Inapoi in natura

“Sunt un medic aglomerat, care în afara de faptul ca vede multi pacienti, se mai preocupa si de traducerea sau scrierea unor carti si de organizarea unor cursuri si seminarii. Iar pe lânga toate acestea, încerc sa ma ocup si de familia mea si sa ma implic cât mai mult în viata lor. Când oboseala este mare, când solicitarile sunt multe, apare binecunoscuta senzatie interioara: frica de a nu face fata, teama ca mi-am asumat mai multe decât pot duce. Se poate argumenta ca oboseala fizica este principalul declansator al acestei senzatii. Un întelept mi-a spus cândva ca atunci când faci totul cu placere, nu obosesti.

Eu fac multe din viata mea cu placere. Dar obosesc. Uneori ceva lipseste.
Ieri am avut o revelatie, în mijlocul unei litanii interioare de plâns de mila (Biata de mine! Ce obosita sunt! Cum o sa o scot la capat cu programul asta încarcat!). Si am luat în mâna o carte. Am deschis-o la raspunsul pe care mi l-a dat Universul la întreaga mea jelanie. „Sa nu uiti niciodata ca nu esti separat de Creator, ca esti o parte din Întreg”. Când te simti separat de ceilalti, separat de natura, separat de toata viata care clocoteste în jurul tau, când simti ca esti singur pe un câmp de batalie, apare sentimentul insignifiantei si a micimii interioare. Si odata cu acesta, bineînteles ca apare frica. Cum poate cineva atât de mic sa suporte atât de multe? Dar când te simti parte a întregului, a Creatorului, a Naturii stii ca nu esti niciodata singur si ca prin tine trece întreaga forta care calauzeste Universul pe drumul lui. Iar toate starile emotionale, pozitive si negative, nu sunt decât acumulari de energie, care pot fi folosite pentru reîncarcarea bateriilor.

În vacanta de Paste m-am plimbam printr-o natura superba, undeva la poalele muntilor Parâng. Iar pasii m-au purtat într-o padurice de mesteceni, care se pregatea de primavara. Energia locului era mirifica, în jurul meu dansau vibratiile tuturor entitatilor vii care locuiau acolo. Aproape ca simteai cum întreaga padure era o entitate care respira si traieste. Am comunicat mental cu acea natura minunata, care m-a acceptat imediat în mijlocul ei. M-am simtit o parte din ceva maret si energia mea s-a alimentat din acea clocotire de viata. Întorcându-ma la serviciu, la mine acasa, în orasul meu aglomerat si grabit, am început sa uit treptat acest sentiment de apartenenta la ceva mai mare decât mine. Si încetul cu încetul, am ramas din nou singura, cu toata greutatea pe umeri. Doar în momentul în care am simtit ca nu mai pot duce nimic si am vrut (a câta oara?) sa renunt, Universul mi-a reamintit. „Nu esti singura!”

Nu suntem singuri!! Niciodata, nici când suntem aparent doar noi cu noi însine. În jurul nostru musteste de viata, o viata vegetala si una animala atât de clocotitoare si animate, atât de active si ritmice. Planeta noastra are viata, Universul întreg este plin de vibratie vitala. Oamenii au atâta viata în sufletul lor, în mintea lor si în trupul lor, încât nu au cum sa fie singuri. Numai frica interioara îi face sa creada ca sunt singuri. Dizolvati frica printr-o plimbare în Natura. Iesiti din cutiile de beton pe care le numiti apartamente, închideti instrumentele de bruiaj carora le spuneti televizoare, computere sau telefoane mobile si faceti o plimbare în Natura. Priviti arborii, florile, insectele si pasarile. Ascultati Natura, care este plina de ritm si viata. Si veti simti cu siguranta ca nu sunteti singuri, cel putin nu pe aceasta planeta si nu în acest timp.