Fara provocari ne lenevim

Suferința, durerea, provocările, dificultățile – tare mult dorim fiecare dintre noi să scăpăm de ele.

Am obosit eu de câte ori mi-am spus singură: ”gata” și la prima ocazie, am făcut EXACT la fel ca până atunci, într-o ”roată” a obișnuințelor și dependențelor care este aici, acum, în corpul și mintea mea.

Și am obosit de câte ori am auzit de la pacienții mei: ”fac orice să-mi treacă asta”…..și când aud că este vorba despre dietă și disciplină……propoziția devine ”fac orice, mai puțin asta….”.

Am cunoscut oameni bolnavi de cancer, care au preferat să moară decât să țină dieta și disciplina necesară pentru vindecare.

Și nu pot să nu fiu de acord cu ei.

Pentru că testând, la rândul meu, dietele și perioadele de ”disciplină” am descoperit că este aproape imposibil să trăiești bine emoțional, în lume și în familie, fără să te conectezi cu ceilalți pe împărtășiri (alimente, cuvinte, energie).

Nu poți trăi sănătos într-o lume cu oameni bolnavi.

Și nu te poți vindeca / întări și împuternici, dacă nu treci prin boală și dacă nu intenționezi nu doar însănătoșirea ta, ci și a lumii din jurul tău.

Este important să găsești în interiorul tău un centru de împuternicire atât de stabil, încât să reușești să schimbi ceva ce pare ”de neschimbat”: obișnuințele.

Când își stabilești drept obiectiv al vieții starea de SĂNĂTATE și te centrezi cu toată forța pe propria inimă și iubire de sine – vei înceta să mai permiți să intre în ”templul” corpului tău altceva decât ceea ce îi face bine și îi respectă sacralitatea.

Corpul pe care îl avem este creat prin voință divină și este animat de lumina Divină.

Când voi înceta să mai aduc în templu mizerie și când voi înceta să-l mai supun la chinuri și torturi sub diferite justificări, voi începe călătoria spre însănătoșire și echilibrare.

Până atunci, trăiesc zilnic, ca cei mai mulți oameni, alături de durerea fizică, alături de stări emoționale variabile (ca într-un trenuleț de bâlci, când sus, când jos) și alături de suferință (mentală, emoțională, fizică) cât cuprinde.

Așadar, suferința, durerea, mizeria, dificultățile sunt elementele NORMALE ale lumii noastre.

Dar să nu ne speriem prea tare de ele sau să ne înfricoșăm (și să ne slăbim suprarenalele cu puterea gândurilor…..cum fac cei mai mulți oameni).

Ele reprezintă doar ”terenul de antrenament” despre care vorbeam și în alte articole.

Confruntându-mă cu dificultăți, unele aparent de nerezolvat cu ceea ce am, știu și sunt, m-am trezit că apelez (în disperare de cauză) la imaginația și intuiția mea și pot găsi soluții sau împuternicire dincolo de tot ceea ce este cunoscut / testat / aplicat.

Cu alte cuvinte, poate apare o evoluție doar atunci când sunt împinsă mult dincolo de zona de confort cu care sunt obișnuită.

Am observat că atâta timp cât nu se întâmplă mare lucru, cât înțeleg ce este în jurul meu și mă integrez în rutina zilnică a vieții, corpul și mintea mea intră pe ”pilot automat”.

Iar ”pilotul automat”, adică ”lipsa prezenței” duce la puturoșire, lenevie și compromis-uri.

Este suficient un singur compromis (”doar o gură și atât”) și ”se deschid porțile”!

Iar disciplina se duce pe ”apa Sâmbetei”.

Am observat că și în domeniul dietei, ca și în domeniul dependenței de droguri sau alcool, nu există noțiunea de ”puțin și atât” .

Pentru cei care realmente au probleme tip ”dependență” (că este vorba de dulciuri, făinoase sau lactate – alcool, tutun sau droguri – este cam același lucru, același principiu) există doar o singură soluție:

DISCIPLINA.

Adică FĂRĂ substanța care declanșează reacții ”tip dependență” și suferință în corpul fizic.

Pentru cei cu intoleranță la gluten (mă includ și eu aici), nu există varianta ”o gură de pâine” când și când, sau ”un biscuit și atât”.

Pentru că nici unul dintre noi nu se poate opri la ”atât”.

Când ”deschizi porțile”, ele SE DESCHID LARG și ceva din noi începe să ceară tare tare de tot.

Și odată început….greu te mai poți opri.

Cu siguranță că cei care ați fost în această situație mă înțelegeți foarte bine, așa că nu este nevoie să dezvolt mai mult.

Iar cei care nu v-ați confruntat cu această situație  – să fiți fericiți!

Nu este nevoie nici să știți de ea și nici să vă confruntați cu ea.

Mai bine să nu știți!

Așadar, substanța de care corpul NU ARE NEVOIE și pe care o respinge cu toată puterea intoleranțelor, alergiilor și altor simptome tip durere și suferință este considerată pentru corp O MIZERIE, ceva tip RAHAT.

