitamina C.

  • Kiwiul este o sursă excelentă de fibre care s-au dovedit utile în cazul multor afecțiuni: reduc colesterolul, riscul apariției bolilor cardiace fiind diminuat, înlătură toxinele din colon, prevenind astfel cancerul de colon și îi ajută pe diabetici să își țină sub control valoarea glicemiei.

  • Conform unui studiu cu privire la efectele consumului de kiwi asupra calităţii somnului, s-a constatat faptul că fructul de kiwi poate îmbunătăţi durata şi eficienţa acestei activităţi.

  • Protejarea împotriva unor forme severe de afecțiuni ce pot distruge vederea, inclusiv degenerarea maculară, se face cu ajutorul vitaminelor A, C și E, caretonoidelor, etc., o combinație de nutrienți din compoziția fructului kiwi.

  • Vasele sanguine și inima sunt protejate prin diminuarea riscului formării cheagurilor de sânge și prin reducerea cantității de grăsimi din sânge. Vitaminele și mineralele din kiwi ajută astfel sănătatea cardiovasculară.

  • Datorită nivelului crescut de potasiu, fructul kiwi ajută la reglarea tensiunii arteriale.

UTILIZARE, SIMBOLURI ÎN CULTURA DIFERITELOR POPOARE

  • Fructul kiwi a fost descoperit în China, unde a purtat denumirea de Yang Tao (soare piersică). Noua Zeelandă a fost prima țară, pe lângă China, care a început creșterea acestor fructe, însă sub denumirea de Chinese Gooseberries (agrișă chinezească). În anii 1960, America a început importul de agrișe chinezești și a adus o nouă denumire fructului: kiwi. Motivul? Asemănarea dintre fruct și kiwi, pasărea națională din Noua Zeelandă, o pasăre maro, rotundă și cu penaj pufos.

  • În anii ’80, s-a dezvoltat în Noua Zeelandă o versiune aurie a fructului kiwi. Galben pe interior, cu aceeași formă și mărime însă fără puful fructului tradițional versiunea aurie păstrează gustul cunoscut (se simte totuși o slabă aromă de mango în plus).

  • Peste un milion de tone de fructe de kiwi sunt produse în fiecare an. Producțiile cele mai mari au originea în Italia, Noua Zeelandă și Chile.

  • Doctorii din Noua Zeelandă și Australia prescriu foarte des fructul kiwi pacienților cu astm sau alte problem respiratorii.

  • Unele din cele mai bune vinuri făcute din acest fruct sunt produse în America. Brandul The King Kiwi (“Regele Kiwi”), îmbuteliat în Saint Petersburg, Florida, este un vin vandut cu aproximativ $20/sticlă. Shalom Orchard în Franklin, Maine face, de asemenea, un vin kiwi care este certificat organic. Vinul kiwi este un vin alb, care este descris ca “luminos” și “lumină”.

  • Fructul kiwi este utilizat pe scară largă pentru frăgezirea cărnii.

  • Kiwi-ul este adesea folosit în băuturile sportive datorită gustului și valorii nutritive. Multe suplimente nutriționale au la bază fructele kiwi.

  • Este un fruct favorit pentru jeleu și dulceață în culturile spaniolă și arabă. În China nu este încă un element culinar dar constituie o aromă în jeleurile din China și în alte bomboane.

  • Frunzele de viță de vie kiwi pot să fie fierte în apă pentru a crea un balsam ce se utilizează în tratarea unei varietăți de afecțiuni cutanate, inclusive râia la câini.

  • Ramurile de viță de kiwi sunt folosite în China pentru confecționarea frânghiei.

REȚETĂ CULINARĂ

Tartă cu kiwi și cocos… fără foc!

O aromă puternică și substanțe nutritive rămase intacte – acestea sunt principalele beneficii pe care le aduce un produs alcătuit din fructe care nu sunt supuse unor procese termice. În locul vechii plăcinte cu brânză, vă recomand prepararea tartei cu kiwi și nucă de cocos. Sănătos… și diferit!

Ingrediente

Ingrediente crustă:Kiwi

  • 1 ceaşcă migdale râşnite fin

  • 1 lingură nucă de cocos deshidratată şi râşnită fin

  • 4 curmale mari

  • 2 linguri sirop de agave

  • 1 linguriţă esenţă de vanilie

Ingrediente cremă:

  • 3 ceşti alune caju

  • ½ ceaşcă ulei de cocos

  • ½ ceaşcă sirop de agave

  • 3 ceşti pulpă de kiwi pasată

  • 3 linguri pulpă de nucă de cocos răzuită

  • ¼ ceaşcă apă

Instrucțiuni

Amestecați toate ingredientele pentru crustă cu un blender până se obține o pastă moale, lipicioasă și aromată. Pasta rezultată se presează într-o formă de tartă și, până este gata crema, se lasă la frigider. Următoarea etapă este pregătirea cremei. Tot în blender amestecați alunele, siropul de agave, pulpa de kiwi, nuca de cocos și apa. Adăugați uleiul d cocos, amestecați din nou până se obține o pastă fină și omogenă. Turnați apoi crema peste crustă și presărați nucă de cocos, după gust, pe deasupra, după care puneți tarta la congelator câteva ore, până se întăreşte. În funcție de preferințele dumneavoastră, puteți decora cu felii de kiwi sau fructe de pădure.

CÂTEVA CUVINTE

Pe cât de mult savurez gustul lui, pe atât de mult îmi displace să-i curăț coaja. Scurt și la obiect, acest simplu gând îmi străbătea mintea pe când întâlneam în coșul cu fructe din bucătăria mea kiwi-ul. În schimb acum, după ce am cercetat în lung și în larg internetul, văd cartoful meu păros cu alți ochi: când voi nimeri un kiwi tare acru, nu voi mai strâmba din nas, pentru că știu că sănătatea mea cardiovasculară este protejată de acreala respectivă; când o să plec la facultate și n-o să mai fie mama lângă mine care să-mi aducă farfurioara cu feliuțe de kiwi, voi prepara, de ce nu, o tartă cu kiwi și cocos care nu necesită coacere (și ma voi cufunda într-un ocean de vitamine și nutrienți). În concluzie, mi-a făcut plăcere să lucrez la acest proiect și mă voi folosi pe viitor de informațiile acumulate. Sau… cel puțin o să fiu mândră că știu cu ce se poate frăgezi carnea.

BIBLIOGRAFIE

© 2011 - 2018 Fundatia Simile. Toate drepturile rezervate.

Sprint Pharma detine o gama larga de suplimente alimentare si suplimente nutritive 100% naturale ce va ajuta in ameliorarea diferitelor afectiuni de care suferiti.
Fie ca vine vorba de pietre la rinichi, prostata, afectiuni ale ficatului, circulatie, afectiuni ale articulatiilor, digestie, colici abdominale ale bebelusilor, memorie scazuta, colesterol sau raceala si gripa, la Sprint Pharma gasiti suplimentele alimentare naturale de care aveti nevoie.