Ciorbă raw vegan de sfeclă și rădăcinoase

Am preparat separate varianta ciorbei raw-vegane prezentată anterior, folosind o sfeclă mai mare, pentru gust și aspect diferit.


Ingredientele folosite:

  • 5-6 morcovi mari (aproximativ 1 kg morcovi)
  • 3 rădăcini de pătrunjel
  • 3 rădăcini de păstârnac
  • o țelină mică
  • o sfleclă roșie medie spre mare
  • pătrunjel și leuștean – jumătate de legătură fiecare
  • un dovlecel mic
  • 2-3 linguriță de cătină (fructe proaspete, merg și congelate)
  • un avocado mic
  • zeamă de la 2 lămâi și o portocală (amestecată)

Această supă se face extrem de simplu. Se spală foarte bine toate componentele de mai sus, se taie mărunt și se dau la storcătorul de fructe/legume – ideal ar fi la slow-juicer, dar noi am reușit să facem supa și la un stocător normal, centrifugal, cu multă răbdare (și schimbat filtrul de 3-4 ori – care se înfunda de la pulpa rădăcinoaselor și verdețurilor).

Așadar – toate componentele de mai sus – mai puțin avocado, 2 feliuțe subțiri de sfeclă și puțin pătrunjel – au fost transformate în suc – și amestecate.

Feliuțele subțire de sfeclă le-am tăiat mici cubulețe și le-am pus în sucul rezultat, alături de puțin pătrunjel tocat mărunt și avocadul tăiat cubulețe.

Ciorba rezultată a fost consumată seara – și a reprezentat un fel de mâncare de seară excelent, foarte sățioasă și foarte alcalinizată (gust dulce – acrișor extrem de plăcut, cu tentă ușor amărui și sărat – toate gusturile la un loc, ca într-o simfonie!).

Puțina sfeclă tăiată și avocado au reprezentat adaosul perfect în supă – atât ca și gust, cât și ca senzație (ne-au făcut să ”mestecăm” fiecare lingură mai mult decât am fi făcut-o dacă era doar zeamă), cât și ca textură (avocado asigură exact aportul de grăsimi naturale de care are nevoie, uneori, organismul).

Pentru persoanele în vârstă, care consumă această ciorbă – ea este o alegere ideală întrucât asigură mineralele și vitaminele de care au nevoie (este bună pentru osteoporoză și reumatisme), fără să le solicite mai deloc tractul digestiv și mai ales, partea de masticație (foarte indicată la cei cu probleme de dantură!).

Se doarme excelent după această supă (și nici nu se iese foarte des la baie – datorită sărurilor existente din abundență în rădăcinoase).

NU ESTE NEVOIE DE SARE, ULEI
sau alte adaosuri în această ciorbă extrem de naturală și foarte gustoasă.

Poftă bună tuturor!