Oricât încercăm noi să o ”cosmetizăm”, să îi aplicăm diminutive tip ”lăpticul, pâinița, brânzica, oușorul, cărnița etc” pentru corpul care suferă la introducerea acestei substanțe, ea este UN RAHAT.

Din păcate, cei mai mulți dintre noi asta facem, aproape zilnic: consumăm rahat.

Și după ce devenim conștienți că facem asta, continuăm să o facem – prin puterea obișnuințelor, care este mult mai mare decât orice bun-simț mental.

De multe ori, mâncărurile pe care le avem în farfurie seamănă exact cu ceea ce scoatem pe fund, la toaletă (vezi ciulamaua, piftia, cârnații, sarmalele și multe altele).

Sau mirosul alimentelor este asemănător cu ceea ce iese în toaletă (vezi mirosul la varza murată, la unele preparate din carne sau brânzeturile fermentate!).

Și cu toate astea, le introducem în corp, fără măcar să ne gândim ce facem – în virtutatea faptului că asta suntem obișnuiți din copilărie.

Intenția mea este să vă ”șochez” puțin cu fiecare articol și să vă scot din zona de confort.

De aceea am și discutat despre acest subiect delicat – aspectul / mirosul / efectul mâncării gătite asupra corpului fizic.

Dacă arată ca un rahat și miroase a rahat – atunci este rahat.

Putem să găsim orice fel de justificări și orice fel de explicații (de calorii și ”beneficii” văzute și nevăzute).

Dacă ne uităm cum arată părinții și bunicii noștri, cum se deformează corpul lor îmbătrânit și cum funcționează mintea lor după 60 de ani – ȘTIM deja că mâncarea consumată de ei NU ESTE ceea ce are nevoie corpul omenesc.

Și că o viață întreagă este posibil să fii mâncat ”rahat” și să nici nu fi fost conștienți că au făcut asta.

Totuși nu aș vrea să denigrez complet ”rahatul” pe care îl înghițim continuu.

Pentru că rahatul poate fi îngrășământ folosit pentru îmbogățirea solului și obținerea de recolte bogate.

Fără îngrășăminte ”naturale”, nu am avea legume și fructe gustoase și asta experimentăm cu toții în viața de zi cu zi.

Viața noastră ne oferă zilnic cantități considerabile de ”rahat”.

Hai să-i spunem ”îngrășământ natural” pentru creșterea noastră interioară.

Nu doar mâncarea pe care o consumăm – ci majoritatea experiențelor prin care trecem în procesele zilnice de învățare.

Fără provocări, fără această parte contrastantă de ”mizerie” și întuneric din viața noastră, ne-am puturoși și n-am fi motivați să facem  / întreprindem nimic.

Dacă totul ar fi doar bine, frumos, senin și liniștit, am adormi de plictiseală și probabil, nici n-am prea mai dori să locuim aici, acum, pe Pământ.

Se pare că noi toți, cei care am ales să fim aici pe Pământ, în această perioadă a istoriei suntem niște aventurieri și exploratori fantastici, ce am dorit să profităm de viteza fenomenală a schimbărilor (istorice, sociale, fizice, energetice) care se petrec în acești ani.

De aceea, ni s-a oferit un ”teren de antrenament” și de creștere – care are ”de toate”: îngrășăminte naturale (sub formă de rahat  – la toate nivelele), instrumente / mașinării și tehnologie extraordinară și ”semințe” de toate felurile.

Fiecare dintre noi alegem ce semințe cultivăm și ce ”creștem” în viețile noastre, ce îngrășăminte folosim și cu ce tehnologie alegem să lucrăm.

Așadar, să ne bucurăm pentru orice ”provocare” apare în viața noastră, în fiecare moment.

Să-i facem față cât mai detașat reușim și să reacționăm cât de bine cu putință în momentul respectiv.

Să păstrăm atitudinea de iubire de sine, de acceptare de sine și mai ales, de RESPECT maxim pentru sine (corp, emoții, minte) și să percepem suferința / durerile și problemele drept ceea ce realmente sunt: greutăți care întăresc mușchii sufletului.

Totul are sens, când vezi marea schemă a lucrurilor și ridici nasul …. (din rahat…de unde credeați?).

Și chiar dacă ne va lua ani de zile să ne putem îndepărta de propria noastră grămadă de rahat, pe care o purtăm în intestinele corpului nostru, știm că este posibil și știm că vom deveni pe parcurs enorm de puternici.

Tot ce nu ne omoară ne face extraordinar de puternici.

Aceasta pare să fie regula de supraviețuire în lumea vie a Pământului.

Să continuăm drumul împreună, zi după zi, provocare după provocare și să observăm cât de tare ne înțelepțim cu fiecare an ce trece.

Vă doresc tuturor o săptămână mai liniștită și o toamnă cât mai îmbietoare, cu miros de gutui și de dovleac copt!

 

Cu iubire,

Sorina